2019-11-14 01:35

Horia Georgescu, fostul șef al ANI, după ce a fost ACHITAT definitiv: "Probe FABRICATE în dosar"

 |  18:44
Horia Georgescu, fostul șef al ANI, după ce a fost ACHITAT definitiv: "Probe FABRICATE în dosar"

Horia Georgescu, fostul șef al Agenției Naționale de Integritate (ANI), a declarat, pentru MEDIAFAX, că atunci când instanța supremă a pronunțat decizia prin care a fost achitat definitiv, s-a simțit „eliberat”. Horia Georgescu a spus că dosarul în care a fost judecat a avut, încă de la început, un parcurs „cel puțin ciudat” și, dacă anchetatorii au fost obligați să fabrice cauza fără probe concrete trebuie să explice ce s-a întâmplat.

„Am simțit că s-a făcut dreptate. Rămân, însă, urme adânci. Acești ani au fost un calvar pentru mine și pentru familia mea, care nu poate fi descris în cuvinte. Mi-a fost distrusă cariera. O mare nedreptate și un abuz de la cap la coadă, ce se dovedește a fi o rușine în istoria justiției române”, a spus Horia Georgescu.

„(Infracțiunea, n.r.) A fost o invenție juridică privind o atribuție pe care nu o aveam și care nu este prevăzută în legislația primară sau secundară. Fac această observație pentru că am văzut și interpretări conform cărora aș fi fost achitat datorită "slăbirii" abuzului în serviciu de către Curtea Constituțională. Nimic mai fals. Decizia Curții Constituționale din România privind abuzul în serviciu și redefinirea acestuia nu se aplică în speța de față. Pur și simplu a fost o interpretare greșită prin care procurorul a adăugat la lege ceva ce nu exista”, a explicat Georgescu.

Experții independenți desemnați de instanța de judecată au stabilit faptul că prejudiciul invocat de procurorii DNA în dosarul ANRP a fost, de fapt, o eroare a expertizelor specialiștilor DNA, subliniază Horia Georgescu.

„Acest dosar a avut un parcurs cel puțin ciudat încă de la debutul lui. A fost o situație unică în activitatea DNA când o persoană, adică eu, a fost scoasă din instituție în cătușe cu mâinile la spate. În mass media s-a vehiculat un prejudiciu de 80 milioane euro care s-a dovedit în instanță a fi o minciună uriașă, fără nicio bază reală”, explică sursa citată.

Odată cu soluția de achitare definitivă, Horia Georgescu spune că imaginea sa este reabilitată, însă nu poate da uitării cei 4 ani și jumătate, cât a durat procesul: „E o povară pe care trebuie să o duc toată viața”.

Acesta a continuat spunând că adevărul se va afla, într-un final. Cu toate acestea, lupta anticorupție trebuie să meargă mai departe în țara noastră, consideră fostul șef ANI.

„Dar e crucial sa fie făcută în baza legii, cu respectarea drepturilor, cu probe, profesionist, documentat și, mai ales, fără abuzuri sau interpretări halucinante ale legii și fără nici o logică juridică. Asta va aduce credibilitate. Nu voi uita niciodată prin ce am trecut, iar în viitor voi reflecta profund în legătură cu fiecare proces de decizie și voi aplica un filtru critic prin prisma a ceea ce am experimentat recent”, mai spune Horia Georgescu.

foto: antena1.ro


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-10-13



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray