2019-11-12 11:05

Fraţii Ciocan de la Olt, tot mai aproape de Pro România

 |  17:15
Fraţii Ciocan de la Olt, tot mai aproape de Pro România

Scandalul de la PSD Olt de la sfârşitul săptămânii trecute când deputatul Dan Ciocan a fost ejectat de la şefia PSD Caracal are conotaţii foarte adânci şi consecinţe neaşpteptate pentru baronul Paul Stănescu.

Practic demiterea lui Dan Ciocan a reprezentat un răspuns la represaliile lui Paul Stănescu, după ce, în timpul verii, Ciocan, împreună cu Darius Vâlcov ar fi încercat să-l îndepărteze pe senator de la conducerea organizației județene Olt.

Dan Ciocan, fost miliţian cu bacalauretul luat la aproape 50 deani, a fost președintele PSD Caracal în ultimii 12 ani și se află la al doilea mandat de deputat. Împreună cu fratele său, Cornel, Ciocan, care a făcut puşcărie pentru evaziune, cei doi controlează firme cu afaceri cu statul pentru curățenie și asfaltări. Numai că, de demiterea lui Dan Ciocan de la şefia PSD Caracal nu este străin nici fostul consilier al Vioricăi Dăncilă, Darius Vâlcov, cel care acum face cărţile în judeţ pentru Victor Ponta şi Pro România.

De fapt, sediul Pro România din judeţul Olt, adică de la Slatina, se află într-o clădire deţinută de una dintre firmele controlate de Darius Vâlcov. Potrivit informaţiilor noastre, fraţii Ciocan vor trece cât de curând la Pro România, împreună cu fratele baronului Paul Stănescu, Alexandru Stănescu.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-11-06



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray