2019-11-14 01:55

Confruntare epică între fraţii Stoica. Nu se va întâmpla în Superkombat

 |  16:08
Confruntare epică între fraţii Stoica. Nu se va întâmpla în Superkombat

Una dintre cele mai aşteptate lupte în circuitul Superkombat, duelul dintre fraţii Bogdan şi Andrei Stoica, va avea loc, dar nu în ring, ci pe circuit, cei doi urmând să se confrunte la primul Grand Prix de drift, programat sâmbătă, la Târgul Auto Vitan, graţie Romanian Drift Community.

Fraţii Stoica se pregătesc în acest moment pentru unele dintre cele mai importante meciuri din carieră. Pe 25 octombrie, la Geneva, Bogdan Stoica va fi singurul român care se poate califica în turneul final de la Monza, Italia, dacă îl va învinge pe francezul Aristote Quitusisa, în timp ce Andrei îşi va apăra titlul mondial Superkombat în faţa spaniolului Moises Baute.

Pe lângă artele marţiale, cei doi sunt pasionaţi şi de sporturile cu motor, iar invitaţia la cel mai mare Grand Prix de drift din acest an a fost acceptată pe loc. “Va fi o experienţă interesantă, întotdeauna m-au fascinat aceste show-uri, iar acum va fi o ocazie bună fiindcă aici e totul ţinut sub control, nu pot avea loc accidente. Uite aşa mă voi duela şi cu fratele meu pentru că tot ne întreba toată lumea dacă vom avea vreodată vreun meci direct”, a declarat Andrei, apariţia de sâmbătă urmând să fie ultima înaintea plecării pentru meciul din Elveţia, acolo unde promotorul roman Eduard Irimia va pune în scenă un eveniment transmis în 90 de ţări.

Cei mai buni piloţi de drift din ţară se vor confrunta într-un show unic, pe 18 octombrie, în parcarea târgului auto Vitan din Capitală, la primul Grand Prix organizat de Romanian Drift Community, care va avea şi un moment special dedicat acestui fenomen cu un tir DAF. Peste 20 de maşini de peste 500 de cai putere, pregătite pentru competiţiile internaţionale sunt anunţate la start. Acesta se vor duela în deja celebrele battle-uri, chiar şi cu câte patru maşini, ceea ce va face sa crească nivelul de spectacol şi adrenalină. Efectele pirotehnice şi fetele frumoase nu vor lipsi de la evenimentul la care vor fi prezente şi mai multe vedete din sport, muzică şi showbiz.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-10-16



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE