2016-12-04 14:31

ULTIMA ORA


Zeci de oameni ucişi în Yemen de forţele guvernamentale

 |  19:56
Zeci de oameni ucişi în Yemen de forţele guvernamentale

Autorităţile din Yemen sunt acuzate că se află la originea a zeci de crime comise împotriva protestatarilor, într-un nou val de violenţe care a început duminică şi a continuat la începutul acestei săptămâni, informează BBC.

Cel puţin 20 de persoane au fost ucise luni, după ce cu o zi înainte alţi 26 de yemeniţi şi-au pierdut viaţa în timpul protestelor anti-guvernamentale organizate pe străzile din capitala Sana’a. Majoritatea victimelor au fost omorâte de lunetişti aflaţi pe acoperişurile clădirilor. Printre acestea se numără şi un copil care nu avea legătură cu manifestaţiile, acesta fiind împuşcat în cap în timp ce se afla într-o maşină parcată pe o stradă pe care se aflau mai mulţi protestatari.

Forţele guvernamentale au început o ofensivă şi asupra mai multor oraşe controlate de soldaţi care au devenit loiali protestatarilor, în timp ce opoziţia promite că va continua să organizeze acţiuni de protest până la înlăturarea preşedintelui Ali Abdullah Saleh. Acesta se află actualmente în Arabia Saudită, unde se tratează în urma unor arsuri provocate de explozia unei bombe care a vizat eliminarea sa şi a apropiaţilor din actuala conducere a ţării. Saleh a declarat ulterior că nu va renunţa la funcţie şi a promis că se va întoarce în Yemen de îndată ce starea sa de sănătate îi va permite.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-08-29



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image