2019-06-25 19:36

UPDATE. Alertă cu BOMBĂ în Târgovişte. Două licee au fost EVACUATE

 |  09:23
UPDATE. Alertă cu BOMBĂ în Târgovişte. Două licee au fost EVACUATE

Sute de elevi şi cadre didactice de la două licee din Târgovişte au fost evacuaţi, iar cursurile au fost suspendate, vineri dimineaţă, după ce inspectoratele de poliţie şi jandarmi au fost anunţate că în cele două unităţi de învăţământ au fost amplasate bombe. Autorităţile fac verificări în incinta celor două licee.

UPDATE

Prefect: Am primit un mesaj prin care se anunţa că la ora 11.00 vor fi aruncate în aer cele două şcoli

Prefectul judeţului Dâmboviţa, Antonel Jîjîie, a declarat că au fost primite două mesaje privind amplasarea de bombe la Colegiul Naţional ”Constantin Carabela” şi la Liceul de Artă ”Bălaşa Doamna” din Târgovişte, în unul dintre acestea menţionându-se că la ora 11.00 ”vor fi aruncate în aer cele două şcoli”.

Antonel Jîjîie a afirmat că iniţial a fost primit un sms prin care autorităţile erau informate că Liceul ”Constantin Carabela” şi Liceul de Artă ”Bălaşa Doamna” din Târgovişte vor fi aruncate în aer, ”dacă niciun reprezentant nu va veni în faţa Primăriei, la ora 7.36, pentru negocieri”. 

”La 7.36, negociatorii de la Poliţie au mers acolo, dar nu era nimeni. Am primit apoi alt mesaj prin care se anunţa că la ora 11.00 vor fi aruncate în aer cele două şcoli, dat fiind că negociatorii nu sunt serioşi. Nu ştim despre ce seriozitate era vorba”, a declarat prefectul.

De asemenea, el a menţionat că a fost întreruptă alimentarea cu gaze, iar la ora 10.45 va fi oprită şi energia electrică.

Prefectul a precizat că autorităţile vor verifica de unde au fost cumpărate cartelele pre-pay de pe care au fost trimise cele două mesaje prin care erau anunţate alertele cu bombă.

”Va fi greu să găsim cine a declanşat alerta”, a menţionat prefectul pentru News.ro.

El a mai spus că Liceul de Artă ”Bălaşa Doamna” a fost deja verificat şi nu s-a găsit niciun dispozitiv exploziv, iar în prezent echipele de pirotehnişti se află la Colegiul Naţional ”Constantin Carabella”. 

Prefectul Jîjîie a spus că la momentul anuţului cu bombă cursurile în cele două licee nu începuseră, iar autorităţile nu au mai permis accesul elevilor şi al cadrelor didactice în cele două unităţi de învăţământ.

Prefectura recomandă oamenilor să-şi păstreze calmul şi ”să nu intre în panică întrucât autorităţile competente sunt în teren şi derulează activităţi specifice pentru prevenirea oricărui eveniment negativ”.

STIREA INITIALA

Sute de elevi şi cadre didactice de la Colegiul Naţional ”Constantin Carabella” şi Liceul de Artă ”Bălaşa Doamna” din Târgovişte au fost evacuaţi, iar cursurile au fost suspendate după ce persoane neindentificate au anunţat că în cele două şcoli au fost amplasate bombe.

Surse din administraţia locală au declarat pentru News.ro că alertele au fost primite de Poliţia Judeţeană Dâmboviţa şi Inspectoratul de Jandarmi, autorităţile decizând evacuarea de urgenţă a elevilor, potrivit News.ro.

La ora transmiterii acestei ştiri, echipe pirotehice fac verificări în incinta clădirilor celor două şcoli.

Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a declarat că Poliţia a solicitat sprijinul Serviciului în acest caz.

"Suntem prezenţi la un liceu din Târgovişte, la solicitarea Poliţiei. Poliţia a primit un apel anonim de ameninţare cu bombă şi ne-a solicitat sprijinul. Suntem la faţa locului şi întreprindem toate măsurile standard", a spus Ovidiu Marincea.

El a precizat ulterior că sunt două licee în aceeaşi curte şi că în incinta acestora nu se afla niciun elev. "Nu e niciun elev înăuntru, pentru că nu au mai intrat elevii azi dimineaţă la cursuri, dat fiind apelul anonim primit de Poliţie. În acest moment, se verifică ambele clădiri", a adăugat Marincea.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2017-03-24



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray