2019-12-09 19:54

Dosarul cumnatului lui Victor Ponta. Deputatul Sebastian Ghiţă rămâne sub control judiciar

 |  12:15
Dosarul cumnatului lui Victor Ponta. Deputatul Sebastian Ghiţă rămâne sub control judiciar

Instanţa supremă a decis, miercuri, că deputatul Sebastian Ghiţă va rămâne sub control judiciar, în dosarul cumnatului premierului Victor Ponta, în care este acuzat de sprijinirea unui grup infracţional. ICCJ i-a respins plângerea la măsura dispusă de procurorii DNA Ploieşti.

ICCJ a respins plângerea deputatului Sebastian Ghiță împotriva ordonanţei procurorilor DNA privind controlul judiciar. Deputatul, pus sub acuzare în dosarul cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, rămâne sub incidenţa măsurii preventive.

Sebastian Ghiţă, pus sub control judiciar în 17 februarie sub acuzaţia de sprijinirea unui grup infracţional în dosarul cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, a contestat această măsură în 19 februarie.

În acelaşi dosar au fost puşi sub control judiciar deputatul PSD Vlad Cosma şi tatăl acestuia, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, tot pentru sprijinirea unui grup infracţional. Şi aceştia au contestat măsura DNA, iar instanţa supremă le-a respins ca inadmisibile plângerile. Tot sub control judiciar a fost pus şi directorul de producţie al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, măsura fiind dispusă luni de procurorii anticorupţie.

Procurorii au arătat că, Virgiliu Roman, Sebastian Ghiţă, Vlad şi Mircea Cosma au sprijinit grupul infracţional din care făcea parte Iulian Herţanu ca să acceseze şi să primească fonduri europene în cadrul contractului de extindere a reţelei de canalizare din oraşul Comarnic, proiect în valoare de aproape zece milioane de euro.

În acest dosar, Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, este arestat preventiv alături de omul de afaceri Vladimir Ciorbă.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-02-25



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray