2019-11-17 00:03

Iacob Chişărău, fost director general de la Moldomin, trimis în judecată de procurorii DNA

 |  12:35
Iacob Chişărău, fost director general de la Moldomin, trimis în judecată de procurorii DNA

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Iacob Chișărău, fost director general al SC Moldomin SA Moldova Nouă, pentru infracțiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

DNA a mai precizat că, în același dosar au fost trimiși în judecată Sorin Berchimiș, fost director general la SC Ipromin SA și Gabriel Neamțu, șef al structurii de securitate din cadrul Ipromin.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, la data de 29 aprilie 2011, Iacob Chișărău, în calitate de director general al SC Moldomin SA, a permis accesul reprezentanților societăți comerciale MINECO AG la documente (pentru studierea și fotocopierea acestora) ce conțin date și informații geologice, de natură tehnică, cu caracter de informație clasificată.

Aceste informații, existente la Moldomin ca bază de date geologice și care se refereau la perimetrul Moldova Nouă - Mina Centrală, au fost puse la dispoziție reprezentanților firmei respective, fără acordul prealabil al autorității competente.

Porivit DNA, Iacob Chișărău a pus la dispoziția reprezentanților MINECO AG aceste date și informații clasificate, în mod cu totul interesat de obținerea unei funcții în cadrul acestei firme, având în vedere că Moldomin se afla în insolvență, iar bunurile au fost scoase la licitație.

De asemenea, pentru serviciile sale, Iacob Chișărău a fost recompensat de MINECO AG, recompensa constând în angajarea acestuia pe o perioadă nedeterminată, fiind remunerat cu suma de aproximativ 2.000 lei/lună, în perioada decembrie 2011 - aprilie 2012.

DNA a mai precizat că, în data de 16 octombrie 2012, Sorin Berchimiș, în calitate de director general la SC Ipromin SA, a permis accesul unui cetățean rus, colaborator al MINECO AG, pentru studierea și fotocopierea mai multor documente care conțineau date și informații geologice, de natură tehnică, cu caracter de informație clasificată și informații confidențiale, cu privire la resursele minerale existente în perimetrul Moldova Nouă.

În ziua de 19 octombrie 2012, cetățeanul rus a fost oprit pe Aeroportul Internațional Henry Coandă din București, iar cu ocazia percheziției corporale efectuate au fost descoperite documentele obținute de la directorul Sorin Berchimiș, atât în format electronic (CD), cât și pe suport de hârtie.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI. Dosarul se va judeca la Tribunalul București.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-07-25



Parerea ta...

RADU
26 Iul 2014

Groparii CFR Calatori? Organele abilitate ale statului trebuie sa intervina urgent ! În timp ce fostul manager privat Valentin Dorobanţu impreuna cu directoarea de achizitii "in totalitate legale" Carmen Maria Popescu au risipit banii societății prin achiziţionarea de bunuri şi servicii inutile, dar mai ales pe carburanţi luaţi la preţuri astronomice, compania se scufundă în datorii(a se verifica incadrarea in bugetul de venituri si cheltuieli cel putin la nivelul anului 2013). Ca si cum societatea ar fi pe profit, in continuare banii CFR Calatori sunt "praduiti" fara mila de aceiasi directoare de achizitii care surprinzator se mai afla si acum in functie? Dl. IOAN RUS, Ministrul Transporturilor, se pare ca va asumati o anumita raspundere?
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray