2019-12-07 09:51

INCREDIBIL.O funcționară din Ministerul Sănătății, mai bine plătită decât președintele României

 |  12:28
INCREDIBIL.O funcționară din Ministerul Sănătății, mai bine plătită decât președintele României

Premierul Viorica Dăncilă a decis, marți, numirea Georgetei Bumbac în funcția de secretar general al Ministerului Sănătății, aceasta fiind în prezent directorul economic al instituției.

Însă, ceea ce se știe mai puțin este faptul că noul secretar general al Ministerului Sănătății este susținută și promovată de baronul PSD de Constanța, Felix Stroe, fapt pentru care a ajuns să fie impusă și președinte al CA de la CNAIR. Dar, în același timp, Georgeta Bumbac  este și administrator la două mari companii de sub tutela Ministerului Transporturilor. Astfel, conform declarației de avere (vezi documentul în facsimil), ca director economic al Ministerului Sănătății, Georgeta Bumbac a fost remunerată lunar cu 10.000 de lei, dar a mai mai beneficiat de trei indemnizații pe fiecare lună din 2018 ca administrator la CNAIR - 6.487 lei,  Compania Națională „Administrația Canalelor Navigabile" S.A. Constanța - 4.469 de lei și Compania Națională „Aeroporturi București" S.A. - 4.637 de lei. În total, în decursul anului trecut, în conturile Georgetei Bumbac au intrat 307.447 de lei, ceea ce înseamnă că lunar ea a beneficiat de 25.620 de lei, reprezentând circa 5.500 de euro. Practic, noul secretar general al Ministerului Sănătății a fost remunerat, anul trecut, mai bine decât președintele României - 25.000 de lei/lunar, dar și decât premierul Viorica Dăncilă sau Patriarhul Daniel - aproape 24.000 de lei/lunar.

Trebuie precizat că, în 2013, Corpul de control al primului ministru de atunci, Victor Ponta, a anunțat că va sesiza Parchetul de pe lângă ÎCCJ în legătură cu operaţiunile sau actele ilicite constatate în urma desfăşurării acţiunii de control la Ministerul Sănătăţii (MS), care pot întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, privind încheierea şi derularea contractului între minister şi SC Adi Com Soft, cu sediul la marginea satului Bradu, judeţul Sibiu, firmă deţinută de Maria Prund, în calitate de unic asociat şi Ioan Prund, director general.

Personajul principal în acest scandal a fost funcţionara constănţeană Georgeta Bumbac. Potrivit oficialilor Guvernului, Bumbac intenţiona să acorde contractele de mentenanţă a licenţelor oferite MS de către Adi Com Soft SRL prin încălcarea legii privind achiziţiile publice. Concret, Georgeta Bumbac, în calitatea sa de director în cadrul MS, impunea structurilor din teritoriu încheierea contractelor de mentenanţă cu firma Adi Com Soft. Foarte interesant este faptul că Georgeta Bumbac are o colaborare veche cu această societate, care a oferit softuri similare de contabilitate şi Ministerului de Finanţe, unde constănţeanca este, de asemenea, director. Ministrul Sănătăţii de atunci, Eugen Nicolăescu, s-a delimitat ferm de Georgeta Bumbac, susținând că funcţionara a acţionat de capul ei!


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-09-18

Documente:



Parerea ta...

ANONIM
21 Sep 2019

Cel putin ea a muncit ...nu a dormit sau uneltit ca DUMMKLAUS...
CONSTANTIN
29 Sep 2019

Da ,precis a muncit ,mai concret in schimbul de noapte,!!!Ce coincidente!!!Ce calitati si realizari o recomanda sa aibe atatea atributiuni??Fizic cand are timp sa si le indeplineasca??De ce nu se aplica un inpozit progresiv pe venit??
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray