2019-12-15 03:05

Curtea de Apel judecă contestaţia lui Mircea Băsescu la decizia TB privind arestul preventiv

 |  10:26
Curtea de Apel judecă contestaţia lui Mircea Băsescu la decizia TB privind arestul preventiv

Curtea de Apel Bucureşti va judeca vineri contestaţia fratelui preşedintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu la decizia Tribunalului în urma căreia a fost arestat în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel pentru ca, în urma intervenţiei sale la judecători, Bercea Mondial să scape de închisoare.

Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, pentru trafic de influenţă, şi a lui Marian Căpăţână, cel care ar fi fost intermediarul banilor pe care familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, i-ar fi dat fratelui preşedintelui Traian Băsescu.

Decizia TB a fost contestată la Curtea de Apel, care va judeca vineri dosarul, când va decide definitiv dacă Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest sau vor fi cercetaţi în libertate.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână sunt încarceraţi în arestul Poliţiei Capitalei de joi.

Mircea Băsescu este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel era judecat pentru tentativă de omor.

Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Bercea Mondial la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

"La începutul anului 2011, după ce faţă de tatăl denunţătorului s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, denunţătorul i-a remis unui intermediar suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă şi în schimbul promisiunii că banii vor fi remişi mai departe lui Băsescu Mircea, pentru ca acesta să intervină pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl denunţătorului şi a altor cereri incidente în respectiva cauză", au precizat procurorii în ordonanţa de reţinere.

Din cauza că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-ar fi dat alţi 350.000 de euro lui Marian Căpăţână, în acelaşi scop.

Florin Anghel i-ar fi dat cei 600.000 de euro lui Marian Căpăţână din 20 februarie 2011, data la care Bercea Mondial a fost arestat, şi 22 februarie 2012, data la care a fost condamnat de instanţa de fond, Tribunalul Olt, la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru tentativă de omor calificat.

"Din suma totală de 600.000 de euro remisă de denunţător intermediarului, Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro în schimbul promisiunii că, prin influenţa pe care o are asupra magistraţilor, poate obţine o soluţie favorabilă pentru tatăl denunţătorului, adică va obţine fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate", se mai arată în ordonanţa de reţinere.

Marian Căpăţână este acuzat că din cei 600.000 de euro pe care i-ar fi primit de la fiul lui Bercea Mondial, şi-a însuşit 350.000 de euro, pentru că "a mijlocit remiterea banilor".

Procurorii au mai precizat în referatul cu propunerea de arestare preventivă, că Mircea Băsescu s-a folosit de calitatea de membru al familiei preşedintelui pentru a fi credibil în faţa lui Florin Anghel când spunea că ar putea interveni la magistraţi în dosarul în care Bercea Mondial era judecat pentru tentativă la omor.

"Ambii inculpaţi s-au folosit de calitatea de membru al familiei Preşedintelui României pe care o deţine inculpatul Băsescu Mircea, pentru a da credibilitate afirmaţiilor referitoare la influenţa sau pretinsa influenţă pe care Băsescu Mircea ar putea să o aibă asupra magistraţilor şi, de asemenea, pentru a da credibilitate promisiunilor referitoare la obţinerea unor hotărâri favorabile", au scris procurorii în referatul trimis instanţei.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-06-23

In legatura cu acest articol...

Codruţa Kovesi a sesizat CSM şi CNA referitor la cazul Bercea-Mircea Băsescu

Cazul reţinerii lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Băsescu, în presa străină

Marian Căpăţînă, presupusul intermediar al banilor, reţinut în dosarul de trafic de influenţă al lui Mircea Băsescu

Înregistrări care arată că Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 euro ca să intervină pentru Bercea Mondial

UPDATE. Mircea Băsescu a fost arestat pentru 30 de zile




Parerea ta...

SOBOLANU
23 Iun 2014

DEMISIA DEMISIA SI PUSCARIA PENTRU INTERLOPII BASESCU TRAIAN SI BASESCU MIRCEA !!!! NE AM SATURAT DE PENALI IN FRUNTEA TARII !!!!!
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray