2019-08-21 14:34

Baza Cutezătorii. Te-au lucrat, Abramburico!

 |  19:56
Baza Cutezătorii. Te-au lucrat, Abramburico!

Baza Cutezătorii a fost construită în 1972, pe malul Lacului Tei din Bucureşti. Baza avea o suprafaţă totală de 57.009 metri pătraţi şi aşa cum a semnat însuşi Nicolae Ceauşescu ea urma să aparţină pe termen nelimitat elevilor. A venit Revoluţia, iar Baza habar nu avea câţi stăpâni urma să aibă. Ministerul Educaţiei a jucat un adevărat ping-pong, punând-o sub conducerea unor agenţii şi centre din propria-i ogradă. Ajunge şi pe la RA-APPS o vreme, dar revine din nou la minister.

În Dosarul „Microsoft” apar, printre altele, şi numele: Ecaterina Andronescu (foto), Mihnea Costoiu şi Dinu Pescariu.

Abramburicăi i se aduc acuzaţii de luare de mită şi trafic de influenţă legate de modul în care Dinu Pescariu a pus mâna pe „Cutezătorii” în 2009, când  Baza era la ministerul condus de Andronescu, pentru 25 de ani. Cati a sărit în sus când a auzit ce i se pune în cârcă şi l-a acuzat pe Mihnea Costoiu, secretar de stat în Ministerul Educaţiei acum 5 ani, că i-a falsificat semnătura.

Aici intervine Bursa Zvonurilor, care ieşită prin târg la o plimbare, a pus cap la cap anumite informaţii.

În primul mandat de ministru al învăţământului românesc al Ecaterinei Andronescu, prin anii 2001-2002, pe vremea guvernului Năstase, Baza Cutezătorii a fost dată, cui credeţi, lui Dinu Pescariu. Cine era secretar general la Educaţie? Acelaşi Mihnea Costoiu. Tot atunci, şefă la juridic în minister era o oarecare doamnă Vasilica Icociu, despre care presa vremii scria că semna acte cu alt prenume pe care nu îl avea în buletin şi astfel, actele iscălite de dumneaei erau lovite de nulitate. Pe aceeaşi doamnă Icociu o regăsim în 2009, consilier personal la Abramburica, pentru că pe postul de director general la juridic se afla Gabriel Liviu Ispas.

În 2014, Costoiu e ministru delegat pentru Învăţământ Superior, iar Icociu s-a cocoţat pe un post de secretar general adjunct la Educaţie, la fel ca şi Ispas.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-11-10



Parerea ta...

CAREVA
17 Oct 2014

pt. autor: Abramburică e mă-ta!
CAREVA
17 Oct 2014

Hai sictir, băsist tembel! Pe cât facem pariu că dna. prof. Ecaterina ANDRONESCU va fi declarată nevinovată (ca şi dl. prof. Alexandru ATHANASIU, de altfel)? au fost luaţi "la grămadă", pur şi simplu, dar prea puţini (deocamdată) ştiu asta...
CAREVA
17 Oct 2014

După aceea, e obligatoriu să cheme în judecată pe cel (cei) care a (au) decis aiurea, urmărirea lor, penală!
IN SFARSIT!
17 Oct 2014

Am reaparut, pe forumuri, panarama de mine, LABARUL DE LA MIEZUL NOPTII, de-abia acum juma de ora, am facut ochi, pt. ca noaptea scriu pe forumuri, la greu, lingandu-i in cur, pe Baselu si Vadimelu, dar fac si dese pauze, de cate 10 min., de LABA in baie dupa usa, unde vine bunica si ma prinde, apoi ma bate tare, cu palma, peste ceafa mea groasa, de hidrocefal-oligofren! SA TRAITI BINE!
ALTCINEVA
17 Oct 2014

si dupa aceea o sa ne sujjji paula mai careva. si tu si dna ma-ta abramburlica :)))
IN INCEPUT
17 Oct 2014

in sfarsit, ce parere buna ai despre tine! vii sa-mi faci lhaba cand iti dau la moooie?
DUPA MINTEA
18 Oct 2014

imbecilului sinistru care scrie sub denumirea de CAREVA/UNU/INCOGNITO/MARINELU si multe alte cateva...atat de intepenit este in cliseul ca, cine nu-i cu Tonta, e impotriva lui, si automat basist sau vadimist...incat, mai ca i-as aranja o sedinta de psihoterapie, pe bune! In alta ordine de idei, nu stiu de ce nu se revolta colegii din Parlament pentru o asa discrimare! Adica : pentru cine-ti nu-ti place, fiind din opozitie sau nu-i ministru, semnezi ca sa fie saltat repede, apoi cercetat, bagat la murat! Dar, pentru cine ar fi cel mai vinovat (fost ministru cu raspunderea GREA) pentru simplu fapt ca este 'la putere', chiar si femeie...il apuci binisor de ceafa ca pe pisoi, il tragi usor pe dreapta sa-si traga sufletul pe banca… iar daca simti, stii, crezi ca este vinovat(a) - ii lasi timp, fie sa traga sfori de amenintare sau santaj (pentru un eventual partaj), fie il/o lasi sa traga cu tunul din indepartare de casa, precum C-tinescu, zis si Nicusor, care a fugit USOR!
DE ASTA NU TB. SA VOTAM UDREA!
19 Oct 2014

Exact pt. ca ea-insasi, PENALA (o tziganca vopsita, hoatza si nenorocita!) este SUSTINUTA de PENALUL GOLLUM-BASESCU, DE ULTIMA ORA descoperit cu declaratii false in acte si uz de fals, fapte penale in urma carora, pe "modelul" minciunii in urma careia i s-a atribuit casa din Bucuresti, str. MIHAILEANU, tot asa, in timpul guvernarii CIORBEA, a mintit si privind nr. de membri (care nu au casa) ai familiei si i s-a mai atribuit inca O VILA, de 7 camere, piscina si garaj, in Bucuresti, Blv. AVIATORILOR! PENAL PE PENAL SE SUSTINE!!!
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray