2019-12-14 11:58

Un puşti a făcut senzaţie în penultima etapă a Campionatului Naţional de Drift

 |  14:51
Un puşti a făcut senzaţie în penultima etapă a Campionatului Naţional de Drift

Unul dintre cei mai tineri piloţi de drift din România, Iulian Jumuga, a câştigat penultima etapă a Campionatului Naţional de Drift, care s-a disputat pe circuitul de la Prejmer, Braşov, şi s-a apropiat de topul general, acolo unde lider rămâne Sorin Ene.

În vârstă de numai 20 de ani, Jumuga a fost primul şi în calificări, iar în battle-urile de până la finală i-a învins pe Istvan Szabo, Vlad Stănescu şi Sorin Ene. În ultimul act, ”Jumy”, aflat la volanul unui BMW E36 de 500 de cai putere, s-a duelat cu un alt pilot din noua generaţie, Andreas Oprişan (18 ani), impunându-se cu 6-4, 6-4.

Dacă în calificări fiecare pilot este singur pe pistă, în battle-uri, pe baza piramidei formate în urma punctajelor din calificări, se intră pe circuit in tandem, având un total de două ture jurizate. În prima tură, cel cu punctaj mai bun în calificări va pleca primul (Lider), iar celălalt din postura de urmăritor, iar în cea de-a doua tură, rolurile se inversează. Pe parcursul acestor ture, Urmăritorul trebui să copieze unghiurile Liderului, să stea foarte aproape de acesta sau poate chiar să aibă unghiuri mai mari decât cel din faţa lui. Pe baza acestor două ture arbitrii stabilesc punctajul. Punctajul in battle este diferit de cel din calificari, astfel că suma punctelor obţinute de cei doi în battle nu poate depăşi 10. Spre exemplu: 10-0; 7-3; 6-4; 5-5;

Podiumul de la Prejmer a fost completat de Ene, în timp ce al patrulea s-a clasat Ilarion Grigorici. “A fost o etapă foarte încordată, plină de tensiune, însă mă bucur că am reuşit să rămân concentrat şi să mă impun”, a spus Jumuga, care a dat startul bătăliei cu spumant de la Crama Gîrboiu împreună cu ceilalţi doi piloţi de pe podium.

Peste 1.500 de spectatori au asistat duminică la etapa de la Prejmer, organizată de Romanian Drift Community. Ultima rundă a sezonului este programată pentru 3-4 octombrie la Curtea de Argeş, etapă care va decide şi campionul sezonului 2015, acolo unde câştigătorul va primi punctaj dublu, 240 de puncte. În clasamentul general, Sorin Ene rămâne lider cu 380 de puncte, urmat Andreas Oprişan (320 p), Cătălin Trifan şi Răzvan Frăţianu, ambii cu câte 290.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-09-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE