2019-11-12 13:36

Cine va fi noul ministru al Apărării

 |  08:53
Cine va fi noul ministru al Apărării

La ultimul Comitet Executiv Național al PSD s-a analizat activitatea a opt miniștri, dar doar doi au fost demiși: Carmen Dan de la Ministerul Afacerilor Interne și Teodor Meleșcanu de la Ministerul Afacerilor Externe.

Însă, ceea ce nu s-a făcut încă public este faptul că tot atunci s-a luat în discuție și schimbarea ministrului Apărării Naționale, Gabriel Leș, decizia finală urmând să fie luată la CEx-ul de săptămâna viitoare. Potrivit informațiilor noastre, cele mai mari șanse ca să ajungă ministrul Apărării Naţionale le are actualul președintele al Comisiei de apărare și ordine publică din Camera Deputaților, Dorel Gheorghe Căprar. Acesta este deputat PSD de Arad din 2012, iar numele său a mai fost vehiculat pentru ocuparea fotoliului de ministru al Apărării la momentul schimbării lui Mihai Fifor, dar atunci a pierdut cursa în favoarea lui Gabriel Leș. Dorel Căprar a promovat peste 30 de proiecte legislative, dintre care unele privind activitatea armatei. Printre acestea și proiectul Legii 404/2018 care prevede ca, pe fondul lipsei de personal din MApN, să se mărească pragul de pensionare al militarilor de la 60 la 65 de ani „cu aprobarea anuală a conducătorului instituţiei”. Într-un alt proiect de lege, 199/2018, Dorel Căprar propunea, printre altele, ca subofițerii să poată trece în corpul ofițerilor la 40 de ani (faţă de 35 de ani în prezent). Apoi, se vrea crearea posibilității ca soldații și gradații să acceadă la funcții de maiștri militari și „creşterea gradului de retenție în sistemul militar a ofițerilor medici, medici dentiști și farmaciști având în vedere costurile ridicate și perioada indelungată de timp necesare pentru formarea acestora”. În același proiect de lege, Dorel Căprar propunea crearea bazei legale pentru „recuperarea tuturor cheltuielilor instituției în condițiile în care cadrul militar nu respectă angajamentul semnat”.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-23



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray