2019-11-22 05:10

Caracatița Eco Sud și interesele uriașe ale dezastrului ecologic de la Vidra

 |  12:33
Caracatița Eco Sud și interesele uriașe ale dezastrului ecologic de la Vidra

PUTEREA a semnalat cu ceva timp în urmă despre bomba ecologică pusă de către firma Eco Sud la groapa de gunoi de la Vidra-Ilfov, dar și interesele și aranjamentele uriașe puse pe tapet la Primăria Capitalei. Scandalul este departe de a fi încheiat, fiind foarte mulți bani la mijloc, însă grav este faptul că sănătatea locuitorilor din localitățile Vidra, Sintești, Jilava și Berceni ese zilnic afectată de poluarea provocată de această groapă de gunoi care funcționează ilegal de ani de zile. Au fost numeroase proteste, sesizări peste sesizări, dar degeaba pentru că interesele sunt foarte mari și, ca atare, afacerea firmei Eco Sud merge mai departe la Vidra.

Culturile de tomate, pânza freatică și multe, multe jocuri de culise 

La ora actuală, se depozitează în continuare cantități uriașe de gunoaie la groapa de la Vidra, deși funcționează ilegal de mai mulți ani, iar extinderea acesteia s-a făcut pe lângă lege. Însă, marea problemă constă în faptul că aceste gunoaie au fost și sunt deversate necontrolat pe terenurile din jurul gropii de gunoi, transformând zona într-un focar uriaș de infecție, adică Vidra a devenit o adevărată bombă ecologică. Mai mult, cantitățile uriașe de gunoaie deversate în această zonă au condus la infestarea pânzei freatice, ceea ce a generat un dezastru ecologic fără precedent. Dar mult mai grav este faptul că infiltrarea dejecțiilor de la gunoaie în pânza freatică aflată la doar câțiva metri adâncime a afectat și afectează în continuarea culturile de legume, în special cele de tomate, întrucât apa este utilizată pentru udatul legumelor. PUTEREA deține o serie de filmări despre uriașele mormane de gunoaie de la Vidra, dar și despre consecințele catastrofei ecologice din această zonă. Dar adevăratul pericol pentru sănătatea oamenilor provine din faptul că aceste legume cultivate în zona Vidra sunt comercializate în rețeaua de magazine ale unuia dintre cele mai mari supermarketuri care operează pe piața românească. Însă, în jurul uriașei caracatițe a intereselor și aranjamentelor țesute de firma Eco Sud în jurul gropii de gunoi de la Vidra gravitează un personaj cunoscut în mass-media românească, dar și bine ancorat la antenele și informațiile băieților cu ochii roată. Este vorba despre jurnalista Floriana Jucan care, de ani buni, este bine conectată în afacerea Eco Sud de la Vidra. 

Lis concesionează, Videanu stopează

Istoria gropii de gunoi de la Vidra a început în 1999, pe vremea fostului edil șef al Capitalei, Viorel Lis, când s-a încheiat contractul de concesiune nr. 1990/09.07.1999 (vezi documentul în facsimil) între SC Capitel Invest SA, președinte arh. Georgeta Gabrea, vicepreședinte N.N. Caval, și Primăria Generală a Municipiului București. Acest contract avea ca obiect constituirea unei asocieri pentru „proiectarea, construirea și exploatarea unui Depozit Controlat de Deșeuri Solide Urbane în comuna Vidra, satul Sintești, județul Ilfov”.  Astfel, prin acest contract de asociere cu „o durată de 20 (douăzeci) de ani, începând din data semnării contractului, după care se va trece la perioada postmonitorizarea”, Primăria Capitalei asigură și pune la dispoziție terenul situat în comuna Vidra, în suprafață de 240.000 mp, adică 24 ha. Pentru „perioada de 2 (doi) ani de la intrarea în funcțiune a depozitului, tariful de depozitare pentru deșeurile livrate de primărie este de 10 USD/tona”, iar „pentru perioada următoare de gestiune corespunzătoare depozitării unei cantități totale de 4, 5 milioane de tone, tariful de depozitare pentru deșeurile livrate de primărie este 8,22 USD/tona”.

Totodată, în contract se menționează că „pentru livrări suplimentare, în cazul în care capacitatea finală a depozitului va permite peste cantitatea totală de 4,5 milioane tone, părțile vor negocia un nou tarif de depozitare”. De asemenea, contractul stipulează că „în cazul, în care, înaintea expirării perioadei de 20 de ani, capacitatea depozitului va fi saturată, contractul își va înceta valabilitatea”. Dar, pentru a pune la dispoziția firmei Capitel Invest SA suprafața de 24 ha pentru construcția depozitului Vidra, Primăria Capitalei a încheiat cu Primăria comunei Vidra contractul de concesiune nr. 1058/04.08.1999, prin care Primăria Vidra a concesionat terenul în suprafață de 24 ha către concesionarul PMB.

Ulterior, conform celor precizate în actul adițional nr. 1 din data de 10.07.2014, la Contractul nr 1990/09.07.1999, în baza prevederilor art. 8 alin 8.1 din Contractul nr. 1990/09.07.1999 a fost cesionat, la data de 25.02.2000, de către Capitel Invest SA, către Capitel Systema Ecologic SRL. Dar, în anul 2004, firma Capitel Systema Ecologic SRL își schimbă denumirea în Systema Ecologic SRL, avându-l ca administrator pe Bogdan Marius Ștefănescu. Însă, pe data 07.04.2005, firma Systema Ecologic SRL cesionează contractul nr. 1990/09.07.1999, înregistrat la Primăria Municipiului București sub nr 22268/14.07.1999, către firmă Eco Sud SRL. De asemenea, conform contractului, firma Eco Sud are obligația să respecte prevederile HG 349/2005 privind depozitarea deșeurilor, care la art. 9 stipulează clar faptul că terenurile pe care se edifică depozitele de deșeuri trebuie să fie în proprietatea Consiliilor locale sau județene. Dar, surpriză! În data de 10.11.2005, adică după șase luni de la cesionarea contractului către firma Eco Sud, s-a încheiat procesul verbal între firma Systema Ecologic SRL, reprezentată de administratorul Bogdan Ștefănescu, și Primăria Municipiului București, reprezentată de Adriean Videanu, prin care părțile au convenit, printr-un proces verbal (vezi documentul în facsimil), încetarea pe cale amiabila a contractului nr. 1990/09.07.1999, înregistrat la PMB sub nr 22268/14.07.1999 începând cu data de 10.11.2005. Practic, contractul a încetat amiabil la data 10.11.2005, în baza procesului verbal semnat de Adriean Videanu și Bogdan Ștefănescu. Dar, potrivit contractului de concesiune nr. 1990/09.07.1999, încheiat între SC Capitel Invest SA și Primăria Generală a Municipiului București, cesionat ulterior către firma Eco Sud SA, acesta încetează de drept din momentul în care Eco Sud a terminat exploatarea celor 24 ha care au făcut obiectul contractului, respectiv din anul 2016, când, atenție, a fost pusă în funcțiune celula 5 care este construită pe un teren proprietate privată.

Depozitare și extindere, pe lângă lege

Cum s-a ajuns ca extinderea gropii să se facă pe o proprietate privată și cum s-a descoperit ingineria? Foarte simplu! În Autorizația Integrată de Mediu (AIM) nr. 25/ 11.12.2018 (vezi documentul în facsimil), emisă de către Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov, la capitolul 8 - Descrierea instalației și a fluxurilor tehnologice existențe pe amplasament - se precizează că din suprafața de 42 ha sunt utilizați 244.589 mp, adică circa 24,5 ha, pentru celulele 1-5, 12.935 mp (circa 1,3 ha) pentru zona verde și 21.065 mp, aproximativ 2,2 ha, pentru zona administrativă și sortare, adică un total de 278.589 mp, circa 27,8 ha. Ca atare, conform datelor din AIM nr. 25/ 11.12.2018, suprafața ocupată de depozitul Vidra este de aproximativ 27.8 ha, adică cu circa 4 ha mai mult decât suprafața alocată prin contractul de concesiune nr. 1990/09.07.1999. Mai mult, în AIM nr. 25/ 11.12.2018, la capitolul 4 - Documentația solicitării autorizației -, unde sunt precizate actele emise de autorități care au stat la baza emiterii autorizației, contractul de concesiune nr. 1990/09.07.1999 este singurul menționat, fără să se facă referiri asupra existenței unui act adițional la acesta, sau la un alt contract de concesiune pentru suprafața de 18 ha, diferența dintre cele 24 ha care fac obiectul contractului încheiat în anul 1999 și suprafața autorizata prin AIM nr. 25/ 11.12.2018. Astfel, AIM a fost completată în baza solicitării și raportului de amplasament depuse și însușite de reprezentanții firmei Eco Sud, dar OUG 195/2005, care face parte din temeiul legal în baza căruia s-a emis AIM, prevede la art. 21 alin. 4 că „răspunderea pentru corectitudinea informațiilor puse la dispoziția autorităților competențe pentru protecția mediului și a publicului revine titularului planului, programului, proiectului sau al activității, iar răspunderea pentru carectitudinea lucrărilor prevăzute la alin (1) revine autorului acestora”.

Practic, licența ANRSC nr. 3683 /05.05.2016, emisă în baza Ordinul nr. 211/05.05.2016, care face parte din documentele emise de autorități în baza cărora s-a emis AIM nr. 25/ 11.12.2018, își încetează valabilitatea din cauza nerespectării condițiilor asociate. De ce? Contractul nr. 1990/09.07.1999, încheiat cu Primăria Generală a Municipiului București, se referă la o suprafață de 24 ha, care a fost saturată încă din 2016. Prin AIM nr. 25/ 11.12.2018 se certifica că suprafața utilizată pentru depozitul Vidra este de circa 27,8 ha, ceea ce excede cu circa 4 ha suprafeței care a făcut obiectul contractului nr. 1990/09.07.1999.

Având în vedere că art 2.1.1 din contractul nr. 1990/09.07.1999 prevede încetarea contractului la saturarea suprafatei de 24 ha, Eco Sud SA se află în situația în care nu are un contract de concesiune valabil pentru operarea depozitului Vidra. Contractul nr. 1990/09.07.1999 are un singur act additional, înregistrat la PMB sub nr. 318/10.07.2014, prin care se ia act de schimbarea formei juridice a societății Eco Sud, din SRL în SA, fără să se facă vreo mențiune privind extinderea suprafeței de 24 ha care făcea obiectul contractului. Astfel, sunt încălcate dispozițiilor art. 9 pct. 3 din HG nr. 349/21.04.2005 privind depozitarea deșeurilor, care prevede următoarele: „Consiliile locale/județene iau măsurile necesare pentru construirea depozitelor de deșeuri municipale numai pe terenuri aflate în proprietatea lor”. Însă, conform datelor de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, din suprafața de 42 ha pentru care s-a emis AIM  25/11.12.2018, doar 24 ha se află pe domeniul public al Primăriei Vidra, diferența de 18 ha aflându-se în proprietatea firmei Eco Sud SA și a unor persoane fizice, printre care se află și Bogdan Ștefănescu, administratorul firmei Systema Ecologic SRL, adică tocmai cel care a semnat cu primarul Adriean Videanu pentru încetarea contractului nr. 1990/09.07.1999, înregistrat la PMB sub nr. 22268/14.07.1999.

Prelungirea concesionării, la mâna PMB

Practic, la ora actuală, licența ANRSC nr. 3683 /05.05.2016, emisă în baza Ordinul nr. 211/05.05.2016, care face parte din documentele emise de autorități în baza cărora s-a emis AIM nr. 25/11.12.2018, își încetează valabilitatea din cauza nerespectării condițiilor asociate. Mai mult, conform prevederilor Ordinului nr. 211/05.05.2016, licența 3683/05.05.2016 își păstrează valabilitatea până la data de 21.05.2021, pentru depozitul Vidra, doar cu condiția respectării condițiilor asociate. Dar, potrivit documentelor deținute de PUTEREA, depozitul de la Vidra funcționează ilegal de mai mulți ani, fiind extins din 2016 pe o proprietate privată, ceea ce demonstrează că el trebuia închis încă de atunci. În plus, depozitul fiind saturat de mai mulți ani, automat încetează și contractul de concesiune, care, chiar și în condițiile în care a fost parafat în 1999, și-ar fi încheiat valabilitatea anul acesta. Însă, în ciuda acestor evidențe, potrivit informațiilor noastre, Primăria Capitalei intenționează să prelungească cu un an de zile contractul cu firma Eco Sud pentru depozitarea gunoaielor la Vidra.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-10-22



Parerea ta...

CETATEAN
19 Oct 2019

ALO MAIMUTA MOLDOBUZA , AI NENOROCIT OAMENII
SUNTEM PUBELA UE
20 Oct 2019

Pt.17euro/tona deseuri, fata de 250 euro/tona din UE de Vest! Suntem sufocati de deseurile proprii, dar le luam si pe ale altora...asa au hotarat CINE? Min.Mediului , apelor si padurilor TAIATE, alatturi de alti decidenti, pentru ca sunt COMPLICI la JAFUL SI POLUAREA RO, spusa de BBC, de alte ONG-ri straine , NU DE MASS-MEDIA RO! RUSINE! TARA PRABUSITA DIN TOATE PCT.DE VEDERE...asta/astea DE CE nu se discuta? Ne bagati cearta dintre animalele politice, de parca ne-ar privi pe noi, NU ce fel de fructe fac...decat GUNOI, SPINI SI PALAMIDA!
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray