2019-12-12 13:51

Laura Codruţa Kovesi: DNA a devenit un model inedit în Europa

 |  07:03
Laura Codruţa Kovesi: DNA a devenit un model inedit în Europa

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat, joi, că Direcţia Naţională Anticorupţie a devenit un model inedit în Europa prin modul de organizare. Aceasta a ţinut să sublinieze că Daniel Morar are un merit în rezultatele bune obținute în ultimii zece ani de instituţie.

„Până la urmă cred că, odată, modul de organizare a DNA, care cuprinde procurori, polițiști, specialiști, este un model inedit în Europa și care dovedește că a funcționat foarte bine, apoi rezultatele pe care DNA le-a obținut în ultimii zece ani — și aici este meritul tuturor celor care, în ultimii zece ani, au lucrat în DNA, inclusiv al fostului procuror șef Daniel Morar, care a lucrat aici opt ani de zile și care a contribuit la obținerea acestor rezultate, și nu pot fi negate. Deci, această încredere a partenerilor externi a fost câștigată în timp. În ultimii ani, noi am fost solicitați ca experți în diverse proiecte europene. Nu doar eu, ca șef al instituției, ci foarte mulți colegi procurori participă mereu la astfel de proiecte — de evaluare a instituțiilor juridice din alte țări, forme de pregătire profesională. Pot să spun că în ultimii ani solicitarea de a participa la aceste evenimente a fost mult mai mare decât în anii trecuți, probabil și datorită rezultatelor care s-au obținut, probabil și datorită modului în care suntem organizați și funcționăm", a afirmat Laura Codruţa Kovesi, potrivit Agerpres. 

Procurorul şef al DNA a mai spus că s-a produs o schimbare de mentalitate în urma investigațiilor Direcţiei.

„Cel puțin din evaluările noastre, cred că o schimbare de mentalitate a avut loc. Și dacă mă refer la numărul persoanelor care reclamă fapte de corupție în ultimii doi ani, pot să spun că acesta a crescut spectaculos, raportat la anii anteriori. Anul trecut, cu 75% mai mult persoane față de 2013 au venit la DNA și au depus plângeri. Anul acesta, peste 40% este procentul de creștere al persoanelor care denunță fapte de corupție. Cetățenii au devenit mult mai conștienți de faptul că acest fenomen este unul grav, mulți dintre ei au devenit conștienți de faptul că nu trebuie să dea mită pentru a-și obține drepturile de care beneficiază. Avem foarte mulți funcționari publici care ne reclamă situații în care li se oferă mită pentru a-și îndeplini într-un anumit fel atribuțiile de serviciu", a explicat Laura Codruţa Kovesi. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-12-11



Parerea ta...

CETATEAN
11 Dec 2015

Colegul de facultate BOC cind raspunde in fata legi , de neregulile din mandatul lui ? Cind este chemat in fata justitiei ?
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray