2019-12-11 10:29

PUTEREA peste tot. Ce premii au primit luptătorii Superkombat după gala Superkombat de la Mamaia

 |  18:49
PUTEREA peste tot. Ce premii au primit luptătorii Superkombat după gala Superkombat de la Mamaia

Veteranul Local Kombat, Sebastian Ciobanu, a remizat meciul disputat împotriva campionului WKN la muay-thai, Jallon Corentin, în cadrul galei Superkombat VIP de la Mamaia, transmisă în direct în 83 de ţări prin intermediul Eurosport la care cotidianul naţional PUTEREA a fost partener media. Chiar dacă francezul a fost numărat în prima repriză, arbitrii-judecători au decis remiză, însă ambii sportivi au cerut un meci revanşă. Până atunci, aceştia s-ar putea întâlni din nou, dar nu în ring, ci la Mamaia, după ce sponsorii le-au oferit câte un sejur de 5 stele pe malul Mării Negre.

Şefa Asociaţiei Delta Litoral, Corina Martin, a transmis că francezul Corentina va primi vacanţa pe litoralul românesc din partea ei, în timp ce “Fiul lui Dracula” a fost favoritul omului de afaceri Cristi Tudose, care a oferit un premiu asemănător, dar şi un bonus substanţial. “Va putea mânca toată viaţa gratuit la restaurantul meu atunci când va fi prezent la mare”, a afirmat acesta. Marele câştigător al galei, englezul Jamie Bates, care s-a impus în turneul mondial, a fost răsplătit de designerul Cristian Ion cu un costum de lux în valoare de 2.500 de euro, iar Bogdan Popovici le-a oferit producătorului de la Eurosport, Samuel Pagal, şi surinamezului D’Angelo Marshall câte un ceas de lux din linia de produse personalizate a Superkombat.

Vedeţi mai jos o reprezentaţie de excepţie a Trupei de Balet Deux Dans Une de la Superkombat Mamaia


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-05-27

Mai multe imagini:
PUTEREA peste tot. Ce premii au primit luptătorii Superkombat după gala Superkombat de la Mamaia
zoom


GALERIE MEDIA

PUTEREA peste tot. Ce premii au primit luptătorii Superkombat după gala Superkombat de la Mamaia



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE