2019-10-20 19:35

EXCLUSIV. Restaurantul familiei Bădălău, din Bolintin Vale, nu deţine autorizaţie de securitate la incendiu

 |  23:37
EXCLUSIV. Restaurantul familiei Bădălău, din Bolintin Vale, nu deţine autorizaţie de securitate la incendiu

În ultimii ani, la restaurantul Saga din orașul giurgiuvean Bolintin Vale, controlat de familia baronului Niculae Bădălău, s-au organizat numeroase petreceri de pomină, fiind practic localul preferat de întâlnire al primarilor PSD din județ.

Însă, recent, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), mai exact ISU „Vlaşca”, a precizat, în scris, pentru „PUTEREA”, că restaurantul familiei Bădălău „nu deţine aviz/autorizaţie de securitate la incendiu”, fiind „sancţionat contravenţional” după ce, în urmă cu câteva luni, ISU susţinea că acesta nu există, deşi el funcţiona de mai mulţi ani. Practic, în ultimele luni, IGSU a jucat alba-neagra cu autorizaţia de securitate la incendiu a „restaurantului-salon de nunți Saga”, unde au avut loc și petreceri cu peste 200 de invitaţi. Incredibil, dar adevărat!

 

ISU „Vlaşca” Giurgiu, alba-neagra cu restaurantul familiei Bădălău

 

Pe 31 octombrie 2018, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă „Vlaşca” al județului Giurgiu, colonelul Emil Apostol, a precizat în scris, pentru PUTEREA că „Obiectivul „Restaurantul-salon de nunţi Saga”, amplasat in judeţul Gurgiu, oraş Bolintin Vale, strada Republicii nr. 1 D „nu deţine aviz/autorizaţie de securitate la incendiu, contrar prevederilor anexei nr.1, pct.II, lit.b) din HGR nr. 571/2016”. Totodată, ISU„Vlaşca” Giurgiu  a comunicat, tot în scris, că obiectivul a fost controlat în anul 2018 privind apărarea împotriva incendiilor, fiind sancţionat contravenţional. În plus, şeful ISU „Vlaşca” Giurgiu, Emil Apostol, ne-a transmis că, potrivit „corespondenţei purtate cu Primăria Oraşului Bolintin Vale, adresa corectă a obiectivului este judeţul Giurgiu, oraş Bolintin Vale, strada Republicii nr.1D şi nu 1A”.

Dar, pe 20 iunie 2018, tot ISU „Vlaşca” Giurgiu susținea că acest local nu există și, ca atare, „nu necesita aviz/autorizație de securitatea la incendiu conform HGR nr.571/2016”. Însă, pe rețelele de socializare există o mulțime de prezentări ale restaurantului Saga, din Bolintin Vale, care menționează că acesta este situat pe Strada Republicii Nr. 1A (27,55 km). Rămâne un mister cum de IGSU şi ISU „Vlaşca” Giurgiu au descoperit abia în 2018 că „restaurantul-salon de nunţi Saga” din Bolintin Vale, controlat de foarte mulţi ani de familia Bădălău şi amplasat, atenție!, chiar la intrarea în vila de peste 800 mp a baronului giurgiuvean, „nu deţine aviz/autorizaţie de securitate la incendiu”!


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2018-11-05

Mai multe imagini:
EXCLUSIV. Restaurantul familiei Bădălău, din Bolintin Vale, nu deţine autorizaţie de securitate la incendiu
zoom




Parerea ta...

DOREL
05 Noi 2018

vai s-amar, ce mare durere ! dar nici Piata "Matache", aproape de buricu' targului, NU are autorizatie de "secoritate la incendiu" si totusi functioneaza cu zeci de mii de cumparatori, negustori si trecatori zilnic !
ANONIM
06 Noi 2018

Si de ce mai functioneaza????
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray