2019-11-12 13:41

Liviu DRAGNEA, prima acțiune din ÎNCHISOARE. A dat în JUDECATĂ Inspecția Judiciară

 |  16:42
Liviu DRAGNEA, prima acțiune din ÎNCHISOARE. A dat în JUDECATĂ Inspecția Judiciară

Fostul șef al PSD, Liviu Dragnea, a dat în judecată Inspecţia Judiciară la Curtea de Apel Bucureşti. El le solicită magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti anularea unei rezoluţii a IJ.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că este vorba despre o rezoluţie a Inspecţiei Judiciare prin care a fost clasată o plângere depusă de fostul preşedinte PSD ce vizează activitatea procurorului DNA Alexandra Lăncrănjan.

Inspectorii care au analizat plângerea lui Liviu Dragnea au ajuns la concluzia că nu există indicii privind săvârşirea unei abateri disciplinare, prin urmare a fost dată soluţia de clasare, contestată acum de fostul lider PSD.

Solicitarea lui Liviu Dragnea a fost înregistrată luni la Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, nefiind alocat încă un termen de judecată.

Liviu Dragnea execută în prezent o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni la Penitenciarul Rahova după condamnarea din dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-23



Parerea ta...

DOREL
23 Iul 2019

TERMENUL CONTESTATIEI A EXPIRAT . Puiul de militian sa curete rugina de pe masini in atelierul de reparatii auto al penitenciarului poate face si vreo afacere pe linie de reperetii auto pentru tot M.J.
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray