2020-07-03 13:01

Edilul Sectorului 1 vrea să salveze constructorii ilegali de la faliment, cu bani din vistieria Primăriei

 |  17:24
Edilul Sectorului 1 vrea să salveze constructorii ilegali de la faliment, cu bani din vistieria Primăriei

Două din proiectele afișate pe ordinea de zi a ultimei ședințe a Consiliului Local al Sectorului 1 au fost „ascunse" subit, după ce edilul Daniel Tudorache și-a dat seama că mai are nevoie de niște avize, motiv pentru care consilierii locali USR și PNL Sector 1 au și făcut vâlvă la începutul ședinței.

Cele două proiecte, prevedeau achiziționarea a 215 de apartamente de la Mihai Leonard Rotaru, unul dintre miliardarii României, patronul Rotary Construcții, și de la un fost membru în Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica.

Potrivit proiectelor retrase de pe ordinea de zi, firma Village Development SRL, deținută de Mihai Rotaru, urma să vândă apartamentele, cu peste 100 milioane de lei, Primăriei Sectorului 1.

Locuințele, situate în nordul Bucureștiului, pe Drumul Nisipoasă 42-44, sunt greu accesibile. Asta nu a contat în documentație, fiind punctat foarte puțin gradul de accesibilitate, la fel că și gradul de rezistență seismică.

Totodată, în cele două proiecte se mai prevedea achiziționarea a 25 de imobile, tot pentru locuințe sociale, de la firma Bedamiro Holding Parcări Construct, care a construit, pe un teren cumpărat de la Rotary cu ani în urmă.

Societatea Bedamiro, care trebuia să vândă cele 25 de imobile Sectorului 1, este deținută de două persoane: Ștefan Olaru și Mirel Alexandru Marcu. Cel din urmă personaj, a fost membru în Consiliul de Administrație de la Nuclearelectrica. El este si proprietarul unei firme de construcții numită Seven Hills. Coincidență sau nu, fostul consilier de la Sectorul 1, Teodor-Cristian Dumitrescu, a fost angajat la Seven Hills, potrivit datelor apărute în presă.

Se pare că edilului Sectorului 1 nu i-a păsat nici de faptul că, în urma unei sesizări făcută de Asociația „Salvați Cartierele Bucureștii Noi și Dămăroaia”, Inspectoratul de Stat în Construcții a spus că blocul de pe Șoseaua Bucureștii Noi are o autorizație de construcție care nu a fost emisă cu respectarea prevederilor legale. Potrivit surselor noastre, acum, Tudorache caută să repună pe ordinea de zi cele două proiecte controversate într-o viitoare ședință a Consiliului Local.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-12-15

Mai multe imagini:
Edilul Sectorului 1 vrea să salveze constructorii ilegali de la faliment, cu bani din vistieria Primăriei
zoom




Parerea ta...

ROMANES
15 Dec 2019

Traiasca mafia strategica investitori imobiliari romi
CETATEAN
25 Dec 2019

La statia metrou Bazilescu , in proiect era o subtraversare intrare , pe sub bulevard . A dat terenul la niste buticuri . Iar pietoni nici nu au trecere , visavis
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz