2020-08-03 16:04

Partenerul lui Radu Mazăre, Sorin Strutinsky, a fost CONDAMNAT defintiv la 10 ani și 8 luni de închisoare

 |  19:03
Partenerul lui Radu Mazăre, Sorin Strutinsky, a fost CONDAMNAT defintiv la 10 ani și 8 luni de închisoare

Partenerul de afaceri al lui Radu Mazăre și al lui Nicușor Constantinescu, afaceristul Sorin Strutinsky, a fost condamnat luni definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare într-un dosar de trafic de influență, scrie Info Sud-Est.

În primă instanță, acesta fusese condamnat la 7 ani și 4 luni de închisoare. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Constanța, potrivit hotnews.ro.

Sorin Strutinsky mai are o condamnare în primă instanță la 7 ani și 10 luni cu executare în dosarul "Polaris", alături de Radu Mazăre, care a primit 9 ani și 10 luni și Eduard Martin, patronul firmei de salubrizare, care a fost condamnat la 5 ani și 6 luni cu executare. Toate sentințele din dosarul "Polaris" au fost date în primă instanță.

În dosarul în care a fost condamnat definitiv la închisoare, Sorin Strutinsky a fost trimis în judecată de procurorii DNA în luna martie a anului 2015, fiind acuzat de comiterea mai multor infracţiuni de trafic de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi instigare la săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor, în formă continuată.

Procurorii au stabilit că în anul 2009, el a pretins de la un denunţător o sumă de bani reprezentând un procentaj de 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către societatea comercială reprezentată de denunţător, în baza a trei contracte încheiate cu Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (DADL).

În schimbul sumelor de bani pretinse, Sorin Strutinsky ar fi promis că îi va determina pe funcţionarii DADL şi pe cei de la Ministerul Mediului să respecte obligaţiile contractuale asumate, referitoare la plata preţului către societatea comercială respectivă. Ulterior, în baza pretinderii iniţiale, în perioada 2009 - 2012, Sorin Strutinsky a primit de la denunţător, suma totală de 1.286.958,17 lei, banii fiind viraţi din conturile bancare ale societăţii reprezentate de denunţător, în conturile bancare a cinci societăţi comerciale indicate de omul de afaceri.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-07-06



Parerea ta...

CIUMA ROSIE
07 Iul 2020

alt mafiot care se pisa pe toata justitia
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz