2019-11-19 13:05

Doi ciobani au fost găsiţi MORȚI într-o fântână din judeţul DOLJ

 |  12:19
Doi ciobani au fost găsiţi MORȚI într-o fântână din judeţul DOLJ

Doi ciobani au fost găsiţi morţi duminică dimineaţa, într-o fântănă din judeţul Dolj, trupurile fiind scoase de pompieri.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, duminică dimineaţă pompierii au fost anunţaţi prin apel la 112 că ar fi o persoană posibil înecată într-o fântână, în comuna Ciupercenii Noi, satul Smârdan, iar la faţa locului s-a deplasat Detaşamentul de Pompieri Calafat cu o autospecială.

În momentul în care echipa de intervenţie a ajuns la faţa locului a constatat că este vorba de o fântână în câmp, aproape de o stână, în care se vedea plutind o persoană. Diametrul fântânii era de un metru, iar adâncimea până la luciul de apă era de aproximativ opt metri.

Pompierii au acţionat pentru scoaterea persoanei respective din fântână, iar după o verificare atentă şi după o discuţie cu proprietarul stânei au mai găsit o persoană în fântână, citeaza News.ro.

Astfel, pompierii au scos din apă doi bărbaţi de 44 şi 38 de ani, ciobani la două stâne, aceştia fiind decedaţi.

Poliţiştii spun că nu au fost găsite urme de violenţă pe trupurile celor doi şi au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



MAI VECHI...

Ciobaniada În deplină cunoştinţă de cauză, Gigi a tras concluzia ciobaniadei de marţi: “Dacă eu, Becali, eram în Comisia Juridică, niciodată nu votam legea asta. Ei habar nu au ce au votat. Parlamentarii au votat ca oile. Oamenii ăia iubesc câinii ca pe copii lor. Cum să ducă ei câinii la adăpost? Când eram la închisoare, îmi trimiteau poze cu oile, cu berbecuțul cum a crescut”
15 Dec 2015

PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray