2019-07-17 01:35

Averile conducerii MTS, actualizate în ... 2017

 |  18:22
Averile conducerii MTS, actualizate în ... 2017

Potrivit Legii 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate (ANI), completată prin Legea nr.176/2010, privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, toate persoanele care exercită funcții și demnități publice trebuie să-și depună declarațiile de avere și de interese la ANI, dar și pe site-ul instituției pe care o reprezintă, până „cel mai târziu la data de 15 iunie”.

Numai că, toți subalternii cu funcții de conducere ai ministrului Bogdan Constantin Matei, din conducerea Ministerului Tineretului și Sportului, n-au catadicsit să-și depună declarațiile de avere nici până acum. Este vorba despre cei doi secretari de stat, Remus Munteanu și Cosmin- Răzvan Butuza, subsecretarii de stat Zsolt Lorinc Gyongyossy și Cristina- Mădălina Andronic, secretarul general Alin Iulian Voicescu și directorul general Daniel-George Jianu. De ce oare nu și-au depus aceștia declarațiile de avere și de interese?

Pentru simplul fapt că ministrul Bogdan Matei este sub controlul total al acestora și, astfel, fiecare face ce vrea în acest minister, „pentru că putem”! De fapt, dacă nici ministrul Bogdan Matei nu și-a actualizat declarația de avere și de interese de pe site-ul MTS, ce să mai aștepți de la subalterni. Cum se spune în popor: peștele de la cap se împute! Trebuie precizat că ministrul Tineretului și Sportului, senatorul vâlcean Bogdan Constantin Matei, și-a trecut în CV, printre activitățile și responsabilitățile principale pe care le-a avut, faptul că deține șase adeverințe, dintre care două de membru în Consiliul de Administrație al unor școli din Vâlcea, una de „responsabil cerc pedagogic”, iar altă de „responsabil al comisiei metodice”.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-08



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray