2020-01-24 02:16

CAMPANIILE PUTEREA. Handicapaţi? NU, doar NESIMŢIŢI!

 |  21:01
CAMPANIILE PUTEREA. Handicapaţi? NU, doar NESIMŢIŢI!

Florentin Dincă

Un redactor al cotidianului PUTEREA a realizat un experiment oarecum inedit, dar pe care îl poate reproduce oricine. Înarmat cu un nesimțitometru, compus dintr-un aparat de fotografiat și doi globi oculari performanți, redactorul și-a propus să determine cât de crasă e nesimțirea parveniților, a oamenilor care s-au îmbogățit fără a avea cei 7 ani de acasă și cărora nici anii de școală nu le-au fost de mare folos pentru a deveni oameni și nu umanoizi sociopați, din calea cărora toți trebuie să se dea, pentru a nu fi striviți. Rezultatul experimentului îl puteți vedea în paginile 8 - 9: limuzinele de zeci și sute de mii de euro sunt parcate pe locurile destinate special persoanelor cu dizabilități, în parcările marilor centre comerciale. Cu această ocazie, îi îndemnăm pe cititorii noștri să ne sesizeze când constată situații de acest gen, iar noi le vom „încondeia”. Poate că oprobiul public le va schimba atitudinea, măcar unora. Și poate că paznicii angajați de centrele comerciale vor înțelege să facă și altceva în afara controlării plaselor cumpărătorilor.

Testul a fost făcut luni, 27 iulie, și a durat câteva ore. Pentru ca încercarea noastră să fie cât mai concludentă cu putinţă, am luat la rând, începând cu ora 10.00, câteva mari parcări, atunci când acestea erau aproape goale, pentru ca „săracii bogaţi handicapaţi” să nu aibă ca scuză locurile limitate de parcare, seara de exemplu.  Cele câteva zeci de minute cât a durat experimentul nostru au fost arhisuficiente, din păcate. Fotografiile sunt cât se poate de elocvente.

CAMPANIILE PUTEREA. Handicapaţi? NU, doar NESIMŢIŢI!
zoom
Parcarea Mall Vitan

Primul popas, Mall Vitan, zona Dudești, ora 10.00. Doar câteva mașini în parcare. Ușor, ușor, a început să se aglomereze. Nu a trecut mult și o tânără de bani gata, îmbrăcată sumar și cu ochelari fumurii la ochi, și-a parcat nonșalant jeepul Audi exact lângă mall. Însă locul era destinat persoanelor cu handicap, cele care sunt, normal, amplasate cel mai aproape de intrarea în centrele comerciale. Pentru individă nu a contat că, la doar câţiva metri depărtare, parcarea era aproape goală. S-a dat jos din mașină, s-a uitat de câteva ori la locul pe care parcase, nu i s-a părut nimic deplasat și și-a văzut de shopping.

CAMPANIILE PUTEREA. Handicapaţi? NU, doar NESIMŢIŢI!
zoom
Parcarea Mr. Bricolage

Următoarea oprire: Mr. Bricolage din Calea Vitan, depozit destinat materialelor de construcţii și amenajărilor interioare și exterioare. Nici nu am intrat bine în parcare, că am și observat o altă mașină scumpă, plasată central, cât mai aproape de intrare, și tot pe un loc destinat oamenilor cu dizabilităţi.

CAMPANIILE PUTEREA. Handicapaţi? NU, doar NESIMŢIŢI!
zoom
Parcarea Hornbach

Am demarat spre zona de sud a Capitalei. Ora 11.20, în parcare la Hornbach, lângă Grand Arena. Aici, am rămas plăcut surprinși. Locurile de parcare destinate persoanelor cu handicap erau delimitate și, în plus, erau prevăzute cu un obstacol din lemn special pentru a împiedica parcarea abuzivă. Pe ele era inscripţionat mesajul corespunzător și un număr de telefon de urgenţă care putea fi apelat de cei cu dizabilităţi.

CAMPANIILE PUTEREA. Handicapaţi? NU, doar NESIMŢIŢI!
zoom
Parcarea Kaufland Colentina

Ne-am continuat periplul apoi spre zona de est a Bucureștiului, și mai precis la Kaufland Colentina. Ora 11.50. Două limuzine BMW tronau pe locurile cu pricina. Una, foarte aproape de intrarea în magazin, iar cealaltă, puţin mai departe, fiind singură pe cele patru locuri destinate persoanelor cu dizabilităţi.

Parcarea Mall Băneasa

În jurul orei 13.00, am luat-o spre nordul Capitalei, zona bună, unde își fac veacul sutele de corporatiști de la numeroasele firme din zonă. Din păcate, nici aici „băieţii deștepţi” nu ne-au înșelat așteptările. Exact în faţa Mall Băneasa sunt construite special câteva locuri de parcare pentru oamenii cu handicap. O singură mașină era parcată acolo, cine știe de când. O huidumă de Jeep, Range Rover, care, după numărul de înmatriculare pare a aparţine cuiva din familia Becali sau firmei de impresariat a familiei. Cert e că iniţialele BSP sunt folosite de familia Becali la înmatricularea maşinilor.

CAMPANIILE PUTEREA. Handicapaţi? NU, doar NESIMŢIŢI!
zoom
Parcarea IKEA

Ne mutăm câţiva zeci de metri şi ajungem în parcarea suedezilor de la IKEA, acolo unde toate locurile, destul de multe, destinate oamenilor cu probleme locomotorii, erau ocupate.

CAMPANIILE PUTEREA. Handicapaţi? NU, doar NESIMŢIŢI!
zoom
Parcarea Carrefour Băneasa

Ne continuăm periplul spre a doua intrare din Mall Băneasa, în zona magazinului Samsung și imediat în apropierea intrării în complexul Carrefour. Și aici parcările pentru persoanele cu dizabilităţi erau pline ochi, și numai de autoturisme străine, de zeci de mii de euro, deși nu mai departe de câţiva metri locurile pentru oamenii fără probleme zăceau libere cu duiumul.

CAMPANIILE PUTEREA. Handicapaţi? NU, doar NESIMŢIŢI!
zoom
În periplul nostru am găsit foarte puţine mașini „normale” parcate pe locurile destinate altor persoane mai puţin norocoase ca noi. De cele mai multe ori, spaţiile marcate, clar, ca fiind rezervate persoanelor cu handicap erau ocupate de maşini cu mulţi cai-putere sub capotă, conduse foarte probabil de oameni, sau, mai bine zis, de neoameni, care consideră că averile de care dispun le dau dreptul de a călca totul în picioare. Chiar și un loc de parcare rezervat de societate celor care au nevoie de ajutorul şi respectul nostru.

FOTO: FLORENTIN DINCĂ


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-09-02



Parerea ta...

BEBE
30 Iul 2015

Nesimtiti si putori ordinare,numai asa se pot numi acei soferi care au parcat unde au vrut muschii lor.
SANDMAN
30 Iul 2015

Nesimtire e sa dai legea timbrului de mediu si sa-ti inamtriculezi masina ultimul tip in BG ca sa n-o platesti! (Rovana Pb.)
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray