2019-11-19 08:14

Procurorului Iacobescu îi place să se joace cu focul

 |  18:50
Procurorului Iacobescu îi place să se joace cu focul

E de ajuns să te întâlneşti cu nişte cunoştinţe din sau de pe lângă Slatina ca să afli, vrând-nevrând, ce cal breaz este vedeta Antenei 3, fostul procuror Eugen Iacobescu (foto).

Bursa zvonurilor a avut această ocazie de a-şi reîmprospăta memoria. Deci, cine e de-adevăratelea martirul Iacobescu, scos la rampă de Antena 3 în scandalul Bercea Mondial versus Mircea Băsescu. Şi-a început activitatea la Procuratura Locala Slatina pe 1 noiembrie 1975. În 2004 a fost exclus de CSM din magistratură sub acuzaţia că şi-ar fi incendiat intenţionat apartamentul pentru a încasa banii de la asigurări. În incendiu a murit intoxicată cu monoxid de carbon o femeie. Iacobescu a fost scos de sub urmărire penală şi găsit nevinovat de acuzaţia de omor prin imprudenţă şi a revenit pe post în 2006, după ce a contestat în instanţă hotărârea CSM.

Eugen Iacobescu a mai fost cercetat, începând cu 1992, pentru instigare la fals, fals şi uz de fals, înşelăciune, trafic cu aur, sustragerea de la plata datoriilor către stat.

Acum, după ce aţi aflat toate cele de mai sus, aţi vrea să cădeţi pe mâna unui procuror ca ăsta?


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-08-21



Parerea ta...

Q'S
19 Aug 2014

Mai basistilor ati pus in miscare o actiune murdara de dezinformare , dar putini romani vor mai " musca" momeala voastra otravita ! Procurorul Iacobescu a fost inlaturat de sistemul politienesc basist iar voi ( jurnalisti obiectivi ??) veniti sa puneti umarul la salvarea unui sistem urat de atatea milioane de romani.
COPILUL 'DE AUR',
19 Aug 2014

Diferenta este ca, 'copilul de aur' invia pe ce punea mana (potrivit, filmului), nu fura, nu insela! Ce palmares bogat - instigare la fals, fals şi uz de fals, înşelăciune, trafic cu aur, sustragerea de la plata datoriilor către stat.- SUNA FRUMOS, SUNA PERICULOS, baieti - trageti-va ochelarii pe nas, iar gagicilor - fustele (mai) jos :)
DUPA PRIVIRE,
19 Aug 2014

si asta, e putin GAGA! In prima faza, cand am citit despre victima din incendiul auto-provocat, nu ma gandeam ca ar fi fost o femeie! Credeam ca e vorba de-o pisica, de un caine, de un hamster...daca este vinovat in privinta asta, numai Dumnezeu stie! In schimb, daca este vinovat, si l-au albit baietii (ca la Nufarul), trebuie cautat in cerul gurii pt.conformitate - numai sa nu fiti loviti de uvula inflamata, si improscati din abundenta cu bale, datorata glandelor salivare...
PT.Q'S:
19 Aug 2014

Amice! Ma uit pe la toate televiziunile: A3 spune lucruri pe care nu le spune B1TV (spre exemplu); B1TV marseaza pe ceva, Realitatea Tv- pe altceva; RTV-ul - pare echidistant, dar nu e! Si...tot asa! Nimeni, din media - nu este de lepadat! De la fiecare (daca ai urechi de auzit, ochi de vazut si discernamant), TE PRINZI imediat de unele lucruri, trasand un tablou asupra unui personaj...hai sa nu ne mai amagim! Multi dintre personajele post-decembriste, au fost albite, innalbite ori date prin praf! De 'vina' este mentalitatea aia tampita de dinainte de '89 si naravul adiacent! Acum, vine o alta generatie din spate tare de tot! Sper sa fie de bun augur si sa nu fie prinsa in clisee...
CROCODILUL FLAMAND
19 Aug 2014

Personal nu dau doi bani pe expresia "a fost cercetat pentru" daca nu a fost si condamnat In Romania justitia are obiceiul de a deschide dosare fara numar doar ca sa nu coste niciun ban supravegherea incomozilor(SRI-ul supravegheaza pe gratis orice persoana incomoda care are un dosar deschis aiurea in tramvai) Altfel daca vrei sa-ti supraveghezi amantele sau dusmanii trebuie sa dai bani la detectivi nu merge cu dosare facute pe genunchi in WC ca sa scapi de cheltuieli Vreau sa traiesc si eu ziua in care o sa faca ani multi de puscarie cei care "deschid dosare" si fac porcarii pe banii statului doar pentru afacerile lor personale (cunosc o gramada de securisti in situatia asta,in general implicati in mafia bancar-imobiliara)
OCHILA
20 Aug 2014

Si asta ii albeste pe Mircea Basescu, alalalt, "frati-miu" care "stie ma... crezi tu ca nu stie". Una-i una si alta e alta. Subiectul e ca se stia din 2011 de trafic de influienta cu foloase platite si nu s-a facut nimic, ba din contra s-a pus sub pres. Si voi stabiliti daca Iacobescu e virgin. Javrelor basiste. Iesiti afara...
ROMEO
20 Aug 2014

spuneti ne ceva si de G.paunescu.cum si pe ce bani a cumparet tot centrul Bucurestiului Bd. PAULISTA.Spumeti ne si de Bancoop,si chiar de clubul Steaua.
SUNT DE ACORD
20 Aug 2014

cu ceea ce-a spus Crocodilul Dundee! Sunt multe dosare in cercetare "pentru..." dar nu si finalizate, prin condamnare! De-aici, se trag mai multe concluzii: 1. Cel/cea care face plangere, are dreptate si-atunci se justifica ceea ce face, sau - n-are dreptate, dar vrea sa-l/o frece prin pierdere de timp (pentru justitie) si prin terfelire 'de imagine' adusa celui reclamat; 2. Daca cel cercetat "pentru..." este vinovat, DAR nu se finalizeaza cu o judecata dreapta si o condamnare, atunci cine mai este de vina?! Si cum poti sa probezi lucrul asta?! Mi-aduc aminte de o precizare a sefei DNA, care spunea ca multi cetateni fac abuz de reclamatii la DNA si ca exista o sanctionare pentru acest abuz – a spus-o intr-un interviu televizat, nu de prea mult timp trecut…
PARPANGHEL
24 Aug 2014

Sa faci astfel de afirmatii . si sa te regasesti inca in forma de energie numita viata , este adevaratul ...MIRACOL , nasa'h! OMUL asta este un EROU ! MUSCATI-L
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray