2019-11-18 19:07

O falsă măicuță a fost REȚINUTĂ după ce a înșelat trei persoane cu aproape 100.000 de lei. Cum acționa aceasta

 |  13:55
O falsă măicuță a fost REȚINUTĂ după ce a înșelat trei persoane cu aproape 100.000 de lei. Cum acționa aceasta

O gălățeancă de doar 19 ani din Galaţi, care se dădea măicuță, a înşelat trei persoane cu aproape 100.000 de lei, păcălindu-i pe aceștia că le face contracost slujbe şi rugăciuni pentru rezolvarea problemelor familiar. Falsa călugăriță, care se supranumea „Maica Elena”, a fost reţinută pe Aeroportul de Iași, scrie Mediafax.

„Poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Iaşi au depistat o tânără de 19 ani, din Tecuci, judeţul Galaţi, care era dată în consemn la frontieră, fiind cercetată într-un dosar de înşelăciune, instrumentat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bistriţa-Năsăud. Potrivit cercetărilor, până în prezent s-a stabilit că în perioada 17 septembrie 2018 - 22 ianuarie 2019, tânăra ar fi postat un anunţ pe internet în care pretindea că este maică la o mănăstire din judeţul Galaţi şi că, în schimbul unor sume de bani, îi ajută pe cei care au nevoie, în rezolvarea problemelor familiale”, arată, marţi, într-un comunicat de presă, Poliţia Bistriţa.

Tânăra determina oamenii să depună sume de bani prin servicii de transfer rapid, iar banii reprezentau contravaloarea unor pretinse slujbe şi rugăciuni. Până în prezent, doi bărbaţi de 29 de ani şi 66 de ani, din localităţile Josenii Bârgăului şi Chintelnic şi o femeie de 39 de ani, din Bistriţa, au fost victimele falsei călugăriţe.

Prinsă pe Aeroportul Iaşi, aceasta a fost adusă la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud şi reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată, marţi, cu propunere de arestare preventivă pentru înşelăciune.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-09



Parerea ta...

MARINELU
10 Iul 2019

Mama prostilor este mereu gravida.
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray