2019-11-15 21:13

Fostul preşedinte al Directoratului CFR Călători, Vasile Secară cercetat de DNA sub control judiciar pentru şantaj

 |  14:40
Fostul preşedinte al Directoratului CFR Călători, Vasile Secară cercetat de DNA sub control judiciar pentru şantaj

Fostul preşedinte al Directoratului CFR Călători, Vasile Secară, este cercetat sub control judiciar, el fiind acuzat de şantaj, de către procurorii DNA Braşov. În acest dosar este cercetat şi fostul director al Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători Braşov, Gheorghe Rădulescu.

Procurorii DNA Braşov au dispus, marţi, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, pentru 60 de zile, până în 3 aprilie, faţă de Vasile Secară, preşedintele directoratului SNTFC "CFR Călători" SA la data faptelor, cercetat pentru şantaj.

"Începând cu luna august 2014, în calitate de director al SNTFC «CFR Călători SA», în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul Rădulescu Gheorghe - directorul SRTFC BRAŞOV (cercetat în aceeaşi cauză în stare arest la domiciliu), a efectuat acte de constrângere morală (ex. convorbire telefonică din care rezultă  ameninţarea cu evacuarea din locuinţa de serviciu şi cu desfacerea contractului de muncă) asupra unui angajat al SRTFC Braşov, cu scopul de a-l determina pe acesta din urmă să renunţe la un litigiu de muncă înregistrat la Tribunalul Braşov, prin care solicita să fie repus în funcţia de director al SRTFC Braşov", au  precizat procurorii în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.

Oamenii legii susţin că Vasile Secară urmărea să îl ajute pe Gheorghe Rădulescu să-şi păstreze funcţia în care tocmai fusese numit, evitând astfel o posibilă reintegrare în funcţia de director al SRTFC Braşov a lui Ioan Stegaru.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-02-04



Parerea ta...

CROCODIL
04 Feb 2015

Dupa ce sa distrus totul , prinde orbul scoate-i ochi . Ramin cu praful de pe toba .
JAF ???
04 Feb 2015

Jolly-jokeri de la CFR Calatori. In urma cu ceva timp, compania CFR Calatori a incredintat, FARA LICITATIE , catre societatea Informatica Feroviara(UNDE ESTE MARE SEFA , SOTIA FOSTULUI MANAGER PRIVAT”SMART” DE LA CFR CALATORI, DOROBANTU VALENTIN), suma de 7.200.000 de lei pentru servicii informatice. De ce nu s-a facut licitatie? Numai bosul CFR Calatori, Vasile Secara, poate spune, dupa ce se va consulta cu stapana achizitiilor de la aceasta companie- Carmen Maria Popescu. Insa, nici pana in prezent, mersul trenurilor nu poate fi vizualizat on line, pe motiv ca site-ul este inactiv de un an de zile. Poate Corpul de control al ministrului Ioan Rus va verifica si achizitiile “in totalitate legale” de la CFR Calatori pastorite de Carmen Maria Popescu, dar si aranjamentele acesteia cu Vasile Secara si Elena Miu.
NAE
04 Feb 2015

“Dupa ce s-a imbolnavit fix cand un corp de control scotocea prin dulapurile CFR Calatori Cluj, Vasile Secara a fost “uns” in functia de director CFR Calatori la nivel national. Nu au contat neregulile gasite la Cluj, ci au fost mai puternice “parghiile trandafirii” de care Secara s-a ajutat sa ajunga in top. La Cluj, Secara se poate mandri cu un contract de inchiriere incheiat intre CFR Calatori Cluj si SC Energobit care a fost prelungit cu de la sine putere de catre directorul Secara, care NU A MAI ORGANIZAT LICITATIE, iar cei de la Energobit au ocupat mai mult decat terenul respectiv si l-au si INTABULAT. Pe vremea comunistilor, Vasile Secara a fost secretar de partid al complexului CFR Cluj. Dupa anii 90, a devenit pesedist si inginer sef in gara clujeana, apoi sef adjunct de statie si sef de gara. In momentul de fata, la Vasile Secara au ramas neschimbate cel putin doua caracteristici: PSD si sefia. Inainte de Paste, in 2014, clujeanul a fost numit sef la CFR Calatori in noua structura de conducere a companiei. Cu toate acestea, el a plecat de la conducerea CFR Calatori Cluj in urma unor controale facute de CFR SA si Ministerul Transporturilor. In timpul unuia dintre aceste controale, Vasile Secara s-a imbolnavit brusc si a intrat in concediu medical. Mai amuzant este si ca verificarile respective s-au “imbolnavit”, iar rezultatele lor nu au mai fost date publicitatii.” Bravo domnule ministru RUS, PSD-ul o interminabila pepiniera penala. NU VA CRAPA OBRAZUL ???
TITIARNAUT
08 Feb 2015

“Prin intrarea in vigoare, pe 14 decembrie 2014, a noului mers al trenurilor, ministrul Transporturilor, IOAN RUS prin intermediul lui VASILE SECARA , a girat prabusirea companiei de stat- CFR Calatori, dar, in acelasi timp, a pus umarul serios la prosperitate operatorilor feroviari privati de transport persoane prin acordarea smechereasca, dar ilegala, de subventii uriase. Directori plătiţi de stat, garantaţi de privaţi Astfel, pe rutele Braşov-Bucureşti, Braşov-Constanţa, Braşov- Sf.Gheorghe, Braşov- Timişoara, Braşov- Iaşi, Braşov- Alba Iulia, Timisoara-Sinicolaul Mare, Arad- Naldac şi retur au fost introduse trenuri, de tipul automotoarelor, deţinute de Regiotrans. „ Aceste rute operate de către CFR Călători sunt foarte rentabile, fapt pentru care este ilegal să fie introduse şi trenurile private. Prin această manevră, regionalele CFR Călători Braşov şi Bucureşti sunt extrem de afectate de introducerea acestor trenuri private, întrucât practică un tarif mai mic ca urmare a subvenţiei, şi astfel, zilnic, compania de stat este păgubită din greu. De exemplu, un bilet pe distanţa Bucureşti- Ploieşti, costă 7,5 lei, numai că Regiotrans Braşov beneficiază de o subvenţie mult mai mare decât CFR Călători” Trebuie precizat că unul dintre acţionarii de la firma braşoveană- Costel Comana, este în relaţii excelente cu fostul manager privat de la CFR Calatori- VALENTIN DOROBANTU, care acum este angajatul firmei Regiotrans Brasov, dar şi cu unul dintre actualii directori ai companiei de stat Iosef Szenteş, unul dintre artizanii „ţesăturilor” din mersul trenurilor pentru interesul privaţilor. Totodata, Costel Coman este in relatii extrem de apropiate si cu cei doi tesatori ai mersului pe 2015, adica dircetorii de la CFR SA- Viorel Scurtu si Marian Cotofana”
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray