2019-11-22 10:17

Denunţător: Fostul judecător CCR Toni Greblă se plângea tot timpul că este într-o jenă financiară

 |  08:22
Denunţător: Fostul judecător CCR Toni Greblă se plângea tot timpul că este într-o jenă financiară

Toni Greblă se plângea tot timpul că este "într-o jenă financiară", le-a spus procurorilor denunţătorul fostului judecător CCR. Acesta a mai precizat că a insistat ca o anumită persoană să cumpere mai multe capre de la fostul senator, astfel încât Greblă să fie ajutat financiar.

Informaţia apare în referatul cu propunerea de arestare la domiciliu a lui Toni Greblă.

"Pentru că am insistat eu, (Adrian Băluţescu - n.r.) a fost de acord să cumpărăm aceste capre, spunând că poate aşa îl ajutăm financiar şi pe Toni Greblă şi noi oricum vroiam să cumpărăm nişte capre. Toni Greblă se văieta tot timpul că este într-o jenă financiară. După discuţia cu Dănuţ Frunză, când el a fost de acord, de principiu, să cumpere caprele, a rămas ca eu să vorbesc cu Toni Greblă condiţiile de achiziţionare a caprelor. Una din probleme era legată de locul unde ducem caprele, Dănuţ Frunză oscilând între Corabia sau la Râşnov, pe proprietatea personală", a precizat denunţătorul lui Toni Greblă.

Potrivit sursei menţionate, care citează declaraţia lui Toni Greblă, fostul judecător a avut o înţelegere cu două persoane, respectiv Mihai Prundianu şi Gheorghe Grecu, ca, în baza contribuţiilor fiecăruia, să dezvolte o casă de vacanţă, unde să vină împreună şi să consume produsele de acolo, acesta fiind şi motivul pentru care el a denumit-o "Ferma de prieteni".

"Începând cu această înţelegere, fiecare din cei trei a contribuit cu muncă şi bani la amenajarea gospodăriei, neputând însă preciza cuantumul exact în bani al contribuţiei fiecăruia, în scopul obţinerii de profit. Gheorghe Grecu a contribuit cel mai mult, însă doar cu muncă şi prezenţa acolo", se arată în referatul cu propunere de arestare la domiciliu a lui Toni Greblă.

Procurorii motivează propunerea de arestare la domiciliu a lui Toni Greblă prin faptul că el "a renunţat la a îmbrăţişa conduita morală şi legală a senatorului (ca reprezentant al cetăţenilor) şi al judecătorului de Curte Constituţională (ca reprezentant suprem al apărării statului de drept, ordinii constituţionale, drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti)", preferând în toată această perioadă de timp să îşi urmărească scopul de a obţine foloase necuvenite, prin diferite intervenţii şi promisiuni, de la diverse persoane fizice.

"Din probele administrate rezultă că inculpatul nu a avut niciodată de gând să renunţe la acest tip de conduită, fiind mai degrabă preocupat de modul în care să ascundă de exigenţele legii (inclusiv prin omisiunile din declaraţiile de avere) majorarea semnificativă a patrimoniului, pe baza unor acte oneroase din sfera ilicitului penal. Una din principalele metode de ascundere a acestor ilegalităţi a fost inclusiv cea de creare a unui amestec/confuziuni vădite între inculpat şi persoanele de la care a primit foloase necuvenite", conform documentului citat.

Toni Greblă va fi cercetat în libertate, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, miercuri, propunerea DNA de arestare la domiciliu a fostului CCR. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-03-12



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray