2019-08-22 04:35

Avocatul suspectului din Caracal revine cu ULTIMELE DETALII despre anchetă: NU s-a găsit sânge vizibil în locuinţă

 |  14:17
Avocatul suspectului din Caracal revine cu ULTIMELE DETALII despre anchetă: NU s-a găsit sânge vizibil în locuinţă

Avocatul lui Gheorghe Dincă spune că nu au apărut probe noi în acest caz, iar anchetatorii au prelevat din locuinţa acestuia fragmente de oase, fire de păr şi haine, care urmează să fie analizate. În schimb, nu s-au găsit pete de sânge vizibile.

Avocatul din oficiu al lui Gheorghe Dincă le-a declarat, duminică, jurnaliştilor că la locuinţa bărbatului, acolo unde anchetatorii fac în continuare verificări, se află şi soţia acestuia, dar ea nu este implicată în căutări şi face treburi gospodăreşti. El spune că soţia a fost surprinsă de acuzaţiile care i se aduc bărbatului şi nu îl credea capabilă de aşa ceva. 

“Se află şi soţia suspectului la locuinţă, dar cu activităţi gospodăreşti, nu e cu nimic implicată. (...) Am discutat cu dânsa în cursul zilei de ieri, am vrut să văd cum a decurs relaţia dumnealor în trecut, au 42 de ani de căsătorie, cu patru copii, realizaţi toţi, la casele lor. E un om, din descrierea soţiei, care a fost un soţ normal, care şi-a îndeplinit rolul de soţ pe toată această perioadă şi care în opinia soţiei dânsului în niciun caz nu putea fi bănuit de aşa ceva şi a rămas total surprinsă când a auzit acuzaţiile de care este bănuit”, a afirmat avocatul, potrivit News.ro.

El susţine că atitudinea bărbatului nu s-a schimbat, susţine că este nevinovat, dar colaborează cu anchetatorii şi răspunde la întrebările acestora.

“Nu sunt alte probe în plus faţă de ce a fost până în prezent. Deocamdată se caută, dar mai mult decât a fost nu s-a descoperit. (...) Mai mult decât este în referatul cu propunerea de arestare preventivă la nivel probatoriu la ora actuală nu se cunoaşte în mod oficial”, a explicat avocatul din oficiu. 

El a menţionat că la căutările din curtea bărbatului au fost prelevate nişte fragmente de oase, fire de păr şi haine. 

Întrebat dacă au fost şi alte persoane în afara lui Gheorghe Dincă pe proprietatea acestuia, în această săptămână, până la descinderea poliţiştilor, avocatul din oficiu a răspuns: “A dat declaraţie şi a relevat faptul că în perioada de marţi, 23 iulie şi până când s-a descins la dumnealui în curte pe 26 iulie nu a fost decât dânsul în această încăpere”. 

Avocatul a menţionat că anchetatorii au ridicat cele trei telefoane găsite în locuinţă, toate fiind ale lui Gheorghe Dincă.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray