2019-11-22 10:36

Duane Butcher, despre cazul Mircea Băsescu: Întăreşte independenţa sistemului judiciar. Oamenii sunt egali

 |  07:15
Duane Butcher, despre cazul Mircea Băsescu: Întăreşte independenţa sistemului judiciar. Oamenii sunt egali

Însărcinatul cu Afaceri din cadrul Ambasadei SUA în România, Duane Butcher, a declarat, referitor la cazul în care fratele preşedintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, a fost arestat preventiv, că acest lucru "întăreşte independenţa procurorilor şi a sistemului judiciar". De asemenea, Butcher a ţinut să precizeze că "oamenii sunt egali în faţa legii".

"Nu comentăm cazuri anume. Vă pot spune însă că acest caz întăreşte independenţa procurorilor şi a sistemului judiciar. Arată că, în această ţară, oamenii sunt egali în faţa legii şi că nici măcar legăturile de familie la cel mai înalt nivel nu vor proteja pe cineva care a comis o infracţiune", a spus oficialul SUA, într-un interviu acordat Pro Tv.

De asemenea, Duane Butcher laudă "eroismul celor care luptă împotriva corupţiei" din ţara noastră. Mai mult, oficialul SUA cataloghează drept "extraordinare" progresele făcute anul acesta în acest domeniu.

"Sunt extrem de impresionat de eroismul celor care luptă împotriva corupţiei, câteodată în condiţii extrem de dificile. În special în contextul unora dintre atacurile de presă împotriva celor care îşi fac treaba şi se luptă pentru România", a afirmat Duane Butcher.

În ceea ce priveşte criza din regiune, oficialul SUA a spus că România poate ţine piept Rusiei mai bine decât multe alte ţări din această parte a continentului.

"Nu putem ignora influenţa Rusiei, dar luând în calcul ce se întâmplă în regiune, sunt foarte puţine ţări mai pregătite ca România să facă faţă influenţei Rusiei”, a precizat oficialul SUA, Duane Butcher. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-07-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray