Cum s-a pierdut Ministerul Familiei, nouă luni, cu Firea prin Guvern

Publicat: 22 aug. 2022, 17:14, de Ion Teleanu, în OPINII , ? cititori
Cum s-a pierdut Ministerul Familiei, nouă luni, cu Firea prin Guvern

În sfârșit, după aproape nouă luni de la instalarea cabinetului Ciucă, singurul minister condus de o femeie a început să funcționeze cât de cât în zona online, adică are un site. Dar, minune: are și un sediu pe o stradă cu rezonanță-Romulus!

Nu este vorba despre o instituție conspirativă ci despre Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse condus de către guraliva Gabriela Vrânceanu Firea-Pandele. Să spui că Firea conduce acest minister e prea mult pentru simplu fapt că ea de aproape nouă luni își dă cu părerea despre totul sau nimic și face numai promisiuni, propuneri și vorbe-n vânt. Singurul lucru concret este că și-a trecut în CV că este ministru.

Totuși, nu putem uita că ea a mai făcut ceva și anume se războiește la televizor și pe rețelele sociale cu Nicușor Dan. Practic, în acest timp de când este ministru, Firea n-a făcut altceva decât să-și cosmetizeze imaginea sa, așa cum a făcut și când a fost primarul Capitalei, adică Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse nu a existat ci doar ministrul Gabriela Firea.  

*Gabriela Firea, ministrul Familiei şi Tineretului: „Vom organiza o caravană în mediul rural – Tineretul în Mișcare”

*Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunţă lansarea unei aplicaţii prin care vor fi monitorizaţi copiii ucraineni care ajung în România, însoţiţi sau nu, şi care permite accesul la servicii esenţiale de protecţie a copilului, inclusiv reunificare a familiei.

*Gabriela Firea va propune în Guvern acordarea de carduri de reduceri și deduceri pentru familiile numeroase.

*Gabriela Firea propune creșterea numărului de posturi pentru femei în funcțiile de conducere de la stat.

Sunt câteva din promisiunile ministrul Gabriela Firea. Adică, vom, vom, vom și iar vom! Nimic concret, ci numai gargară ieftină. Deschideai televizorul, dădeai de Firea. Porneai calculatorul, apărea Firea. Peste tot numai Firea. Îți era frică să mai deschizi o bere sau frigiderul că riscai să iasă …Firea!

Practic, acest minister fantomă al Familiei a fost agenția de PR a Gabrielei Firea. Însă, sunt și câteva lucruri concrete cum ar fi faptul că de la înființarea ministerului ea n-a avut timp să-i cunoască pe oamenii preluați de la fostul minister al Tineretului și Sportului. Tot concret este că Firea a avut grijă să-și aducă în minister prietenele și rudele, în frunte cu nașa Alina Tarcevschi.

De asemenea, este cert, și se poate verifica, că ea și gașca sa de apropiați au încasat lună de lună remunerații de nabab deși ministerul nu exista fizic, adică nu a funcționat ca un minister. Poate, în aceste nouă luni, Gabriela Firea ar fi fost și mai vizibilă ca ministrul al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse dacă l-ar fi luat consilier pe Cristi Borcea că deh …are expertiză mare la copii și familie!

Dar cum bucureștenii s-au pierdut cu Firea timp de patru ani, acum a venit rândul tinerilor și familiilor să se piardă cu Firea prin Guvernul României! Practic, ca primar și ministru, Gabriela Firea l-a plagiat perfect pe Murphy, adică ”Dacă nu poţi să uimeşti lumea cu inteligenţa ta, zăpăceşte-i pe toţi cu tâmpeniile tale!”.

Așadar, în politica românească totul este posibil, că deh… soțul Gabrielei Firea este încă la butoane, iar când Pandele vrea ceva nu se lasă până nu-l obține și Liviu Dragnea știe cel mai bine acest amănunt.