2020-08-07 21:11

Ameninţări cu greva. Sindicatele TAROM nu-i plac pe managerii străini

 |  19:38
Ameninţări cu greva. Sindicatele TAROM nu-i plac pe managerii străini

Străinii care au ajuns la conducerea companiei TAROM nu sunt pe placul angajaţilor, care ameninţă cu greva generală. TAROM figurează ca un „loc călduţ” pentru mulţi „protejaţi”, indiferent de partidul care se perindă la conducerea ţării. Până acum, oricine a venit venit la conducerea companiei nu a putut face nici o restructurare, care să impună şi reducerile de personal, tocmai pentru că nu s-a putut atinge de nimeni. Un manager străin ar ieşi din cercul de interese, iar slujbele protejaţilor ar fi în pericol.

Compania TAROM s-a grăbit să dezmintă informaţiile potrivit cărora zborurile operatorului naţional vor fi oprite, începând cu 14 noiembrie. „TAROM anunţă că toate cursele sale vor fi operate conform planului de zbor”, au precizat reprezentanţii companiei, precizează Agerpres.

Angajaţii TAROM ar putea declanşa greva generală prin oprirea tuturor zborurilor în data de 14 noiembrie, a declarat Aurel Curdov, secretar general al Sindicatului Naţional Tehnic TAROM. „Suntem nemulţumiţi de noii manageri şi de modul cum este administrată compania. Strângem semnături, iar pe 12 noiembrie vom avea o discuţie cu reprezentanţii companiei. Dacă cerinţele noastre nu vor fi respectate, pe 14 noiembrie, odată cu greva generală de pe plan european, vom declanşa şi noi grevă prin oprirea tuturor zborurilor”, a explicat Aurel Curdov.

Grevă cu sprijin internaţional

Acesta a subliniat că angajaţii TAROM consideră nejustificată decizia Consiliului de Administraţie de a semna contractul de mandat cu cei doi manageri străini, fără ca aceştia să prezinte un program de restructurare şi redresare a companiei. Reprezentantul personalului tehnic a anunţat astfel că, având în vedere situaţia în care TAROM se găseşte, sindicatul este ferm hotărât să declanşeze mişcări de amploare, având sprijinul Federaţiilor Internaţionale la care sunt afiliaţi, până la declararea grevei generale, prin oprirea tuturor zborurilor.

Noul director general al TAROM este belgianul Christian Edouard Heinzmann, activitatea acestuia urmând să înceapă pe 19 noiembrie, cu un contract pe patru ani. El a condus compania naţională aeronautică a Luxemburgului. Adjunct este britanicul Michael Moriaty, cu o experienţă de peste 33 de ani în managementul financiar din industria aviatică.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 639582-08-19



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz