2020-07-11 12:16

CAB: Apărarea invocată de Mircea Băsescu în timpul procesului, lipsită de veridicitate

 |  14:16
CAB: Apărarea invocată de Mircea Băsescu în timpul procesului, lipsită de veridicitate

Curtea de Apel Bucureşti a făcut publice miercuri motivele pentru care a decis menţinerea arestului preventiv pentru Mircea Băsescu. Judecătorii au precizat că apărarea invocată de fratele preşedintelui Traian Băsescu în timpul procesului a fost „lipsită de veridicitate”.

De asemenea, aceştia au susţinut că eliberarea inculpatului ar perturba ordinea publică. Judecătorii au remarcat că ipoteza unui împrumut pentru justificarea banilor primiţi nu este veridică, întrucât între părţi nu s-a semnat un contract de împrumut.

Mai mult, din interceptările realizate de membrii familiei Anghel reiese că suma de bani nu a fost acordată ca împrumut, ci pentru presupuse intervenţii la magistraţi pentru soluţii favorabile lui Bercea Mondial.

Judecătorii au mai precizat că deşi presupusele fapte penale au avut loc în 2011 şi 2012, ele au încă rezonanţă şi impact puternic asupra opiniei publice, având în vedere că este vorba despre fapte de corupţie grave.

Curtea de Apel Bucureşti a menţinut în data de 27 iunie măsura arestului preventiv pentru Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână.

Mircea Băsescu este acuzat de trafic de influență, pentru că ar fi primit bani de la familia lui Sandu Anghel, cunoscut sub numele de Bercea Mondial, pentru a interveni în sensul obținerii unei sentințe favorabile în dosarul acestuia. Marian Căpățână este acuzat de complicitate la trafic de influență.

Totodată, mai mulţi membri ai familiei Anghel au fost trimişi în judecată pentru că l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu încă de acum un an, dar şi anul acesta, în lunile mai şi iunie, cu dezvăluirea acelor înregistrări. Plângerea în acest caz a fost depusă de Mircea Băsescu.

„În perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, inculpatul Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător, prin intermediar, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl denunțătorului, precum și a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate”, au afirmat oamenii legii.

„La începutul anului 2011, după ce față de tatăl denunțătorului s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, denunțătorul i-a remis unui intermediar suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă și în schimbul promisiunii că banii vor fi remiși mai departe lui Băsescu Mircea, pentru ca acesta să intervină pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl denunțătorului și a altor cereri incidente în respectiva cauză. Ulterior, pentru că tatăl denunțătorului nu a fost pus în libertate, denunțătorul i-a remis și suma de 350.000 de euro intermediarului, în același scop”, au mai susţinut procurorii.

Potrivit sursei citate, „din suma totală de 600.000 de euro remisă de denunțător intermediarului, Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro în schimbul promisiunii că, prin influența pe care o are asupra magistraților, poate obține o soluție favorabilă pentru tatăl denunțătorului, adică va obține fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate. Pentru faptul că a mijlocit remiterea banilor, persoana cu rol de intermediar și-a însușit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primit de la denunțător”, potrivit procurorilor.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-07-09

In legatura cu acest articol...

Mircea Băsescu, la DNA. Autorităţile au pus sechestru pe averea fratelui preşedintelui

Duane Butcher, despre cazul Mircea Băsescu: Întăreşte independenţa sistemului judiciar. Oamenii sunt egali

UPDATE. Mircea Băsescu rămâne în arest

Probele video împotriva lui Mircea Băsescu, certificate de un specialist tehnic al DNA

Noi stenograme din dosarul în care este implicat Mircea Băsescu şi care ar surprinde momentul în care s-a încercat flagrantul

Mircea Băsescu a recunoscut că a primit bani de la familia lui Bercea Mondial

Curtea de Apel judecă contestaţia lui Mircea Băsescu la decizia TB privind arestul preventiv

Codruţa Kovesi a sesizat CSM şi CNA referitor la cazul Bercea-Mircea Băsescu

Marian Căpăţînă, presupusul intermediar al banilor, reţinut în dosarul de trafic de influenţă al lui Mircea Băsescu

Înregistrări care arată că Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 euro ca să intervină pentru Bercea Mondial

UPDATE. Mircea Băsescu a fost arestat pentru 30 de zile




Parerea ta...

SOBOLANU
09 Iul 2014

SA L MANANCE PUSCARIA DESII NU VREA RAUL NIMANUI ACOLO II ESTE LOCUL .CLAN INTERLOP A VRUT ASTA A PRIMIT SI MAI ARE PUTIN SI BASESCU TRAIAN CA A ZIS CA STIA DE ANUL TRECUT CE A FACUT FRATESAU!!!!!!!!!!!! ASTA PE LANGA ALTELE MULT MAI GRAVE DAR VORBIM DIN DECEMBRIE!
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz