2020-07-14 03:58

 |  09:16

Restaurantele cu vedere spre lac, oazele de calm și rafinament culinar ale Capitalei



Restaurantele cu vedere spre lac, oazele de calm și rafinament culinar ale Capitalei

 

 


Restaurantele cu vedere spre lac, oazele de calm și rafinament culinar ale Capitalei

 

 

Terasă cu vedere spre lac

 Ce poate fi mai frumos decât o seară liniștită, de vară, petrecută pe malul lacului, departe de tumultul orașului, cu o limonadă rece în față? Păi, ar mai fi o seară rece de iarnă, în care ne încălzim cu un vin fiert, la aceeași terasă, însă admirând, de data aceasta, lacul înghețat și zăpada ca-n povești. Bucureștiul are numeroase restaurante și baruri cu vedere spre lac, preferatele turiștilor străini, care au o ofertă gastronomică senzațională la pachet cu o priveliște inedită, menită să te rupă pentru o oră, sau mai mult, de zgomotul și aglomerația urbei.

Restaurantul Pescăruș se laudă cu o istorie impresionantă și se află este pe lista monumentelor istorice din București. Proiectat în 1938 de doi arhitecți renumiți, Horia Creangă, nepotul celebrului scriitor Ion Creangă, și Haralamb Georgescu, restaurantul este primul inaugurat în Parcul Herăstrău, actualul Parc Regele Mihai I din București. De-a la primii meseni, din 1939, și până în zilele noastre, Pescărușul i-a avut drept oaspeți pe fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, pe fostul președinte al Israelului, Shimon Peres, dar și pe Anatoli Karpov, una din marile glorii ale șahului mondial.

Pescăruș este unul dintre cele mai mari restaurante din Capitală, cu o capacitate de 400 de locuri în interior și 600 de locuri în grădina de vară, iar după redecorare are aerul unei luxoase „trattoria”, de pe țărmul Mării Mediterane. Chelnerii sunt îmbrăcați la patru ace, fără însă ca atmosfera să fie una „scorțoasă”. Ba dimpotrivă, localul este o reală oază de relaxare, cu muzică în surdină și priveliște direct spre lacul Herăstrău.

Meniul este specific pescăresc, fiind unul dintre puținele restaurante din București unde se consumă preparate realizate din pește proaspăt. Există însă și multe preparate pe bază de carne, inclusiv vânat, dar și o listă lungă de deserturi făcute în casă și înghețată artizanală.


Restaurantele cu vedere spre lac, oazele de calm și rafinament culinar ale Capitalei

Terasă restaurant cu vedere spre lac

Biutiful by the Lake este unul dintre cele mai frumoase și elegante restaurante din București. Este, de altfel, singurul local din București care a ajuns pe lista scurtă a competiției internaționale The Restaurant & Bar Design Awards. Este un restaurant plutitor, cu totul special, extrem de apreciat în serile caniculare de vară. Aproape întotdeauna este nevoie de rezervare prealabilă, pentru că cererea este foarte mare în ceea ce privește acest restaurant, unul dintre motive fiind priveliștea, probabil cea mai spectaculoasă dintre toate locațiile cu vedere spre apă din București. Restaurantul este chiar pe apă, iar luminile și felinarele cu care este decorat creează o atmosferă specială, care se prelungește până târziu în noapte. Iubitorii de pește și fructe de mare, găsesc aici o varietate de preparate sofisticate, de la biban de mare la grătar și până la caracatiță și creveți, preparați în toate felurile posibile.

Moon Brasserie este, pe de altă parte, o clasică terasă pariziană - doar că nu pe malul Senei, ci pe cel al  Dâmboviței -, cu mâncare de inspirație franțuzească și cu două terase generoase. Restaurantul are pereți din sticlă, cu vedere spre râu, ceea ce oferă turiștilor o priveliște deosebită, chiar și în condițiile în care aceștia preferă să stea în interior și nu afară, pe terasă. Chef Răzvan Mangu este responsabil de meniu, acesta fiind împărțit în antreuri, salate, supe, paste și risotto, preparate telurice și preparate marine, garnituri și deserturi.


Restaurantele cu vedere spre lac, oazele de calm și rafinament culinar ale Capitalei

Apus de soare de pe terasa unui restaurant cu vedere spre lac

Funky Lounge este renumit pentru apusurile de soare senzaționale, beneficiind de cea mai bună poziționare, chiar pe malul lacului Herăstru. De aceea, pe timp de vară devine neîncăpător, mai cu seamă că aici, seara, mixează mulți DJ renumiți. Pe timpul zilei, turiștii pot savura aici, în liniște, un pahar de prosecco, și pot lua masa de prânz, în meniu regăsindu-se preparate sofisticate, de la aperitive pretențioase și paste în diverse combinații culinare și până la frigărui de creveți, salată de rață sau pește alb. Mâncarea urbană este și ea la loc de cinste, pizza și burgerii fiind categorii bine reprezentate în meniu.

În Parcul Tineretului, puteți petrece momente liniștite la  Cafeneaua Actorilor, a cărei terasă este amenajată pe un ponton, deasupra lacului. Priveliștea este una minunată, în orice anotimp. Cafeaua vine la pachet cu o vedere spre pescăruși, rațe sălbatice, sălcii plângătoare și o lotcă veche. Uneori, aici sunt organizate petreceri tematice, seri de karaoke, sau spectacole cu dansatori și animatoare.

Il Locale este un restaurant italienesc, considerat unul dintre cele mai frumoase din Capitală, situat și el tot pe malul Lacului Herăstrău. Are o terasă plină cu flori și verdeață, cadrul perfect pentru o seară liniștită, în compania unui pahar cu vin și a unei porții de paste gătite ca la mama lor. Atmosfera de aici este una romantică, care nu are nimic de a face cu petrecerile din locațiile vecine.

Tot pe malul Herăstrăului, turiștii pot alege să meargă la Taverna Racilor, locul ideal pentru - sigur că da! - raci preparați după diverse rețete, dar și pui de baltă pane, creveți, midii și multe altele. Restaurantul are forma unui vapor ancorat la mal, cu o priveliște de vis asupra lacului.

Restaurantul Tapo se prezintă drept «un nou punct de reper gastronomic şi de divertisment al Bucureştiului, care aduce o serie de idei inovatoare, reunite sub conceptul „la nueva cultura sensorial”». Restaurantul din Parcul Studențesc Tei, situat chiar pe malul lacului Tei, aparține celebrului chef Florin Dumitrescu, acesta experimentând la Tapo ceea ce se cheamă „bucătărie creativă”, adică internațională, fusion, nouvelle cuisine, chiar și bucătărie urbană.

Zaitoone promite o experiență orientală desăvârșită, atât datorită locației, situată pe malul Lacul Herăstrău,  cât mai ales grație meniului libanez, care include multe din mâncărurile tradiţionale specifice bucătăriei arabe, precum Labne, Hommous, Falafel, Ras Asfour de vită sau Shaworma de pui şi de vită. Decorul, care dă senzația unui adevărat colţ de Orient pe malul lacului, muzica specifică, dar mai ales mâncarea, creează o atmosferă cu totul specială, unică în București. O atracție deosebită o reprezintă și stejarul bătrân, maiestuos, care veghează de deasupra terasei.

Isoletta este un alt restaurant de excepție, aşezat chiar în mijlocul Parcului Regele Mihai I, pe malul lacului Herăstrău. Terasa este acoperită iarna, aşa că turiștii se pot bucura tot timpul anului de minunata vedere spre lac. Restaurantul are specific italian și este recunoscut pentru preparatele din pește proaspăt, adus direct din Sicilia. Atenție, însă, prețurile sunt pe măsura unui restaurant cu pretenții!


Restaurantele cu vedere spre lac, oazele de calm și rafinament culinar ale Capitalei

Restaurant cu vedere spre lac

Sursa foto: PUTEREA

Proiect realizat în cadrul programului de promovare a patrimoniului turistic Destination: Bucharest, derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic


Restaurantele cu vedere spre lac, oazele de calm și rafinament culinar ale Capitalei


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-12-23



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz