2019-12-15 21:27

UPDATE. Mircea Băsescu a fost arestat pentru 30 de zile

 |  08:44
UPDATE. Mircea Băsescu a fost arestat pentru 30 de zile

UPDATE, vineri, ora 21.51: Mircea Băsescu a fost arestat pentru 30 de zile în urma verdictului dat de Tribunalul București. În schimb, decizia nu este definitivă, fiind atacabilă cu recurs la Curtea de Apel București. Şi Căpăţînă Marian Adrian a fost arestat pentru 30 de zile.

UPDATE, vineri, ora 14.14 Mircea Băsescu a ajuns vineri, în jurul orei 14.00, la Tribunalul Bucureşti, unde urmează să înceapă procesul, în cadrul căruia magistraţii vor decide dacă îl arestează preventiv pe fratele preşedintelui Traian Băsescu. O decizie în acest sens va trebui să se ia până la ora 19:05, când expiră ordonanţa de reţinere în cazul lui Mircea Băsescu.

Duba în care se afla Mircea Băsescu a ajuns la Tribunalul Bucureşti si s-a stabilit că procesul va începe la ora 14.30. Fratele preşedintelui Traian Băsescu va trebui să îi convingă pe magistraţi că nu este necesară menţinerea sa în arest pentru continuare cercetărilor în acest caz.

Magistraţii vor trebui să ia o decizie în acest sens până la ora 19.05, când expiră ordonanţa de reţinere în cazul lui Mircea Băsescu.

UPDATE, joi, ora 21.00: Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a fost reţinut joi de procurorii DNA pentru 24 de ore, fiind  dus în arestul Poliţiei Capitalei. Acesta  este acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, urmând a fi prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul Bucureşti. Prezentăm mai jos, integral, comunicatul DNA.

“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pe o durată de 24 ore (începând de la data de 19.06.2014, ora 19:05, până la data de 20.06.2014, ora 19:05) a inculpatului BĂSESCU MIRCEA, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă.

Din ordonanţa de reţinere întocmită de procurori a rezultat că există probe şi indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, inculpatul Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro de la un denunţător, prin intermediar, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl denunţătorului, precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Concret, în ordonanţa de reţinere se menţionează următoarele:

La începutul anului 2011, după ce faţă de tatăl denunţătorului s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, denunţătorul i-a remis unui intermediar suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă şi în schimbul promisiunii că banii vor fi remişi mai departe lui Băsescu Mircea, pentru ca acesta să intervină pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl denunţătorului şi a altor cereri incidente în respectiva cauză.

Ulterior, pentru că tatăl denunţătorului nu a fost pus în libertate, denunţătorul i-a remis şi suma de 350.000 de euro intermediarului, în acelaşi scop.

Intervalul în care denunţătorul i-a remis sume de bani intermediarului este cuprins între 20.02.2011 (data luării măsurii arestării preventive faţă de tatăl denunţătorului) şi 22.02.2012 (data pronunţării hotărârii de condamnare la instanţa de fond).

Din suma totală de 600.000 de euro remisă de denunţător intermediarului, Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro în schimbul promisiunii că, prin influenţa pe care o are asupra magistraţilor, poate obţine o soluţie favorabilă pentru tatăl denunţătorului, adică va obţine fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Pentru faptul că a mijlocit remiterea banilor, persoana cu rol de intermediar şi-a însuşit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primit de la denunţător.

Inculpatului Băsescu Mircea i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, conformitate cu art. 309 din Codul de procedură penală.

Inculpatul Băsescu Mircea va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul Bucureşti.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”

Ulterior, a fost reţinut şi Căpăţînă Marian Adrian, persoana cu rol de intermediar. “Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 19.06.2014 până la data de 20.06.2014, a inculpaţilor:

BĂSESCU MIRCEA, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă;

CĂPĂŢÎNĂ MARIAN ADRIAN, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă”, arată DNA.

UPDATE, ora 14.46: Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a declarat, joi, că a fost citat la DNA, în calitate de suspect, precizând că a fost chemat să se prezinte la sediul insituţiei la ora 18.00.

Citiţi şi:

UPDATE, ora 13.36: Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a fost citat să se prezinte joi la DNA, în dosarul în care Florin Anghel a reclamat presupuse fapte de trafic de influenţă care ar fi fost comise de acesta. De asemenea, la audieri sunt aşteptaţi şi Bercea Mondial, soţia acestuia şi Marian Căpăţână, potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax.

Potrivit sursei citate, Mircea Băsescu a fost citat să se prezinte joi, la ora 18.00, la DNA, pentru a da declaraţii în dosarul deschis în urma plângerii formulate de Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial.

Procurorii DNA l-au citat şi pe Marian Căpăţână, acesta urmând să se prezinte la ora 17.00.

La ora 14.00 ar urma să fie aduşi la DNA, din penitenciarele în care sunt încarceraţi, Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi soţia acestuia, Fănica Anghel.

Florin Anghel a depus în data de 13 iunie, prin avocatul său, Pavel Abraham, o plângere penală împotriva lui Mircea Băsescu, în care îl acuză pe acesta de trafic de influenţă, înşelăciune şi inducerea în eroare a organelor judiciare, în legătură cu dosarul în care fiul lui Bercea Mondial este acuzat de şantaj. 

UPDATE, ora 10.20. Mircea Băsescu a declarat joi dimineaţa, că a vorbit cu fratele lui, preşedintele Traian Băsescu, de când a început acest scandal, iar şeful statului este foarte supărat. Mircea Băsescu a ţinut să precizeze că nu a luat niciun ban de la familia lui Bercea Mondial şi nu a încercat să intervină pentru eliberarea acestuia.

"Este o mare eroare sau să-i spun răutate să amesteci preşedintele ţării într-o asemenea problemă (...) Este interpretarea lor că eu zic că preşedintele ştie. Preşedintele ştie despre un asemenea caz, cum să nu ştie. Ştia toată ţara şi să nu ştie preşedintele despre cazul Bercea Mondialu?", a spus Mircea Băsescu.

Fiind întrebat dacă a vorbit cu fratele său de când a început acest scandal, Mircea Băsescu a spus că da, iar şeful statului este „foarte supărat”.

"Am vorbit, bineînţeles că este supărat, este foarte supărat. Este extraordinar de urât din partea postului Antena 3 că nu ne-a răspuns la telefon în timpul emisiunii şi că încearcă să arunce, să amestece în mocirla asta creată de ei preşedintele ţării", a precizat Mircea Băsescu.

Fratele preşedintelui Traian Băsescu a mai spus că nu a luat niciun ban de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi nici nu a încercat eliberarea acestuia. Mircea Băsescu a susţinut că nu ştie nici măcar despre ce sumă este vorba, iar suma de 250.000 de euro la care face referire în înregistrare reprezintă banii pe care Marian Căpăţână îi datora familiei lui Bercea Mondial.

"Eu nu am luat bani, doamnă. Eu nu am luat niciun ban (...) Erau în biroul celălalt (cei 250.000 de euro la care Mircea Băsescu se referă în înregistrare, n.r.), nici nu ştiu ce sumă era. Probabil că aşa am spus. Dar nu ştiu ce sumă era, pentru că era Marian Căpăţână cu plasa cu bani, la care mă şi refer, în biroul celălalat, aştepta să le remaburseze o parte din datoria pe care o avea la ei", a afirmat Mircea Băsescu.

Acesta a precizat că nu a încercat să intermedieze eliberarea lui Bercea Mondial şi că îi sfătuia pe membrii familiei acestuia, care l-au rugat de sute de ori să-i ajute să-l elibereze pe Sandu Anghel, să aibă încredere în justiţie.

Fiind întrebat la ce s-a referit când a spus că a încercat să facă tot posibilul pentru a-l scoate pe Bercea Mondial din penitenciar, Mircea Băsescu a răspuns: "Nu să-l scot eu doamnă, să se ajungă la recurs. Tot timpul le-am spus la neamurile lui: «Băi, nu încercaţi să daţi bani la nimeni, pentru asta că mai rău îi faceţi lui Bercea, şi aveţi încredere că justiţia va rezolva problema». Ei tot timpul îmi spuneau că e nevinovat, «naşule, e nevinovat», şi eu spuneam «ok, dacă e nevinovat, justiţia va rezolva problema» (...) De fiecare dată le-am spus că nu pot să fac nimic, că eu nu cunosc nici judecători. Le-am recomandat avocat, l-am recomandat pe domnul Calafus, de aici din Constanţa, dar mai mult de atâta, nu aveam ce să le fac".

De asemenea, Mircea Băsescu a mai spus că înregistrarea video prezentată de Antena 3 "este o deturnare a adevărului, întrucât au fost prezentate numai mici fragmente, conectate cum au vrut ei".

Mircea Băsescu a precizat că nu a putut să ia legătura cu televiziunea, în timpul emisiunii.

"Pot să vă spun că am încercat să intrăm, să sunăm, atât eu cât şi avocatul, la numărul de telefon la care vorbise avocatul înainte de a începe înregistrările. Eu am sunat de vreo patru-cinci ori, avocatul de vreo şapte-opt ori şi nu ne-a mai răspuns nimeni. În schimb, când a sunat fina, i s-a răspuns imediat, ba încă s-a dat pauză după ce a sunat, astfel încât să poate să discute ei, să o înveţe ce să spună. N-am ce să spun mai mult, vă spun că nu am luat bani, că n-am încercat să aranjez eliberarea lui Bercea”, a afirmat Mircea Băsescu. 

Mircea Băsescu a susţinut că preşedintele Traian Băsescu nu are nicio legatură cu cazul presupusului şantaj, iar atragerea sa în acest "scandal mediatic nu are niciun suport real".

Mircea Băsescu a precizat, într-un comunicat de presă, că fratele său, preşedintele Traian Băsescu nu are "niciun fel de legătură" cu relaţia sa cu membrii familiei Anghel. În ceea ce priveşte înregistrările audio-video difuzate de Antena 3, Mircea Băsescu a afirmat că acestea sunt scoase din context şi susţin starea de fapt prezentată de el în cuprinsul plângerii penale pentru şantaj.

"În primul rând semnalez faptul că atragerea Instituţiei Prezidenţiale şi a preşedintelui României în acest scandal mediatic nu are niciun suport real. Preşedintele României, Traian Băsescu, nu are niciun fel de legătură cu relaţia mea cu membrii familiei Anghel. Menţionarea numelui lui Traian Băsescu în dialogul purtat cu membrii familiei Anghel nu s-a făcut în sensul concluzionat în cuprinsul emisiunii de televiziune. Am menţionat că preşedintele ştie de cazul lui Anghel Sandu în condiţiile în care dosarul acestuia era foarte mediatizat la acel moment, situaţia să fiind de notorietate. Este regretabil că se încearcă denigrarea Instituţiei Prezidenţiale în condiţiile în care preşedintele României, prin activitatea sa din ultimii ani, a încercat şi a reuşit să facă Justiţia să poată funcţiona în România", a precizat Mircea Băsescu în comunicat.

Mircea Băsescu a afirmat că pe parcursul cercetării acestui dosar nu va beneficia de avantajul de a fi fratele lui Traian Băsescu.

"Cu privire la presupusele fapte de corupţie de care sunt acuzat, Justiţia îşi va spune cuvântul, fără a beneficia de avantajul de a fi fratele preşedintelui României", a susţinut Mircea Băsescu.

De asemenea, fratele preşedintelui Traian Băsescu a mai spus că imaginile video difuzate de postul Antena 3 sunt scoase din context.

"În al doilea rând vreau să precizez că toate imaginile video difuzate de postul Antena 3 vin şi susţin starea de fapt prezentată chiar de mine în cuprinsul plângerii penale pentru şantaj şi în cuprinsul declaraţiei pe care am dat-o în faţa procurorului DNA. Sumele de bani respective sunt menţionate în referire la momentul restituirii acestora de către Marian Căpăţână membrilor familiei Anghel, care a avut loc în prezenţa mea, în biroul meu din Portul Constanţa. Nu pot să nu observ că secvenţele difuzate sunt scoase din context şi puse în asemenea ordine în scopul de a da impresia că există o legătură de cauzalitate între discuţiile care privesc banii şi discuţiile referitoare la dosarul lui Anghel Sandu. Fac precizarea că aceste imagini trebuie analizate în integralitate şi coroborate cu toate celelalte probe aflate în dosarul de şantaj. Astfel, din interceptarea realizată de procurorii şi ofiţerii DGA a discuţiilor purtate între mine, membrii familiei Anghel şi Marian Căpăţână rezultă fără echivoc natura relaţiilor dintre părţi. Certitudinea este că Marian Căpăţână a împrumutat o sumă de bani de la familia Anghel pe care umează să o restituie şi cel mai important este că eu nu am solicitat şi nici nu a primit nicio sumă de bani”, a afirmat Mircea Băsescu în comunicatul de presă.

Acesta a mai spus că a solicitat DNA Constanţa comunicarea plângerii penale depuse de Florin Anghel şi a probelor care însoţesc această plângere.

"După ce vom primii aceste înregistrări în integralitatea lor vom putea face alte precizări cu privire la temeinicia lor", se arată în încheierea comunicatului.

Postul de televiziune Antena 3 a făcut publice, miercuri seară, înregistrări audio-video din care rezultă că fratele preşedintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, a primit 250.000 de euro pentru a interveni ca Bercea Mondial să scape de închisoare şi că şeful statului ar fi ştiut despre acest demers.

Aceste înregistrări au fost difuzate în prezenţa lui Pavel Abraham, avocatul fiului lui Bercea Mondial. Abraham a precizat că familia acestuia a decis să le facă publice în contextul unor "suspiciuni cu privire la seriozitatea cu care se face ancheta" legată de plângerea pe numele lui Mircea Băsescu, pentru un presupus trafic de influenţă.

Astfel, Antena 3 a prezentat mai multe înregistrări audio ale unor discuţii care ar fi fost purtate, potrivit realizatorului emisiunii şi celor care le-au pus la dispoziţie, de Mircea Băsescu şi Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, care le-ar fi înregistrat pe ascuns.

Materielele audio-video au fost prezentate în şase secvenţe distincte, între care realizatorul emisiunii şi invitaţii săi au afirmat că acestea ar releva acuzaţia de trafic de influenţă adusă de Florin Anghel lui Mircea Băsescu.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-06-21



Parerea ta...

ZORRO
21 Iun 2014

Bravo JUSTITIEI ROMANE!...prin arestarea fratelui lui BASESCU,se dovedeste ca-i independenta ,dar sa mearga pana la capat .....puscarie,pentru toti care au distrus tara asta !...este pacat ca unii sa stea ani grei la puscarie iar altii ,sa "huzureasca" in libertate ,ca de....au relatii!...nu ne mai prostiti ca BASESCU NU stia nimic din ceeace facea fratele lui MIRCEA!...BA stia totul ,altfel NU se afisa in asemenea hal cu acea tiganime !....stia la ce se expune !...in tara asta sant in jur de 5000 de tradatori care au distrus tara asta si si-au facut conturi afara !...pe toti sa-i ancheteze si sa le confiste averile pana la rude de gr.4!...din cauza lor noi pensionarii o ducem asa de greu !...
SOBOLANU
21 Iun 2014

DEMISIA,DEMISIA ,DEMISIA ACESTUI CLAN BASESCU SI A TOATEI CAMARILEI DE LINGAI PENALI !!!!! AI FACUT TARA DE RAS ESTI UN ZERO BARAT UN NIMIC CARE TREBUIE URGENT BAGAT LA PUSCARIE !!!!!!
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray