2019-08-26 01:32

EXCLUSIV. Locomotivele de la CFR Călători au fost teleportate de directorul Valentin „Smart” Dorobanțu la operatorii privați de marfă

 |  08:32
EXCLUSIV. Locomotivele de la CFR Călători au fost teleportate de directorul Valentin „Smart” Dorobanțu la operatorii privați de marfă

PUTEREA a semnalat recent că directorul general Valentin „Smart” Dorobanțu a închiriat locomotivele companiei de stat unui operator privat de marfă, în timp ce trenurile CFR Călători întârzie din cauza defectării locomotivelor.

Practic, prin această manevră, controversatul Valentin „Smart” Dorobanțu - directorul susținut, printre alții, de Codrin Ștefănescu, fostul secretar general al PSD -, face jocurile operatorilor privați de transport călători în detrimentul CFR Călători, adică miroase cam de la o poștă a sabotaj.

Joker-ul feroviar de la stat, garantul „băieților deștepți” de la calea ferată

Tot PUTEREA deține documente, dar și numeroase imagini (vezi FOTO), din care reiese că locomotivele de la CFR Călători tractează vagoane de marfă ale unui operator privat în zona Banatului și Transilvaniei. Recent, tot noi am semnalat că mai multe locomotive ale CFR Călători operează în zona Ploiești, tot pentru un operator feroviar privat de transport marfă. Trebuie precizat că Valetin Dorobanțu a botezat de ceferiști „Smart", pentru șmecheriile pe care le-a regizat în zona transportului feroviar de călători, fapt pentru care a intrat și în vizorul procurorilor DNA, mai ales pentru „performanța" de a trage pe linie moartă compania de stat. Un exemplu elocvent al faptului că managerul Valentin Dorobanțu a făcut jocurile operatorilor privați, în detrimentul CFR Călători, este și situația rutei Titan Sud-Oltenița. Valentin Dorobanțu a desființat pe 22 martie 2013 cele patru trenuri care circulau pe această rută, pe motiv că sunt nerentabile. Însă, în locul celor patru trenuri anulate ale CFR Călători au apărut zece trenuri ale unor societăți private, iar trei dintre ele au același număr, însă pleacă la ore diferite! Astfel, în loc să se subvenționeze patru trenuri ale CFR Călători, Ministerul Transporturilor acordă subvenție pentru zece trenuri private. Valentin Dorobanțu a justificat atunci reducerea numărului de trenuri pe baza unor analize de trafic și de încasări, din care rezulta că solicitarea de transport pe aceste rute este foarte scăzută. Însă, nu a spus nimic despre faptul că a redus numărul de vagoane la orele de vârf pe rute foarte agglomerate, cum ar fi București-Ploiești, Brașov-Ploiești, București- Videle, Galați- Brăila sau Brașov-Suceava. Mai mult, a introdus în trafic vagoane foarte vechi, cu azbest, pentru a-i face pe călători să renunțe la trenurile CFR și să le prefere pe cele private.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-23

Mai multe imagini:
EXCLUSIV. Locomotivele de la CFR Călători au fost teleportate de directorul Valentin 'Smart” Dorobanțu la operatorii privați de marfă
zoom
EXCLUSIV. Locomotivele de la CFR Călători au fost teleportate de directorul Valentin 'Smart” Dorobanțu la operatorii privați de marfă
zoom
EXCLUSIV. Locomotivele de la CFR Călători au fost teleportate de directorul Valentin 'Smart” Dorobanțu la operatorii privați de marfă
zoom





Parerea ta...

CăLăTOR
23 Iul 2019

STIMABILE, ORICÂT VEI DORI SĂ LAȘI IMPRESIA CĂ NU TE AFECTEAZĂ SITUATIA IN CARE ESTI ACUM, NU VEI REUSI SA PACALESTI DESTINUL. ESTI SACRIFICAT SI MURDAR.CUM TE PRIVESTE FAMILIA TA ACUM CAND SE SPUN ATATEA DESPRE TINE? AI BANI,AI FAIMĂ SI SUSTINEREA PRIETENILOR CÂTĂ VREME NU ESTI IN LUMINA FARURILOR SA TE CALCE TRENUL. APOI ESTI NIMENI. CAND TE BAGI IN TROACA TE MĂNÂNCĂ PORCII. ASA SA- TI AJUTE DZEU SA TRĂIEȘTI PTR CA AI CEEA CE MERITI..
MELCUL CU CASA
23 Iul 2019

Voi ați văzut vreodată o gara moderna cum arata ? Ati văzut ca trenurile de navetiști sa circule cu viteza de peste 180km/h iar controlori de bilet sa fie un adevarat exemplu al vieții de mijloc ? Îmi este teama ca NU . Sunteți ca țigani mentalitate , gândire si munca .
GIANI
27 Iul 2019

Nimeni nu a observat ca a făcut armata la SRI ?
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray