2019-09-20 22:24

EXCLUSIV. Directorul general al TAROM, Werner-Wilhelm Wolff, n-are criterii de performanţă, dar este remunerat lunar cu 10.000 de euro

 |  13:27
EXCLUSIV. Directorul general al TAROM, Werner-Wilhelm Wolff, n-are criterii de performanţă, dar este remunerat lunar cu 10.000 de euro

PUTEREA a prezentat, recent, ingineriile incredibile „ţesute” de directorul general al Tarom, Werner-Wilhelm Wolff, privind vânzarea celor două aeronave Airbus în Armenia, pe filiera Iran, pentru suma de 5.400.000 de dolari, asta după ce compania românească investise în ele circa 6.100.000 de euro.

Acesta afacere este verificată acum de mai multe instituţii ale statului, printre care şi Corpul de control al primului ministru. Însă, PUTEREA a descoperit, în premieră, aspecte incredibile despre managementul implementat la Tarom de către directorul Werner-Wilhelm Wolff, fost dealer auto, impus pe post, în noiembrie 2017, de fostul ministrul al Transporturilor, Felix Stroe, și menţinut pe post de Lucian Şova.

 

Vânzări record, dar şi pierderi record

La scurt timp după declanşarea scandalului privind vânzarea celor două aeronave, în condiţii controversate, compania Tarom a anunţat că, în 201,8 a înregistrat vânzări mai mari cu 49,63 milioane de dolari faţă de 2017 (+21%), iar veniturile totale sunt de asemenea pe plus cu 21%, ajungând la 1,41 miliarde de lei. Totodată, compania ne-a comunicat şi faptul că numărul total de pasageri transportaţi de TAROM pe curse regulate, în 2018, a depăşit 2,74 milioane, în creştere cu 20% raportat la 2017. De asemenea, TAROM a anunţat că a reuşit în 2018 să îşi reducă pierderea cu 23%, respectiv cu circa 40 de milioane de lei, comparativ cu 2017, când aceasta s-a ridicat la 172,36 milioane de lei. Pierderile companiei au fost alimentate de creşterea preţului la combustibilul de aviaţie, precizează transportatorul. La prima vedere, din raportările companiei, rezultă că Tarom-ul este pe drumul cel bun, numai că realitatea este cu totul alta. Pierderile, chiar și după reducere, se ridică la circa 120.000.000 de lei, adică de peste 25.000.000 de euro, ceea ce însemnă că Tarom are mari dificultăți financiare.

MT: „Directorul general și membrii CA nu au avut stabilite criterii de performanță pentru anul 2018”

Pentru a afla care sunt adevăratale performanţe manageriale ale directorului Werner-Wilhelm Wolff şi ale membrilor din Consiliul de Administraţie, PUTEREA a solicitat ministrului interimar al Transporturilor, Rovana Plumb, să precizeze care a fost cuantumului bonusului de performanță aferent anului 2018 încasat de directorul general interimar și de fiecare membru al CA, dar şi care au fost criteriile de performanță îndeplinite, în 2018, în baza cărora s-a acordat respectivul bonus de performanță.

Răspunsul Ministerului Transporturilor (MT) este incredibil! „Directorul general provizoriu, membrii provizorii și membrii selectați ai Consiliului de Administrație ai TAROM nu au avut stabilite criterii de performanță pentru anul 2018 și nu au beneficiat de bonus de performanță pentru activitatea aferentă pentru anul 2018”, a fost răspunsul MT. Practic, în tot anul 2018, directorul general interimar Wolff Werner-Wilhelm a încasat lunar vreo 10.000 de euro (45.441 de lei), iar fiecare membru CA a beneficiat de o remuneraţie lunară brută sub forma unei indemnizaţii fixe, în cuantum de 12.500 lei, fără să aibă vreun criteriu de performanţă, deşi OUG 109/2011 prevede clar asemenea condiţii.

Incredibil, dar adevărat! Şi când te gândeşti că în CA de la Tarom se află chiar directorul general Werner Wolff, directorul interimar de la Aeroportului Otopeni, Gabriel Stoe, şi secretarul general al Ministerului Transporturilor, Elena Petraşcu, reiese că fostul ministrul al Transporturilor, Lucian Şova, şi-a bătut joc de această companie, aşa cum a procedat şi cu altele. Mai trebuie precizat că directorul general interimar al Tarom, Werner-Wilhelm Wolff, în vârstă de 41 de ani, este originar din Brașov. Din 2012, el este director executiv al societății Banat Car Timișoara (dealer BMW), iar din 2014 și al Bavaria Cars Arad (de asemenea dealer BMW). În paralel, el este și om de afaceri, fiind partener de business cu Mihai Cosmin Grapini, fiul europarlamentarului Maria Grapini, împreună cu care a înființat o firmă în august 2016.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-02-12



Parerea ta...

ANONIM
12 Feb 2019

Ce parere are "PUTEREA'' despre performantele profesionale prin care tuDorel distruge sistemul judiciar si este retribuit cu 56000 lei lunar ? Poate faceti o ancheta si in acest caz !!!!!!
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray