2019-12-12 03:03

DNA a cere permisiunea să demareze cercetarea penală în dosarul „Microsoft-licenţe pentru şcoli”

 |  18:10
DNA a cere permisiunea să demareze cercetarea penală în dosarul „Microsoft-licenţe pentru şcoli”

Scandalul Microsoft-licenţe pentru şcoli devine cel mai amplu proces de corupţie la nivel înalt instrumentat de DNA. Vineri, procurorii anticorupţie au cerut aviz pentru începerea urmăririi penale pentru nu mai puţin de nouă miniştri ai Educaţiei şi Comunicaţiilor din guverne succesive de la Năstase la Ponta, via Boc-Ungureanu. În afară Parlamentul României, procurorii au fost nevoiţi să ceară permisiunea inclusiv a Legislativului European şi Preşedinţiei pentru a începe cercetarea penală, unii dintre foştii demnitari fiind oploşiţi acum pe la Bruxelles sau Cotroceni.

Concret DNA a solicitat permisiunea Senatului, Camerei Deputaţilor şi Parlamentul European pentru începerea urmăririi penale în cazul a nouă foşti miniştri care în perioada mandatelor ar fi săvârşit infracţiuni, în cazul licenţelor Microsoft pentru şcoli, după cum urmează: Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Şerban Mihăilescu, Dan Nica, Adriana Ţicău, Gabriel Sandu, Daniel Funeriu, Alexandru Atanasiu şi Mihai Tănăsescu.

Lotul Microsoft este alcătuit din şi acuzat de:

Ecaterina Andronescu – senator al României – pentru mită

Ministrul Educaţiei şi Cercetării în perioada 28 decembrie 2000-19 iunie 2003; 22 decembrie 2008 - 1 octombrie 2009; ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării în perioada 2008-2012, Andronescu este cercetată pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, în perioada în care avea calitatea de ministru.

Valerian Vreme – deputat – pentru abuz

În prezent deputat, fost ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în perioada septembrie 2010 - februarie 2012 ministru, Vreme este acuzat de abuz în serviciu în perioada în care avea calitatea de ministru.

Şerban Mihăilescu – senator – pentru trafic de influenţă

În prezent senator, fost ministru coordonator al SGG în perioada decembrie 2000 – octombrie 2003, Mihăilescu este acuzat de instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani în perioada în care avea calitatea de ministru.

Dan Nica – europarlamentar – mită cu de toate

În prezent membru al Parlamentului European, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, în perioada 2000 – iulie 2004, Nica este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani De asemenea mai sunt cercetaţi Adriana Ţicău, ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada iulie-decembrie 2004, Gabiel Sandu ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, Daniel Funeriu, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2009 – 2012, Alexandru Athanasiu, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2003 – 2005 şi Mihai Tănăsescu, ministru al Finanţelor Publice în perioada 2000 -2004.

Fujitsu Siemens şi Siveco, marii contribuitori

Toţi foştii demnitari sunt acuzaţi că au luat direct şpagă sau au fost complici pentru a umfla contractle pentru licenţele informatice în şcoli. În topul beneficiarilor conduc, conform comunictului DNA Ecaterina Andronescu, Dan Nica, Gabriel Sandu şi Mihai Tănăsescu.

Ecaterina Andronescu: ar fi pretins şi primit în perioada 2001 -2009 de la firma SIVECO şi firmele colaboratoare foloase necuvenite constând în sume de bani sau calculatoare, pentru sine sau pentru altul, în scopul de a le asigura derularea unor proiecte cu ministerul.

Dan Nica: ar fi pretins şi primit în perioada aprilie – noiembrie 2004 o parte din suma de circa 20 milioane USD virată de Fujitsu Siemens Computers în contul unor societăţi de tip off – shore cu titlu de consultanţă şi asistenţă tehnică aferentă contractului încheiat cu Guvernul României pentru ca, în baza influenţei pe care o avea, să asigure încheierea contractului în condiţiile propuse de firma Fujitsu Siemens Computers.

Gabriel Sandu: Ar fi pretins de la un avocat suma de 1.800.000 de euro pentru a asigura derularea în continuare a contractului de licenţiere Microsoft; ar fi pretins şi primit de la o persoană, prin intermediar, suma de 3.000.000 de euro, bani ce i-au fost viraţi într-o societate de tip off – shore, pentru a înlesni Asocierii D-CON.NET (lider), D-CON.NET GmbH, COMSOFT DIRECT AG, BECHTLE HOLDING SCHWEIZ, DOM SOFT SRL, încheierea acordului cadru pentru 2009-2012 pentru achiziţia dreptului de utilizare produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare.

Mihai Tănăsescu: Ar fi pretins şi primit de la două persoane, prin intermediari, sume de bani provenind din încasările firmei Fujitsu Siemens Computers CA, ca urmare a derulării contractului de licenţiere Microsoft. Astfel, în luna iulie 2004, în contul personal al unei persoane din familia ministrului, a fost transferată suma de 82.000 euro, din contul unei firme din Liechtenstein, sub justificarea „inv directe ale nerezidenţilor în România – alte capitaluri – sectorul nebancar”. Din cercetările efectuate rezultă că firma din Liechtenstein este controlată de unul din intermediari şi a primit bani de la o companie alimentată exclusiv cu fonduri obţinute de Fujitsu Siemens Computer. Şerban Mihăilescu: Ar fi pretins şi primit în perioada aprilie – noiembrie 2004 o parte din suma de circa 20 milioane USD virată de Fujitsu Siemens Computers în contul unor societăţi de tip off – shore cu titlu de consultanţă şi asistenţă tehnică aferentă contractului încheiat cu Guvernul României pentru ca, în baza influenţei pe care o avea, să asigure încheierea contractului în condiţiile propuse de firma Fujitsu Siemens Computers. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-09-26



Parerea ta...

SE FURA PESTE TOT ???
26 Sep 2014

"Dupa ce s-a imbolnavit fix cand un corp de control scotocea prin dulapurile CFR Calatori Cluj, Vasile Secara a fost "uns" in functia de director CFR Calatori la nivel national. Nu au contat neregulile gasite la Cluj, ci au fost mai puternice "parghiile trandafirii" de care Secara s-a ajutat sa ajunga in top. La Cluj, Secara se poate mandri cu un contract de inchiriere incheiat intre CFR Calatori Cluj si SC Energobit care a fost prelungit cu de la sine putere de catre directorul Secara, care nu a mai organizat o licitatie, iar cei de la Energobit au ocupat mai mult decat terenul respectiv si l-au si intabulat. Pe vremea comunistilor, Vasile Secara a fost secretar de partid al complexului CFR Cluj. Dupa anii 90, a devenit pesedist si inginer sef in gara clujeana, apoi sef adjunct de statie si sef de gara. In momentul de fata, la Vasile Secara au ramas neschimbate cel putin doua caracteristici: PSD si sefia. Inainte de Paste, clujeanul a fost numit sef la CFR Calatori in noua structura de conducere a companiei. Cu toate acestea, el a plecat de la conducerea CFR Calatori Cluj in urma unor controale facute de CFR SA si Ministerul Transporturilor. In timpul unuia dintre aceste controale, Vasile Secara s-a imbolnavit brusc si a intrat in concediu medical. Mai amuzant este si ca verificarile respective s-au "imbolnavit", iar rezultatele lor nu au mai fost date publicitatii." bravo domnule ministru RUS, psd-ul o interminabila pepiniera penala. RUSINEEEEEEEEEEE SA VA FIE PE CINE ATI PROMOVAT.
HEHEHEHE....
26 Sep 2014

Misto FAZA! Zana cea rea, tuna si fulgera la auzul vestii...in costum rosu, pe toace - ce mai vocifera! Ma uitam la TV, cam pe toate canalele; foarte expliciti si profesionisti cei de pe Digi24, documentati si cu invitati de marca (inclusiv de la Fisc) pe Realitatea TV, nu in ultimul rand - 'omul cu calculatorul' pe B1TV si, tot asa:)
APROPO!
26 Sep 2014

Abramburica - aici in poza, are putin roz pe ea; dar ce se intrevede a fi brodat pe pieptul ei in tonuri de gri? Nu cumva, mainile de la DNA?!
DNA, PREGATITI DUBELE...
26 Sep 2014

Sub privirea neputincioasa a ministrului Ioan Rus , directorul general VASILE SECARA impreuna cu directoarea de achizitii CARMEN MARIA POPESCU isi fac de cap in continuare ? “SNTFC CFR Călători SA n-are un picior în groapă cum s-ar putea crede, ci foștii manageri au săpat în jurul ambelor picioare ale companiei ditamai canionul. Ei, și? Asta n-a împiedicat niciodată pe nimeni să spargă pușculița și să afunde și mai mult firma în datorii. Dar cum aceste datorii trebuie monitorizate cu precizie, CFR Călători tocmai a achiziționat servicii informatice în valoare de 7.210.844 de lei plus TVA. Dacă ați văzut cum arată site-ul CFR, cît de funcțional sau cît de bine merg serviciile de rezervare online ori computerele de prin gări, veți spune că da, era momentul pentru o schimbare de aproape două milioane de euro. Da, numai că serviciile informatice au fost atribuite, fără licitație, exact aceleiași firme care prestat și pînă acum: SC Informatica Feroviară SA. Adică așa e frumos: ăia sînt niște incompetenți, subsidiari ai CFR, dar le plătim două milioane de euro pentru că altfel nu au clienți și mor de foame. Așa, mai bine moare toată lumea de foame, într-o mare frăție a incompetenților”
MA UITAM LA TOTI!
26 Sep 2014

In afara de Miki Spaga (de la SGG), Dan Nica, Abramburica, Athanasiu, ala cu "Vremea"...cel mai inversunat la LUAT - pe timp scurt - mi se pare a fi Gabriel Sandu! Taticuuu...ce repede-a palmat! Ceva de speriat! Restul - au luat-o asa, mai incetisor...
ACUMA...
26 Sep 2014

se pune problema daca nu cumva i se va pune piedica DNA-lui de catre cei din Camere (Senatori si deputati) ca-s cam certati cu dreptatea si echitatea, fiind mai degraba FARTATI cu cei care-au furat, au manevrat, s-au dedat la SUPRAEVALUAT - firmele (licitate sau nu) de pe urma carora si-au umplut buzunarele sau conturile(prin firme fantoma sau proprii) cu 30-50% mai mult decat pretul REAL, la cat - facea! O sa ziceti ca m-am scrantit pentru ca si aia care asteapta la intrarea in piata preluand de la adevarati tarani-producatori marfa (la un pret derizoriu, subevaluat) apoi vandut la taraba - supraevaluat, asa-i si cu astia! Spre ex.cam cum a fost in vara asta cu pepenii: luati de la producator cu 10-20 bani si vanduti (de pe jos) sau prin piete - cu 1 leu, chiar cu 1.20-1.50! Sa mai zica cineva ca pestele nu de la cap se-mpute...
CAREVA
27 Sep 2014

E doar o facatura ordinara in cazul lui ANDRONESCU si al lui ATHANASIU, fiti pe pace, veti vedea! Pe cand, UDREA? Sau parasuta are "scutire" de la Matelot? Pe cand VIDEANU, BLAGA, BOC, BERCEANU si toti ceilalti ordinari de basisti? Sau, si ei, au scutire de la Matelotul chior? Dar BASE, pe cand? Spectacolul de-abia a inceput, putina rabdare doar. Sacii cu dolari, BASER, sacii cu dolari! RAHOVAAAA! JILAVAAA, BASESCULEEEE!!! Sau POARTA ALBA pt. ca e mai aproape de casa ta?
CAREVA
27 Sep 2014

Zecile si sutele de MILIOANE DE DOLARI pe care le-ai tot primit, in cei 10 ani, TE VOR INGROPA PT. TOTDEAUNA CHIORULE!!! Vei ramane in istoria Romaniei ca cel (cacofonie intentionata) mai NENOROCIT conducator, din toate timpurile!!! IESI AFARA, JAVRA ORDINARA (din istoria NOASTRA)!!!
PT.CAREVA...
27 Sep 2014

Din partea mea - sa intre care-o vrea! Indiferent de care parte s-ar pozitiona - basisti si/sau pontisti, PeNaL-sti, unpr-sti - in genere - kakanisti! Sa fim sinceri -s-a furat, nu s-au jucat...
SI, N-O MAI CAINA
27 Sep 2014

pe Abramburica 'ta'! Inca de pe vremea ei s-au intamplat multe - nu tocmai placute: scolile profesionale s-au desfiintat de pe vremea ei, a dat girul plagiatorului care o tine pe langa ea; a acceptat sa intre toti berbecii fara bac la universitati; iar ca sa ma duc muult in urma - sa spuna ce-a facut incepand cu anii '90 cand taia si spanzura LEGAL, la ASE! Cum i-a invatat pe toti profesorii sa lucreze preponderent sambata si duminica cu studentii, rapindu-le acestora - timpul liber, ca sa-si i-a ei sporuri suplimentare la afacerea asta! Sa spuna cum manevra banii, dand salarii de mizerie personalului auxiliar semnand pe niste hartii (nu state de plate), la fel ca si ‘afiligerea’ obligatorie la un sindicat al ASE-lui imaginar, plus alte multe magarii spuse pana sus! Dar din pacate, nici MIn.M-cii de la acea vreme nu avea ce sa-i faca si, tot asa...acuma, ii vine sa-si dea foc, crezand ca n-a avut noroc – la furat, la ajutat la plagiat, la daramat tot ceea ce-nseamna educatie si incurajarea ei! Sa-si dea! Abia astept sa vad…
NU POT SA NU OBSERV
27 Sep 2014

ca au actionat corect si Corupul de C-trol al Guv.dand mai departe DNA-lui care s-a autosesizat in urma denunturilor si-a autodenunturilor existente la dosarul baban de infractiune, ce face AZI obiectul cercetarii penale in dosarul Microsoft! Singura HIBA deranjanta este 'cererea de permisiune' care e innebunitoare si nedreapta! Frate! Ai gresit, lasa-i sa te cerceteze...de esti vinovat - accepta, de nu - rabda sa fi dezvinovatit!
ABRAMBURICA ESTE ACUZATA
27 Sep 2014

Ca ar fi aprobat bugetul pt.derularea programului “Sistem educational Informatizat”, referitor la proiectul ce a vizat licentierea Microsoft; ea ar fi initiat si avizat proiectele de H.G.prin care au fost favorizate firmele Compaq si Siveco, iar acestea – alte firme colaboratoare cu acestea doua! Se spune ca a favorizat prin Memorandum, firmele care sa participe la realizarea proiectului spunand ca acestea fac parte dintr-un consortiu (fapt nereal), stabilind procente de participare in favoarea numai a unora dintre ele (firme); a fost partinitoare cu SIVECO, lipsind din cadrul competitia legala, prejudiciind bugetul de stat prin servicii si produse peste valoarea de piata: licente cu circa 30-40% mai scumpe, calculatoare si produse software la preturi cu 50% mai mari decat cele prevazute ‘pe piata’; iar pentru anii 2001-2009 a pretins de la SIVECO si firmele colaboratoare (pentru sine sau pentru altii) foloase necuvenite in sume de bani sau calculatoare. P.S. Daca se probeaza 100% - sa infunde puscaria!
IN SPATELE AFACERII
27 Sep 2014

a stat plangerea prin autodenuntare a lui Claudiu Florica - el fiind cheia dezlegarii misterului TUNULUI dat de cei 9 sau ( se pare ca ar fi 42 de oameni politici, implicati)! "Ultimul episod al afacerilor intermediate de el cu „Statul” s-a consumat în toamna anului trecut, când a încasat ultima tranşă de la Ministerul Comunicaţiilor pentru afacerile consorţiului „evleţian” D-Con. Net. Dosarul de acum a DNA a explodat de fapt acum aproape trei ani ani, ca o investigaţie internă la Fijitsu Siemens Computers. A fost şi momentul în care „arhitectul” Claudiu Florică s-a retras ca administrator şi director al Filas Consulting şi finanţator al unui club de fotbal care a înfiinţat la Bucureşti o academie de fotbal în parteneriar cu Atletico de Madrid. Mărturiile lui Florică au răsturnat firul întregului dosar construit pe mai multe straturi probatorii: de la hărţi relaţionale între off-shorurile alimentate din banii statului român, până la interceptări ale comunicărilor purtate de demnitari cu şefii corporaţiilor implicate în contracte.După denunţul complet al lui Claudiu Florică, mai mulţi directori succesivi ai Microsoft, Fujitsu şi Siemens au fost chemaţi pentru „completarea” declaraţiilor. Pentru o partea dintre aceştia, denunţiul activează clauza de „nepedepsire”, susține aceeași sursă. Conform comunicatului DNA, foştii miniştrii Dan Nica (europarlamentar), Mihai Tănăsescu, Şerban Mihăilescu şi Alexandru Athanasiu ar fi împărţit primele şpăgi din contractul de intermediat de austriecii de la Fujitsu Siemens Computers pe 20 de milioane de euro. Procurorii nu au cerut însă avize pentru urmărirea penală a demnitarilor responsabili de la vârful Ministerului de Interne,relatează sursazilei.ro" P.S. Oare de ce nu se extinde urmarirea penala si asupra varfurilor Min.de Interne???!!!!
CAREVA
27 Sep 2014

Pt. tembelul BASIST care a postat dupa mine: PaMPule (rimeaza cu TAMPULE, dar n-am ce sa-ti fac "acoperitule", NU mai amesteca lucrurile (ce are Dna. ANDRONESCU cu acceptul dat de Remus PRICOPIE privind intrarea la Fac. fara Bac? Esti in mare eroare! Nici cu "profesionalele" n-ai nimerit-o! Intr-o emisiune de acum 2-3 luni, chiar deplangea desfiintarea acestui tip de scoli pe vremea lui Andrei MARGA (PNTCD - CDR, apoi PNL)! Mai documenteaza-te, "istetule" si abia dupa aceea vino sa postezi daca crezi ca ai ce spune. Si nu ne mai plictisi cu ineptiile tale. Hai pa, activist-basist!!!
CAREVA
27 Sep 2014

Tot pt. fraierul-basist: Cand o sa ajungi (si NU vei reusi asta, 10 vieti de aici inainte!) la cultura si, in general, la pregatirea dnei. ANDRONESCU, totul dublat de realizarile sale profesionale, si nu numai, abia ATUNCI sa-ti permiti s-o numesti cum te-ai exprimat mai devreme, DERBEDEULE BASIST!!! Abramburita e ma-ta pt. ca te-a FATAT, boule (sa ma ierte bietul animal pt. ca l-am jignit comparandu-te cu el)! Marsh, GUNOIULE!
HE.HE.HE....
27 Sep 2014

CIUMA ROSIE si-a facut aparitia, in plin :) O suta de ani de as avea, n-as vrea sa fiu in pielea ta! (asta-i pt.Abramburica 'ta'); O mie de ani de-as apuca, n-as vrea sa imbatranesc asa TAMPIT, ca tine - care ramai un CAREVA... Nu ti-a spus sefu’da partid, ca nu trebuie sa-mparti lumea in activiti pro-basisti sau pro-pontisti?! Astfel, dovedesti ca esti un neica-nimenea care-a fost conceput aiurea! Arati perfect cum tac-tu, NU fu tocmai bun… ‘LA MONTA’! Arati a fi tocmit la POANTE (politicienesti), da’n rime si-n judecati – ramai un jalnic ‘dansator’ - pe poante!
PT.IUBITORII DE PSD-STI
27 Sep 2014

si de abramburici:Poze dementiale, preluate de la unul ‘Vlad Tepes’:
NEAMTU
27 Sep 2014

meritam altceva!! oare nu l-eam lasat prin nepasarea noastra? Cat mai rabda poporul aceste javre? mizaerie in urma tuturor care au "condus" tara din 90 pana in prezent!! Pensile, sistemul de scolarizare, de sanatate, infrastructura rutiera, etc,etc,etc. Trebuie inventata o pedeapsa pentru ei! Toate pedepsele cunoscute pana in prezent sunt insuficiente!
CAREVA
29 Sep 2014

Bre, tont pemepizd (PMP), dar te-ai înverşunat, nu glumă! Bre, dar ce ai mai "sângerat" postări, pe aici! Hai, marş la casierie, la sediul vostru pt. ca să-ţi iei pliculeţul cu cei 30 de lei. Îi meriţi! Neica nimeni ce eşti!:-)
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray