2019-11-18 02:03

Copii fugăriţi şi ameninţaţi cu cuţitul în Parcul Tineretului din Capitală

 |  15:28
Copii fugăriţi şi ameninţaţi cu cuţitul în Parcul Tineretului din Capitală

Doi copii au fost fugăriţi şi ameninţaţi în Parcul Tineretului din Capitală de un bărbat care avea două cuţite asupra lui. Din fericire, poliţiştii au intervenit şi l-au imobilizat pe agresor, fără ca nimeni să aibă de suferit, potrivit Mediafax.

„Ieri după amiază (marţi n .r.), unui echipaj al D.G.P.L.C.M.B, aflat în misiune de patrulare în parcul Tineretului, i s-a cerut ajutorul de către doi minori. Speriaţi, aceştia le-au povestit agenţilor locali cum un bărbat i-a urmărit pe aleile parcului având două cuţite asupra lui. Mai mult, ambii copii au spus că au încercat să fugă de agresor, însă acesta a alergat după ei cu armele albe la vedere. Minorii - cu vârste de 10, respectiv 13 ani – l-au indicat pe agresor, iar agenţii locali au procedat la prinderea şi imobilizarea acestuia”, informează reprezentanţii Poliţiei Locale.

Bărbatul, care era în stare de ebrietate, a fost percheziţionat de poliţişti, iar asupra sa au fost găsite două cuţite cu lama de 10 centimetri.

„În urma verificărilor s-a constatat faptul că persoana în cauză se numeşte S. P,, în vârstă de 64 ani, domiciliat în municipiul Bucureşti, iar, după identificare, cel în cauză a fost predat pe bază de proces verbal lucrătorilor Poliţiei Capitalei, pentru continuarea cercetărilor”, mai spune sursa citată.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-08-21



Parerea ta...

DATCU VIRGIL
21 Aug 2019

Eplina capitala de nebuni de borfasi de hoti asa ca nu mai aratati cu degetul Oltenia sau moldova sau timisoara sau Vasluiul Peste tot e aceeasi apa acelasi pamant aceeasi hoti si dementi si betivi pedofili si violatori
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray