2019-11-20 09:40

Ce nu ştie Victor Ponta

 |  15:06
Ce nu ştie Victor Ponta

Bursa Zvonurilor îi dă o veste proastă pacientului Victor Ponta, aflată de la un prieten care ştie multe. Aşadar, până la alegerile locale din 2016, posibil până la cele parlamentare, Gabriel Oprea va fi premier. Cel mai probabil cu o altă majoritate care se va structura în foarte scurt timp.

Ce nu a știut Victor Ponta? Poţi solicita aplicarea art. 107 din Constituţie pe motiv că te afli în incapacitate de a-ţi exercita funcţia, însă revenirea în ţară, revenirea pe postul de premier se va face prin decret, iar decretul vine după o îndelungată şi minuţioasă analiză medicală efectuată de o comisie de medici de la Spitalul Militar. Asta este dispoziţia stabilită în CSAT mai demult. Şi nu-i numai atât, deoarece capacitatea de a-ţi exercita funcţia de demnitate publică s-ar putea să însemne să nu ai dosar penal...

Să vedeţi spectacol! Luaţi-vă mult popcorn!

Până atunci, prima mare “realizare” a premierului Gabriel Oprea: marţi a distrus şi ultima realizare durabilă a acordului cu FMI, care consta în desfiinţarea pensiilor speciale şi plata pensiilor după criteriul contribuţiei.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-07-05



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray