2020-08-05 14:35

Horia Georgescu este noul şef al ANI

 |  20:18
Horia Georgescu este noul şef al ANI

Horia Georgescu a câştigat concursul pentru şefia Agenţiei Naţionale de Integritate, iar Bogdan Stan, pe cel pentru funcţia de vicepreşedinte, ambii fiind propuşi de organismul de supraveghere, Consiliul Naţional de Integritate, Senatului României, care urmează să îi numească în termen de 15 zile de la validarea rezultatelor.

Cei doi au susţinut în cursul zilei de ieri proba interviului din cadrul concursului pentru cele două posturi de conducere, ambii obţinând punctajul necesar admiterii. În baza dispoziţiilor art. 23 din Regulamentul de desfăşurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte şi vicepreşedinte ai Agenţiei Naţionale de Integritate, „numirea în funcţie a candidaţilor admişi se face de către Senat, în termen de 15 zile de la validarea rezultatelor concursului, potrivit regulamentului”. Potrivit prevederilor art. 19, alin. (1) din Legea 144/2007, republicată, preşedintele şi vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate sunt numiţi în funcţie pe o perioadă de 4 ani.

Horia Georgescu a deţinut, până la câştigarea acestui concurs, funcţia de secretar general al Agenţiei Naţionale de Integritate.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 639557-08-07



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz