2019-10-20 15:11

Aşa ceva, mai rar în BASCHETUL românesc. Cum va aborda CS DINAMO noul sezon al Ligii Naţionale

 |  16:01
Aşa ceva, mai rar în BASCHETUL românesc. Cum va aborda CS DINAMO noul sezon al Ligii Naţionale

Echipa masculină de baschet Dinamo București va aborda sezonul 2017-2018 al Ligii Naționale cu un lot format în întregime din jucători români, într-un sport în care străinii, şi în special cei de peste Ocean, abundă, şi asta se întâmplă şi în baschetul românesc.

Clubul din Ştefan cel Mare susţine că un astfel de concept a fost implementat la echipa masculină de polo în urmă cu trei ani, iar rezultatele au început să apară (bronz în ultima ediție a Superligii) și a fost continuat la polo feminin, volei feminin și acum cu baschet masculin. Indiferent de cum se va finaliza sezonul 2017-2018, proiectul va merge mai departe, pentru cel puțin patru ani, subliniază CS Dinamo.

''Am început deja antrenamentele. Echipa este formată din români, majoritatea tineri, dar și cu doi-trei jucători experimentați care să-i tragă pe ceilalți după ei. Obiectivul este salvarea de la retrogradare. Eu garantez că toți jucătorii se vor bate cu orice echipă'', a declarat antrenorul Eugen Ilie.

Lotul echipei Dinamo pentru sezonul 2017-2018

Andrei Vizitiu (08.10.1986, 2,01 m, pivot), Mircea Neagoe (04.06.1996, 2,02 m, pivot), Marius Alexandru Deconescu (07.09.1993, extremă), Ionuț Zaharie (03.02.1994, extremă), Cornel Cioacătă (01.04.1992, 1,97 m, extremă), Cezar Stănescu (06.05.1988, 1,92 m, extremă), Andrei Iliescu (18.01.1997, conducător de joc), Gheorghe Balmoș (22.06.1992, conducător de joc), Daniel Mainea (20.10.1998, extremă), Cristian Mainea (20.10.1998, conducător de joc), Amedeo Casale (15.12.1997, extremă), Vlad Manolescu (29.07.1995, extremă).


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2017-08-18



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE