2020-02-23 16:57

Șeful boxului românesc a urcat în ring după 20 de ani!

 |  13:14
Șeful boxului românesc a urcat în ring după 20 de ani!

Vasile Cîtea este dispus să facă orice pentru a-și vedea sportivii calificați la Jocurile Olimpice! Președintele Federației Române de Box a urcat chiar în ring, alături de sportivii Robert Jitaru și Andrei Arădoaie, pentru un antrenament inedit.

Aproximativ 20 de ani au trecut de la ultimul antrenament în ring al lui Vasile Cîtea. Președintele Federației Române de Box le-a dat o mână de ajutor și câteva sfaturi pugiliștilor care vor lupta pentru calificarea la Jocurile Olimpice.

“Mă bucur tare mult că am reușit să fiu alături de băieți astăzi și să fac puțină mișcare, îmi aduc aminte de tinerețe. Mâine brațele mă vor întreba de ce am exagerat. Am mai mult de 20 de ani de când nu am mai făcut exerciții specifice boxului și dragi nouă. E plăcută trecerea de la birou la ring, însăși viața de aici este mai corectă, mai cinstită. M-au provocat să le arăt ce știu, ne ajutăm unii pe alții” – Vasile Cîtea, președinte FR Box.

Andrei Arădoaie: “Ne motivează să îl vedem alături de noi”

Andrei Arădoaie (23 de ani) și Robert Jitaru (22 de ani)  sunt vârfurile de lance ale lotului României. Pugiliștii de la categoriile 81 kg, respectiv 56 kg, s-au bucurat din plin de antrenamentul cu Vasile Cîtea.

“Nu ne-am așteptat, a fost o surpriză foarte plăcută. Am avut de învățat multe lucruri de la el. Ne motivează foarte mult când oamenii dragi nouă ne susțin și sunt alături de noi chiar și în sală, unde noi muncim. Azi a fost ziua în care am fost mai cuminți, nu am dat foarte tare” – Andrei Arădoaie, campion european U22 la box.

„A fost bine, nu prea intens. Am apreciat că ne-a dat câteva sfaturi, am acumulat informatii noi. Îl așteptăm oricând la antrenamente, oricând ne priește un sfat, mai ales că experiența dumnealui e destul de mare” – Robert Jitaru, campion european U22 la box.

Totul pentru o medalie la Olimpiadă

La primul turneu preolimpic, boxul românesc va fi reprezentat de o echipă completă, formată din 8 băieți, câte unul la fiecare categorie, și 4 fete. Competiția la care se vor împărți biletele pentru Tokyo va avea loc în martie, la Londra.

“Facem tot ce este posibil ca prin munca lor, cu transpirația din această sală și cu munca noastră, a tuturor, să reușim să ne calificăm și să aducem o medalie de la Tokyo. Eu m-aș bucura să obținem o calificare la băieți și una la fete, și două sunt bune” – Vasile Cîtea, președinte FR Box.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-01-22



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE