Cele mai bune filme de pe HBO GO de vizionat în anul 2020

Publicat: 28 nov. 2020, 08:00, de Raluca I. Heroiu, în LIFESTYLE , ? cititori
Cele mai bune filme de pe HBO GO de vizionat în anul 2020
Cele mai bune filme de pe HBO GO de vizionat în izolare

În topul celor mai bune filme de pe HBO GO sunt incluse producții de toate genurile apreciate de toate categoriile de vârstă.

JOKER

Filmul Joker a stârnit reale controverse în rândul criticilor de film. Filmul este  un thriller psihologic american, care prezintă povestea lui Arthur Fleck (Joker) interpretat de Joaquin Phoenix. Joker este probabil cel mai controversat personaj al DC Comics. Povestea este una fictivă și prezintă drama psihologică a personajului principal. Protagonistul își dorește să devină comediant dar o problemă de care suferă îl face pe acesta să devină motivul glumelor. Joker ia decizii proaste care se rostogolesc și-l fac pe acesta să ajungă în centrul atenției.

Joker / imdb.com

PROXIMA

Proxima este o dramă franceză lansată în anul 2019 care prezintă povestea lui Sarah Loreau, interpretată de  Eva Green, o femeie astronaut ce încearcă să găsească un echilibru între profesie și fiica sa în vârstă de doar 7 ani. Femeia care activează în domeniu științei și cercetării, Sarah Loreau își atinge țelul și este aleasă să fie astronaut și să să participe la o misiune de un an la bordul Stației Spațiale Internaționale. Problema intervine când data decolării se apropie, iar Sarah este nevoită să treacă peste o decizie grea: să-și lase timp de un an fiica singură.

Proxima / hollywoodreporter.com

BĂIEȚI RĂI PE VIAȚĂ

„Băieți răi pe viață” Bad Boys 3 este o acțiune de comedie lansată în ianuarie 2020. Distribuția actorilor îi cuprinde pe celebrii actori Martin Lawrence, Will Smith, Vanessa Hudgens, Alexander Ludwig, Joe Pantoliano, DJ Khaled, Michael Bay, Nicky Jam și Jacob Spicio. Personajele principale din Băieți răi, Mike Lowrey (Will Smith) și Marcus Burnett (Martin Lawrence), se reunesc pentru ultima dată într-o misiune care are ca scop prinderea liderului unui cartel de droguri din Miami.

Băieți răi / gadgetreport.ro

CĂLĂTORIE NEPLANIFICATĂ

Călătorie neplanificată este film de dramă și de comedie în același timp. Veronica (Haley Lu Richardson) și Bailey (Barbie Ferreira) sunt prietene și pornesc într-o călătorie care le schimbă viața radical. Veronica află la vârsta de doar 17 ani că este însărcinată și pornește alături de fosta ei prietenă Bailey spre New Mexico, într-o călătorie de câteva sute de kilometri. Întregul viitor îi este amenințat de această întâmplare, inclusiv intrarea la o facultate de prestigiu.

O ZI PLOIOASĂ ÎN NEW YORK

O dramă romantică în regia lui Woody Allen, O zi ploioasă în New York prezintă povestea unui student de la colegiul Yardley care provine dintr-o familie înstărită și care merge la cursurile de la facultate doar pentru a-și întâlni iubita, pe Ashleigh. Tânăra studentă pleacă la New York după ce trece cu succes de un interviu cu un regizor de renume pentru ziarul colegiului. Iubitul său o însoțește cu gândul să petreacă un weekend romantic. Planurile îi sunt date peste cap după ce tânăra Ashleigh întâlnește mai mulți oameni influenți din industria cinematografică și îl respinge. Întâmplarea face că tânărul Gatsby Wells se reîntâlnește cu o veche cunoștință care-l face să-și ridice anumite semne de întrebare.