2019-09-16 19:29

Nadia Comăneci are o pensie uriaşă. Câţi bani încasează lunar de la stat

 |  11:30
Nadia Comăneci are o pensie uriaşă. Câţi bani încasează lunar de la stat

Nadia Comăneci este prima gimnastă din lume care a primit nota 10 într-un concurs olimpic de gimnastică, pentru performanța sa de la Jocurile Olimpice din Montreal, în 1976, pe când avea doar 13 ani.

Nadia Comăneci este un simbol al gimnasticii românești și mondiale, iar meritele ei deosebite s-au reflectat în întreaga carieră, dar roadele sunt culese și la maturitate.

Ca orice sportiv de performanță are dreptul, la cerere şi cu confirmarea Ministerului Tineretului şi Sportului, la o rentă viageră (contract prin care o persoană se obligă să transmită, cu titlu oneros sau gratuit, unul sau mai multe bunuri sau o sumă de bani în proprietatea altei persoane, aceasta obligându-se, în schimb să plătească transmiţătorului, periodic, până la decesul lui, o sumă de bani).

Astfel, conform mts.ro, Nadia primește lunar o pensie specială din partea statului român pentru rezultatele deosebite obținute, respectiv suma de 13.149 lei.

În topul celor mai generoase pensii pentru sportivi se află cele primite de Veronica Cochelea (canotaj) – 15.080 lei, Nadia Comăneci (gimnastică) – 13.149 lei şi Daniela Silivaş (gimnastică) – 13.149 lei, , scrie perfetcte.ro.

De-a lungul carierei, a câştigat cinci medalii de aur, trei de argint şi una de bronz la Jocurile Olimpice, două de aur şi două de argint la Campionatele Mondiale şi nouă de aur, două de argint şi una de bronz la Campionatele Europene.

În 1996, Nadia Comăneci a intrat în Galeria „Hall of Fame" a gimnasticii internaţionale.

Nadia a fost numită de postul ABC News şi Ladies Home Journal printre cele mai importante o sută de femei ale secolului XX.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-02-15



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray