2020-07-16 20:29

BMW pentru toată familia. Seria 2 Gran Tourer 220d xDrive

 |  17:38
BMW pentru toată familia. Seria 2 Gran Tourer 220d xDrive

BMW Seria 2 Gran Tourer este un vis pentru întreaga familie. Atunci când îţi cumperi un BMW gândeşti ca un egoist, dar nu şi când alegi un Gran Tourer care are şapte locuri şi-i rămâne şi un portbagaj. Am testat vreme de trei zile şi câteva sute de kilometri noua creaţie bavareză.

Seria 2 Gran Tourer este un pas înainte făcut de BMW după experienţa cu Active Tourer. Gran este cu 21 cm mai lung și cu 5 cm mai înalt decât Active Tourer, ampatamentul este cu 11 cm mai generos, iar adâncimea portbagajului cu 9 cm mai mare. Dedică aproape totul confortului şi utilităţii, dar sub aparenţe se ascund forţa şi muşchii, adică 190 de cai-putere diesel cuplaţi la o tracţiune integrală xDrive care duce maşina la 100 km/h în doar 7,6 secunde. La exterior se poate observa forma lată, pântecoasă, botul scurt, compact, cu o grilă care aduc cu electrizantul i8, faruri cu LED care, pe lângă clasicele lacrimi de înger, au şi o pereche de sprâncene pe post de lumini de zi. Interiorul este cu adevărat un lux. Inginerii germani au acordat o importanţă deosebită conceptului de familie, astfel că pasagerii din spate au un confort desăvârşit, de la un spaţiu generos la scaune reglabile, lumini pentru picioare sau măsuţe pliante. Banchetele se pot rabata până la 180 de grade pentru un spaţiu de încăracare gigantic. În plus, se poate plia complet spătarul de la scaunul pasagerului pentru încărcarea obiectelor lungi. Important este că Grand Tourerul oferă spaţiu pentru şapte pasageri, dar ultimul rând de scaune se poate plia făcând loc unui portbagaj de 560 de litri.

Autonomă

Există un sistem de asistenţă în ambuteiaje care practic mişcă singur maşina până la viteze de până la 60 km/h în funcţie de comportamentul celui din faţă. Un sistem similar este şi crusie controlul activ care poate fi folosit pe autostradă şi care permite şi stabilirea unei viteze sau a unei limite. Pilotul automat cu funcţie Stop&Go bazat pe camere video menţine constantă viteza selectată, de la 0 la 140 km/h şi distanţa faţă de automobilul din faţă. Sistemul de Avertizare de proximitate cu Activare frână de urgenţă detectează un potenţial pericol de coliziune cu un automobil din faţă, în timp ce sistemul de Avertizare de pietoni cu Activare frână de urgenţă reacţionează în cazul riscului de coliziune cu pietoni. Pentru că e la modă, există şi pe Seria 2 Gran Tourer un asistent la parcare care identifică până la viteze de 35 km/h posibilele locuri de parcare, le marchează, iar după aceea tot ce trebuie să faci este să semnalizezi şi să urmezi indicaţiile lăsând mişcările volanului în seama maşinii. Nu mai e cazul să vorbesc despre ConnectedDrive sau despre navigaţia cu Controller iDrive Touch.

Dispari în7,6 secunde

Seria 2 Grand Tourer are tracţiune integrală şi un motor de 2 litri turbo pe motorină foarte compact amplasat pe faţă. Puterea de 190 de cai şi cuplul de 400 de Nm rup şoseaua, nu şi aderenţa. Forţa transmisă prin intermediul cutiei septronice către roţile la toate cele patru roţi este armonios echilibrată prin distribuţia maselor şi graţie sistemelor electronice se elimină complet subvirarea. Maşina rulează ca pe o pernă de aer la viteze care depăşesc cu mult cei 130 de km/h de pe autostradă. La relanti, trepidaţiile şi zgomotu în habitaclu sunt nule. Singurul impediment pe care l-am avut, până când a intervenit obişnuinţa, a fost montantul din stânga, specific MPVl-urilor, care obturează puţin vizibilitatea în curbe. Şoferul are la dispoziţie cele trei moduri presabilite – Sport, Comfort şi Eco Pro – setări care schimbă raportul de transmise, suspensia şi direcţia. Consumul înregistrat de mine a fost de 8,3 litri/100 km pe autostradă la o viteză medie de 125 km/h în modul sport şi de 7 litri/100 km în orşa în modul Eco Pro. Preţul de bază al BMW 220d Grand Tourer este de nici 30.000 de euro cu TVA.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-06-15

Mai multe imagini:
BMW pentru toată familia. Seria 2 Gran Tourer 220d xDrive
zoom
BMW pentru toată familia. Seria 2 Gran Tourer 220d xDrive
zoom
BMW pentru toată familia. Seria 2 Gran Tourer 220d xDrive
zoom





Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE