2019-12-06 00:41

Renate Weber și-a adus aminte, după 5 ani, de Botoșani

 |  13:22
Renate Weber și-a adus aminte, după 5 ani, de Botoșani

Fostă liberală Renate Weber vrea să obțină un nou mandat de europarlamentar, dar pe lista ALDE, fiind poziționată pe locul al treilea al candidaților din partidul lui Călin Popescu Tăriceanu.

Ca atare, a început să-și facă campanie electorală prin organizațiile județene unde se crede că partidul lui Tăriceanu stă mai bine în sondaje. Astfel, începând de miercuri, timp de trei zile, Renate Weber va merge în județul Botoșani, urmând să fie însoțită permanent de către lidera ALDE pe județ, vicepreședintele de la Protecția Consumatorilor, Liliana Mincă. Numai că, descinderea Renatei Weber la Botoșani nu este privită ca o mișcare inspirată a celor din ALDE, din cauza faptului că, de la alegerile europarlamentare din 2014, eurodeputata n-a mai călcat pe aceste meleaguri unde s-a născut și crescut. Potrivit informațiilor noastre, Renate Weber a mai fost văzută la Botoșani în urmă cu cinci ani, la un miting electoral al liberalilor pentru alegerile europarlamentare din 2014, când a fost alături de ea pe scenă și mama sa.   


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-04-15



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray