2019-11-21 14:30

Manny Pacquiao a renunţat la decizia de a se retrage din box pe motivul că nu are cu ce să-şi întreţină familia

 |  19:54
Manny Pacquiao a renunţat la decizia de a se retrage din box pe motivul că nu are cu ce să-şi întreţină familia

Pugilistul filipinez Manny Pacquiao a decis să revină în ring, la patru luni de când se hotărâse să renunţe la box. Devenit între-timp senator în ţara sa, cel poreclit Pac-man susţine că a decis să lupte din nou deoarece din salariul de senator nu-şi poate întreţine familia.

Serios? Nu mai are bani? De-a lungul carierei sale prestigioase, Manny a obţinut în jur de 500 de milioane de euro, iar în penultimul său meci, cel denumit al secolului, cu Floyd Mayweather, a câştigat 120 de milioane de euro. Jumătatea de miliard de euro adunată este, credem noi, de ajuns şi stra-strănepoţilor săi.

Filipinezul şi-a început caeiera de profesionist în 1995 cu o bursa de 19 euro. Palmaresul său cuprinde 58 de victorii, dintre care 38 prin K.O, 6 înfrângeri şi 2 egaluri. Este singurul pugilist din lume care a deținut titlul mondial la opt categorii diferite.

Pacquiao a confirmat că revine în ring pentru un meci programat în luna noiembrie a acestui an împotriva campionului WBO, la categoria semimijlocie, Jessie Vargas, un american cu origini mexicane. "Boxul este principala mea sursă de venit. Nu mă pot descurca doar cu banii primiţi ca senator. Trebuie să ajut atât pe familia mea, cât şi pe cea a soţiei. De asemenea, mulţi oameni îmi cer ajutorul", a spus Pacquiao. Ajuns la 37 de ani, Manny Pacquiao a boxat ultima dată în aprilie 2016, într-un meci câştigat la puncte în faţa americanului Tim Bradley.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-08-10



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE