2019-11-18 16:44

UPDATE. „Variantă” de un milion de euro la Loto. Copos „a tras” 4 ani de puşcărie

 |  21:01
UPDATE. „Variantă” de un milion de euro la Loto. Copos „a tras” 4 ani de puşcărie

Ionuţ Mureşan

Omul de afaceri George Copos a fost condamnat definitiv, luni, la 4 ani de închisoare cu executare în Dosarul „Loteria I”, în care a fost acuzat de o evaziune fiscală de peste un milion de euro, în legătură cu vânzarea unor spaţii comerciale ale firmei Ana Electronic către Loteria Română.

Citeşte şi: 

Tribunalul Bucureşti a respins, astfel, apelurile declarate de omul de afaceri şi de ceilalţi patru inculpaţi din dosar, menţinând decizia luată în 29 ianuarie de Judecătoria Sectorului 2. Inculpaţii Gilio Giuzepe Roza, Stelian Ioan Raţiu şi Nicolae Cristea, fost director general al Loteriei Române, rămân cu câte 4 ani de închisoare, iar Gabriel Rogoveanu a primit o pedeapsă de 3 ani de închisoare. Instanţa le-a interzis celor cinci dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 5, respectiv 4 ani după executarea pedepsei. George Copos este, în prezent, deţinut la Penitenciarul Rahova, unde execută 3 ani şi 8 luni de închisoare, pedeapsă la care a fost condamnat în Dosarul „Transferurilor”.

Inculpaţii, atitudine nesinceră

Magistratul Toma Florian Ciorgodă de la Judecătoria Sectorului 2 arată, în motivarea deciziei pe fond din Dosarul „Loteria I”, că se impune îndepărtarea lui George Copos de la activităţile care presupun încrederea publică şi exerciţiul autorităţii, ca pedeapsă accesorie, având în vedere natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite de acesta. Judecătorul nota că faptele de care a fost acuzat George Copos există, sunt prevăzute şi pedepsite de legea penală şi „au fost comise cu forma de vinovăţie cerută de lege”, astfel că pedeapsa de 4 ani de închisoare cu executare „este de natură să asigure atingerea scopurilor preventiv-educative şi sancţionatorii ale pedepsei”. Magistratul i-a stabilit lui George Copos şi o serie de pedepse accesorii, „având în vedere natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, precum şi împrejurările cauzei şi persoana inculpatului”. La individualizarea judiciară a pedepselor date lui Copos şi celorlalţi inculpaţi din Dosarul „Loteria I” instanţa a avut în vedere „gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptelor lor, modalitatea de comitere a acestora, de către mai multe persoane împreună, în mod premeditat, după un plan infracţional complex, profitând de cunoştinţele lor în domeniul financiar, contabil şi fiscal, respectiv de influenţa şi poziţia pe care le deţineau în cadrul Companiei Naţionale Loteria Română (CNLR) şi în firmele implicate”. Totodată, instanţa a avut în vedere în stabilirea pedepselor numărul foarte ridicat de acte materiale comise, valoarea foarte ridicată a prejudiciului cauzat bugetului de stat, conduita inculpaţilor înainte de săvârşirea faptei, dar şi atitudinea nesinceră a acestora, „manifestată constant atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi al judecării cauzei”.

Rechizitoriul procurorilor DNA

George Copos şi ceilalţi patru inculpaţi au fost trimişi în judecată în iunie 2006. Potrivit anchetatorilor, în perioada iulie-decembrie 2004, Copos, în calitate de asociat şi preşedinte al Consiliului de Administraţie în cadrul Ana Electronic, împreună cu Roza şi cu sprijinul lui Cristea şi Rogoveanu, s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale, aducând bugetului de stat un prejudiciu de 39.461.121.820 de lei (n.n. – peste un milion de euro, la valoarea cursului de schimb de la acea dată). Folosind mecanismul interpunerii de noi proprietari în procesul de vânzare-cumpărare, respectiv SC Romtur GM Impex SRL, Niculaie Ghinea şi Ion Matei, inculpaţii ar fi ascuns sursa impozabilă cu ocazia vânzării unui aşa-zis „pachet” de 38 de spaţii comerciale, proprietate a firmei Ana Electronic, către Compania Naţională Loteria Română, susţin anchetatorii. Acelaşi mecanism ar fi fost folosit, potrivit DNA, şi la achiziţia de către Loterie a spaţiului comercial din Cluj-Napoca de la SC Transilvania Oil, prin intermediul lui Stelian Ioan Raţiu. În rechizitoriu se mai arăta că Nicolae Cristea - fost director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie în cadrul Companiei Naţionale Loteria Română - ar fi plătit 800.000 de dolari clubului de fotbal Rapid, ca sponzorizări şi publicitate, în perioada 1996-1999. În plus, în 2002, Loteria Naţională a închiriat pentru cinci ani, de la clubul Rapid, un panou publicitar în afara stadionului Giuleşti pentru suma de 175.000 de dolari pe an, preţ de patru ori mai mare decât cel al pieţei, au mai arătat procurorii. În privinţa acestor sponsorizări, procurorii au menţionat, în dosar, că nu au dispus începerea anchetei, ci doar au vrut să sublinieze relaţiile strânse dintre Copos şi Cristea. Procurorii au menţionat că relaţia de „afaceri privilegiate” dintre Copos şi Cristea a început cu mult timp în urmă, când Loteria a început să dea ca premii televizoare de la Ana Electronic, unde Copos este acţionar.

Opţiunile lui Copos

Potrivit avocatului lui George Copos, Viorel Roş, omul de afaceri are la dispoziţie următoarele căi de atac împotriva deciziei de condamnare pronunţată, luni, de Tribunalul Bucureşti:

Contestaţia în anulare Cererea de revizuire Recursul în casaţie

După epuizarea acestora, lui George Copos nu-i mai rămâne decât să se plângă la CEDO. Deoarece omul de afaceri mai are o condamnare de 3 ani şi 8 luni în Dosarul „Transerurilor”, cele două pedepse vor fi contopite, la cererea acestuia, a Parchetului sau la cererea penitenciarului.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-08-26



Parerea ta...

FOARTE BINE!
25 Aug 2014

Dar, stiti unde va pierde Romania intotdeauna?! La CEDO, datorita conditiilor mizerabile, a spatiului mic, necorespunzator, si multor altor lucruri, catalogate pe dretp - impotriva drepturilor omului! Penitenciarele astea, zici ca-s lagare de concentrare (impotriva naturii), culminand cu exterminarea - fizica, morala, nervoasa!
ASA CA,
25 Aug 2014

s-ar putea PACALICIUL asta, dupa ce ca-i vinovat, sa castige pe burta neimplicarii rezolvarii situatiei din Admin.Nat.a Penitenciarelor din Ro, lipsa conditiilor normale (umane) fiind Calcaiul lui Ahile!
JAF LA CFR CALATORI?
26 Aug 2014

IN TIMP CE PENTRU CEI APROXIMATIV 14 000 DE ANGAJATI S-AU IMPUS CATE 8(OPT)ZILE DE CONTRACT SUSPENDAT DE FIECARE IN ANUL 2013, IN TIMP CE DREPTURILE BANESTI CASTIGATE DE ANGAJATI IN INSTANTA SUNT ESALONATE PE ANI DE ZILE , IN TIMP CE BANII SOCIETATII SUNT CHELTUITI PE ACHIZITII INUTILE “IN TOTALITATE LEGALE” LA PRETURI ASTRONOMICE SI SUPLIMENTATE DUPA BUNUL PLAC , IN TIMP CE CARMEN MARIA POPESCU, ALEXANDRINA GATEJ, CLAUDIU DUMITRESCU,DANA GALBEN RACHILA, MIU ILEANA, CRISTINA MANTESCU, ETC. IN MOD CIUDAT SI INEXPLICABIL SE MAI AFLA IN FUNCTII… “Bonusuri ILEGALE de peste un milion de euro la MINISTERUL TRANSPORTURILOR . Şi director şi administrator. O situaţie inedită a fost descoperită de auditorii de conturi la companiile feroviare – CFR Călători, CFR Marfă şi CFR SA. La aceste societăţi, directorii au beneficiat, pe lângă remuneraţia de director general, şi de indemnizaţie de membru în Consiliul de Administraţie. Totodată, inspectorii de conturi au constatat că membrii Consiliilor de Administraţie au primit ilegal şi indemnizaţii suplimentare pentru activitatea desfăşurată în cadrul comitetelor constituite în cadrul societăţilor respective. Ingineriile financiare regizate la CFR Călători de către managerul “Smart” Valentin Dorobanţu, au fost descoperite şi de către Curtea de Conturi a României. “Contractul de mandat a lui Valentin Dorobanţu a fost încheiat pe 26.04.2013, ( adică în timpul mandatului lui Relu Fenechiu), remuneraţia a fost stabilită în cuantum de 7.000 de euro net”, iar “contractele de mandat, prin care a fost stabilită remuneraţia netă a membrilor CA la nivelul sumei de 2.000 de euro şi suplimentar 250 de euro net pentru calitatea de membru în comitetele consultative organizate la nivelul CA, au fost încheiate în data de 24.04.2013″. Ulterior, “prin acte adiţionale la contractul de mandat anterior intrării în vigoare a OUG 51/2013, indemnizaţia lunară a me
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray