2019-11-17 17:56

Numărul deceselor cauzate de gripă a ajuns la 50

 |  10:09
Numărul deceselor cauzate de gripă a ajuns la 50

Florentin Dincă

Peste 94.000 de cazuri de infecţii respiratorii acute au fost semnalate în săptămâna 22 - 28 februarie. Conform Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Infecţioase au fost semnalate din păcate alte 17 decese, numărul total al celor decedaţi din cauza diferitelor gripe sezoniere a ajuns la 50.

La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică neconfirmată, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare - IACRS şi pneumonii) a fost de 94.041, cu 25.2% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (125.639) şi uşor mai crescut (cu 2.3%) comparativ cu cel înregistrat în săptămâna precedentă (91.936). De asemenea, în ultima săptămână din februarie s-au înregistrat, la nivel naţional, 466 cazuri de gripa/ILI, comparativ cu 455 cazuri înregistrate în aceeaşi săptămână din 2015.

Datele mai arată că s-au înregistrat 39 cazuri de Infecţie Respiratorie Acută Severă (SARI), cu cinci mai puţine faţă de săptămâna precedentă şi cu 10 mai multe faţă de aceeaşi perioada a sezonului anterior.

Activitatea gripală evoluează cu intensitate medie, cu extindere regională în zona sudică (Bucureşti, Constanţa, Olt, Dâmboviţa, Argeş), cu focare sau cazuri sporadice în unele judeţe, morbiditatea prin infecţii respiratorii acute fiind uşor mai crescută comparativ cu cea înregistrată în săptămâna precedentă şi încadrându-se în intervalul aşteptat.

Au fost comunicate 17 decese noi la cazuri de SARI confirmate cu virus gripal, din care 16 cu virus gripal sezonier A(H1) si unul cu virus gripal sezonier A(H3). Numărul total de decese la cazuri confirmate cu virus gripal este 50, din care 47 cu A(H1) sezonier şi trei cu AH3.

Distribuţia deceselor pe grupe de vărstă arată astfel: trei decese la persoane 0-1 ani, 18 decese la persoane de 15-49 ani, 21 la 50-64 ani şi opt la persoane de peste 65 ani.

Datele mai arată că 35 dintre victime sunt bărbaţi şi 13 femei, iar 44 din persoanele decedate (88%) au avut condiţii medicale pre-existente, informează realitatea.net. De asemenea 41 dintre victime nu erau vaccinate împotriva gripei sezoniere.

Distribuţia deceselor după judeţul de apartenenţă a cazului este următoarea: şapte victime din Argeş, 17 din Bucureşti, şase din Cluj, două din Constanţa, una din Dâmboviţa, una din Galaţi, două din Hunedoara, una din Ilfov, una din Iaşi, una din Mureş, una din Olt, şase din Prahova, una din Sibiu, una din Suceava, una din Teleorman şi o persoană din Vaslui.

De la începutul sezonului de supraveghere a infecţiilor respiratorii acute, gripei şi SARI şi până la data de 1 martie 2016, au fost confirmate cu laboratorul 764 cazuri de gripă, dintre care 671 cazuri tip A, subtip H1 sezonier, 37 cazuri tip A, subtip H3, 44 cazuri tip A, nesubtipate şi 12 cazuri tip B.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-03-07



Parerea ta...

”UE”
05 Mar 2016

PUȚIN, DOMNILOR BĂSESCU, JOHANNIS, CIOLOȘ & COTERIA, PREA PUȚIN FAȚĂ CU SUMELE PE CARE VI LE ”VĂRS” ÎN PUNGOACE!
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray