2020-08-05 02:40

Paul Ceglia, cel care susţinea că este proprietarul a 50% din Facebook, a fost arestat pentru fraudă

 |  10:20
Paul Ceglia, cel care susţinea că este proprietarul a 50% din Facebook, a fost arestat pentru fraudă

Un om de afaceri care a pretins că i se cuvine 50% din cea mai mare reţea de socializare din lume, Facebook, a fost arestat vineri de autorităţile americane şi acuzat de fraudarea fondatorului şi CEO al acestui site, Mark Zuckerberg, a anunţat ministerul public, citat de AFP.

Paul Ceglia, în vârstă de 39 de ani, a fost arestat la domiciliul său din Wellsville (vestul statului New York), sub acuzaţiile de fraudă poştală şi electronică, potrivit unui comunicat dat publicităţii de biroul procurorului Preet Bharara. El riscă o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare pentru fiecare din cele două capete de acuzare.

În aprilie 2011, Ceglia a depus plângere la tribunal pentru a primi ceea ce Zuckerberg, cu care a colaborat o perioadă, i-ar fi “promis”.

El a susţinut că, la 28 aprilie 2003, cu un an înainte de lansarea Facebook, Mark Zuckeberg a semnat un contract pe baza căruia l-a plătit cu 1.000 de dolari în schimbul dezvoltării, până cel mai târziu la 1 ianuarie 2004, a unui site ce s-ar fi numit “The face book”. Astfel, Zuckerberg ar fi devenit proprietarul a 50% din afacere, restul urmând să-i revină lui Ceglia.

În sprijinul cererii sale, Ceglia a prezentat un contract de două pagini semnat de mână de către amândoi, potrivit căruia Mark Zuckerberg accepta să-i cedeze jumătate din veniturile obţinute după dezvoltarea site-ului.

Autorităţile americane au descoperit că Paul Ceglia a falsificat un parte din acest contract, precum şi aşa-zise e-mailuri primite de la fondatorul celebrei reţele de socializare.

“Asigurările date de Ceglia că deţine un drept contractual asupra a 50% din Facebook sunt complet false. Pur şi simplu, Ceglia a înlocuit prima pagină a unui contract cu o nouă pagină falsificată pentru a lăsa să se creadă că Zuckerberg a acceptat să îi cedeze o parte din /reţeaua/ Facebook”, a precizat ministerul public. “Ceglia a falsificat, fabricat şi distrus probe pentru a-şi apăra plângerea falsă”, a mai menţionat procurorul american.

În martie, avocaţii companiei au cerut instanţei să respingă plângerea formulată de Ceglia, prezentându-l ca pe un escroc, şi afirmând că respectivul contract din 2003 nu se referă la Facebook, ci “la un acord pentru realizarea unor sarcini limitate de concepţie a unui site pentru o firmă desfiinţată între timp, numită Streetfax”.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 639579-12-20



Parerea ta...

DIANITA
08 Noi 2012

sounds like a great time to be hanging out, don't know how you stay up so late mind.. must be the lie ins the next day? The joy of not wrkniog Dave you're looking very trim in that beach photie.. your efforts at weight loss must've paid off, well done! Send me some tips.. I've been putting on a bit of late
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz