2019-08-24 10:04

Corpul de control al Ministerului Transporturilor, trimis la CNADNR. Care sunt neregulile

 |  17:21
Corpul de control al Ministerului Transporturilor, trimis la CNADNR. Care sunt neregulile

Ministerul Transporturilor a trimis Corpul de Control la Compania de Drumuri. Controlul a fost efectuat la sesizarea Autorităţii Rutiere Române care semnala că în perioada 2013 – 2015 nu a fost înregistrată nicio solicitare din partea CNADNR pentru efectuare a unui audit de siguranţă rutieră, pentru lucrările executate.

Conform Legii nr. 256/2008 privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutiera, cu modificările şi completările ulterioare, evaluarea de impact asupra siguranţei rutiere şi auditul de siguranţă rutieră se realizează la cererea investitorului (CNADNR, în acest caz) adresată Autorităţii Rutiere Române, în baza unui contract de prestări servicii. Prin acest contract ARR trebuie să desemneze un auditor de siguranţă rutieră care să realizeze auditul, precizează Ministerul Transporturilor, transmite Digi24.

Corpul de Control a constatat că, în lipsa normelor de aplicare ale Legii nr. 256/2008, CNADNR nu a întocmit un contract cu ARR şi a introdus obligativitatea realizării auditului de siguranţă rutieră în caietul de sarcini pentru licitarea proiectelor. Astfel, pentru toate lucrările efectuate în perioada 2013 – 2015 au fost întocmite rapoarte de audit de siguranţă rutieră, realizate de către auditori aflaţi pe lista agreată de ARR. Aceştia aveau certificarea necesară, însă nu aveau un contract cu Autoritatea Rutieră Română pentru lucrările respective.

„Încă de la începutul acestui an, Ministerul Transporturilor alături de specialişti din Guvern au luat măsuri pentru remedierea acestei situaţii prin elaborarea OUG 22/2016, publicarea a 4 Ordine ale Ministrului Transporturilor şi a încă 2 Ordine care sunt în lucru şi urmează a fi publicate. Astfel, din 2016 auditurile de siguranță rutieră s-au realizat prin contract între ARR și CNADNR, respectând noile tarife publicate în OMT 673/2015 și OMT 42/2016.Spre exemplu: tariful pentru auditarea autostrăzilor şi drumurilor noi, stabilit în 2011 era de 50.000 de euro/km, în 2015 a fost redus la 1500 euro/km. În prezent modul de calcul al tarifului a fost regândit în totalitate şi urmează a fi publicat în Monitorul Oficial.

De asemenea, după 8 ani, la sfârşitul anului 2016, se vor organiza cursuri pentru certificare a noi auditori de siguranţă rutieră.

Totodată, ca măsură asumată de MT și CNADNR pentru verificarea ASR-urilor realizate prin relația directă între antreprenor și auditor, s-a propus ca măsură evaluarea tuturor auditurilor de siguranță rutieră pentru a verifica dacă a fost afectată independența auditorului față de antreprenor.

Facem menţiunea că în perioada ianuarie 2013 - decembrie 2014, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale s-a aflat în subordinea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine”, precizează comunicatul Ministerului Transporturilor.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-09-11



Parerea ta...

MAFIA IN FLOARE - COLABORARE
09 Sep 2016

BA DAR UNDE ERAU SEFI SI SIOARECI DIN BIROURI DE LA DRUMURI , CIND SE CONSTRUIA AUTOSTRADA ? ACUM VA APUCAT CONTROLU DUPA CE A FOST PACALIT STATUL SI NOI ? DAR CEI CARE AU SEMNAT NU RASPUND ?
DABONE
11 Sep 2016

Pai nu raspund ptr ca se acopera unii pe altii. Si cu CFR urile ce faci domnu Trocaru? Cand le puricesti?
DEVALIZARE ???
14 Sep 2016

...formatiilor intrate in posesia noastra, din cele 152 de contracte, unul singur a fost acordat prin organizarea unei licitatii cum scrie la carte! Negociere fara publicare Valentin Dorobantu nu a avut nicio greata in a arunca zeci de milioane de euro mereu catre aceleasi firme de casa. Conform informatiilor intrate in posesia noastra, din cele 152 de contracte, unul singur a fost adjudecat prin licitatie publica. Alte 73 de contracte au fost acordate prin negociere cu publicare, in timp ce nu mai putin de 78 de contracte, in valoare de zeci de milioane de euro, au fost atribuite de catre Dorobantu prin negociere fara publicare, la care s-a participat aproape de fiecare data cate un singur ofertant. Unul si acelasi, bineinteles. Primele 70 milioane de euro Pentru a le fi mai usor, anchetatorii au impartit cele 152 de contracte in trei loturi. Iar in ce priveste primele 49 de contracte acordate, au descoperit ca suma totala astfel unidirectionata de catre Valentin Dorobantu se ridica la peste 70 milioane de euro! In conditiile in care CFR Calatori a fost adusa in pragul falimentului, mii de salariati riscand concedierea. Din aceasta suma, peste 50 de milioane au fost alocati pentru reparatii, procurorii incercand acum sa afle daca acestea au si avut loc in realitate sau nu. Iar nu mai putin de 1,5 milioane euro au fost dati de Dorobantu pe… curatenie. A intrat cu bocancii in buget Grav este si faptul ca multe dintre contractele suspecte nu au fost acordate pentru un singur an, ci pe cate patru ani, astfel ca bugetul companiei de stat va mai fi jumulit mult timp de acum inainte. Vom reveni cu amanunte incendiare atat despre firmele „norocoase” care au negociat direct cu Dorobantu, cat si cu exemple halucinante despre cum au fost cheltuiti banii publici. Este suficient sa amintim doar ca managerul CFR Calatori a cumparat direct de la firma Comixta din Sibiu bocanci de… 370.000 euro! Si toate cele de mai sus se intamplau in timp ce acelasi Doroba
CORUPTIE ???
14 Sep 2016

... Dorobantu Valentin a suspendat contractul de munca al aproximativ 14 000 de angajati timp de 8 zile pentru fiecare dintre acestia, in anul 2013, motivand lipsa acuta de fonduri , in conditiile suplimentarii cu indarjire, dupa bunul sau plac , cu milioane de euro a contractelor de achizitii?
VALI
15 Sep 2016

CURTEA DE CONTURI a schimbat macazul ? "Iar suspiciunile in acest sens au inceput sa apara dupa primirea mai multor plangeri privind faptul ca, in cazul anumitor ministere(MINISTERUL TRANSPORTURILOR) si institutii subordonate acestora ,CFR Calatori, , cei de la Curtea de Conturi cam vin cu temele deja facute. Situatie care este valabila si pentru „gazde”, care ii asteapta pe cei din echipele de control cu maldare de documente, gata stivuite, sa mearga controlul mai repede. Practic, se poate vorbi de niste actiuni teleghidate de control, in care se cauta doar anumite aspecte, ferindu-se sa mai sape si dupa marile furaciuni sau deturnari de fonduri. Asa ca, spre fericirea celor controlati, rapoartele se umplu cu tot felul de „gainarii” cum ar fi consumul nejustificat de combustibil pentru autoturismele de serviciu, in timp ce „tunurile” date la achizitia unor produse si servicii de milioane de euro, unele care nu erau necesare, nu se mai regasesc in actele finale. Drept urmare, cei gasiti vinovati se vor alege doar cu niste urecheli adminsitrative si amenzi date la greu – ca, vorba aia, tot de la buget se platesc si astea, in timp ce numarul rapoartelor „bomba” inaintate catre Directia Nationala Anticoruptie se va diminua constant. Si chiar daca multi trag inca sperante ca acest scenariu negru nu se va adeveri chiar pe intregul, totusi, deja asistam la inceputul spulberarii unui mit, cel al unei Curti de Conturi care serveste la fileu „mingi” pentru DNA. Ceea ce, mai ales in actuala conjunctura, chiar ca ar reprezenta o adevarata lovitura receptionata in plex de catre procurorii anticoruptie"
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray